Deşi în ultima perioadă s-au mişcat lucrurile în oraşul Săveni, primarul Traian Romaniuc îşi propune ca în 2007 să continue reabilitarea infrastructurii rutiere. Acesta doreşte să introducă în programul de reabilitare strada Gheorghe Asachi, care arată foarte rău. În momentul de faţă se pare că în Consiliul local s-a aprobat deja întocmirea studiului de fezabilitate, urmând să fie identificate resurse financiare. Primarul doreşte întocmirea cât mai curând a proiectului, pentru ca anul viitor să înceapă chiar lucrările la reabilitarea străzii. Traian Romaniuc îşi propune să intervină şi pe strada Petricani, oraşul Săveni având pe listă şi reabilitarea unui pod din fonduri obţinut printr-un proiect depus la Ordonanţa 7.
Am dori ca anul viitor să începem refacerea tuturor trotuarelor din oraş, pentru că arată foarte rău, asemenea modernizarea pieţei agroalimentară. Încercăm să facem acest obiectiv din resurse proprii, a precizat primarul. Acesta susţine că primăria are posibilitatea de a face acest lucru, sperând ca piaţa să arate altfel la finele anului viitor. Până în momentul de faţă au fost făcute reabilitări ale sistemului de canalizare, Piaţa a fost deja asfaltată, urmând să acopere clădirile şi să înlocuiască tarabele. (Bianca ALBU)