Am auzit că în mai multe oraşe din ţară s-au asociat mai multe cadre didactice pentru a înfiinţa centre de meditaţii. Nu este o idee rea, pentru că şi pe timp de criză sunt destule familii care ţin la pregătirea copiilor lor şi ar scoate din buzunare bani pentru asta. Şi nu ar trebui să se pună tarife mari. Am colegi care discută la modul cel mai serios să facă acest pas. Doar că nu ştiu ce birocraţie ar avea de înfruntat pentru a pune pe picioare un astfel de centru, spune profesorul Valeriu Şopota.
Acesta recunoaşte însă că are mulţi colegi care nu concep să plătească impozit statului pentru meditaţiile acordate elevilor, în condiţiile în care statul are prea multe datorii la ei şi nu a afişat prea multă corectitudine faţă de această categorie profesională. Sunt mulţi colegi care spun, şi pe bună dreptate, « de ce să fiu eu corect, când statul îşi bate joc de mine? Şi nu-i poate nimeni acuza pentru această atitudine, în contextul actual. Dar eu cred că un centru de meditaţii, unde elevul să vină şi să se pregătească doar la materia care-l interesează, vreo două ore, ar fi bine venit. Într-un astfel de centru, un profesor ar putea să lucreze două ore pe zi, cu 4-5 elevi, şi să-şi rotunjească astfel veniturile. Ar fi o soluţie, dar nu pentru toţi, căci sunt materii la care nu se caută meditaţiile, mai spune cadrul didactic.
Dacă unele cadre didactice se gândesc la o astfel de afacere, cei mai mulţi consideră că metoda clasică a meditaţiilor la domiciliu este cea mai bună. Ei sunt de părere că până să vâneze cadrele didactice care dau meditaţii, pentru a le pune la plata impozitului, autorităţile au de pus la plată multe alte categorii de persoane care prestează diverse activităţi fără să fie impozitate, şi în primul rând au de rezolvat problema marii evaziuni fiscale. (Doina Marcu)