Ploaia picura de sus, micii sfârâiau de jos iar mirosul de mici şi fum învăluia întreaga atmosferă, de sărbătoare dacă e să luăm în seamă muzica populară ce ieşea din difuzoare şi mocirloasă dacă e să compătimim picioarele noastre care pe iarba umedă, amestecată cu noroi, lunecau care încotro.
Cum spuneam, eu am dat târcoale grătarelor şi n-am putut răbda să nu fac rând la nişte mici dolofani, care-mi făceau cu ochii de pe grătarul deasupra căruia se rotea leneş un trup de cârlan pus la dogoarea jarului.
Sincer să fiu, de mult n-am mai mâncat aşa mici buni, dolofani, zemoşi şi rumeniţi cu meşteşug pe grătar, adică nici prea copţi dar nici prea cruzi. Lingându-mă pe buze, m-am interesat ce meşter carmanger stă în spatele fabricării lor. Aşa am aflat că-i vorba de o asociaţie familială a unuia Matei.
Nu-l cunosc pe acest Matei, doar am auzit prin Botoşani că ar face preparate bune şi pe gustul tradiţional, dar sâmbătă, la Popăuţi, m-am convins că laudele care i se aduc nu-s cu nimic exagerate.
Tot Matei a fost şi cel cu batalul la grătar. Cu numai 6 lei puteai cumpăra o porţie pe săturate, mai ales că pe lângă carnea de oaie se mai adăuga şi ceva brânză aşezată alături de mămăliga liberală la culoare, adică galbenă.
Cei familiarizaţi cu cu secretele gastronomiei, dădeau mai întâi o raită pe la dubiţia frumuşanului Titel Arhip, unde dădeau peste cap un păhărel de ţuică de Rădeni, pe motiv că este o măsură preventivă la prospeţimea micilor. Micii erau proaspeţi, dar trebuia găsit un motiv şi pentru băutul ţuicii.
Una peste alta, mie mi-a plăcut, din zootehnia liberală adunată pestriţ pe platoul fermei Popăuţi, ceea ce s-a pus la sfârâit pe grătar. În rest, mofturi politice de culoare galbenă, adică liberale. Cum eu fac politica oalelor cu mâncare şi nu cea a partidelor, după ce-am mâncat micii mi-am luat zborul spre alte cratiţe cu mâncare. Acasă mă aştepta ditamai oala cu ciorbă de burtă, făcută vineri seară, cu multă dragoste şi evlavie din partea bucătarului de familie.
După micii şi batalul de la Popăuţi, un castron de ciorbă de burtă, bine usturoiată şi ardeiată ajută la digestie şi deschide cale liberă spre alte bunătăţi, cum ar fi o ceafă grasă la grătar servită cu castraveţi muraţi în vară, tari la trup şi acri de să-ţi facă părul măciucă. Mai ales că dacă la murat s-a pus un smoc de mărar îmbătrânit în grădiniţa din faţa casei şi o tufă de ţelină verde, gustul castraveţilor este dumnezeiesc, că nici Sfântul Sisoe, cel pofticios de acrituri, nu s-ar da înlături să păcătuiască mâncând.
Oricum, ziua de sâmbătă am încheiat-o tot acasă, şi tot cu un castron de ciorbă de burtă în faţă, ca să uşurez munca de peste noapte a stomacului şi să nu se răzbune pe mine cu vreo indigestie rebelă care să mă teleporteze pe la Urgenţele medicale şi să fiu dat exemplu Nu mâncaţi ca el!.
Lucullus