Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
10175
De la 07 Ianuarie 2003
97336573

Proiect de lege: Închisoare de până la 3 ani pentru promovarea, în public, de idei antiromânești

  • 29 June 2018, 23:00
Persoanele care promovează în spațiul public idei sau doctrine antiromânești, în orice mod, riscă închisoare între 3 luni și 3 ani, iar cei care constituie o organizație cu caracter antiromânesc de acest tip, închisoare între 3 și 10 ani, prevede un proiect de lege pentru "combaterea antiromânismului" inițiat de deputați PMP și PNL și susținut de parlamentari de la mai multe partide, inclusiv PSD.
Potrivit inițiatorilor, legea este una făcută în oglindă cu cea referitoare la combaterea antisemitismului, adoptată de Parlament săptămâna trecută.
"De curând, Parlamentul României a adoptat o Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului. Prevederile acestei legi sunt cât se poate de valabile şi identic aplicabile pentru prevenirea şi combaterea antiromânismului, un curent suţinut care se manifestă şi proliferează tot mai agresiv. Antiromânismul este o formă de luptă împotriva tuturor expresiilor de afirmare a identităţii româneşti, de contestare a suveranităţii naţionale legitime a naţiunii române, cât şi de exprimare a unor idei, concepte, doctrine ori politici care vizează xenofobia în raport cu poporul român ori discriminarea negativă a acestuia", se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul.
Ce prevede proiectul de lege depus la Senat:
"Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi"
"Distribuirea sau punerea la dispoziţie publicului de materiale antiromâneşti se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani".
"Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri antiromâneşti, dar și utilizarea acestora în spaţiul public" se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, dar şi interzicerea unor drepturi.
"Nu se consideră infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei, ştiinţei, cercetării sau educaţiei, sau în scopul dezbaterilor unor aspecte de interes public."
"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc, dar şi aderarea sau sprijinirea unei astfel de organizaţii".
Persoanele care denunţă existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fie descoperită, nu se pedepsesc.
Ce înseamnă "antiromânism", potrivit proiectului: "percepţia referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăţilor românilor, a instituţiilor comunităţilor româneşti sau a lăcaşurilor de cult ale românilor."
Care sunt simbolurile antiromânești și materialele antiromânești: "drapele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antiromânismul; imagini, mesaje text, conținut audio-video, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antiromânismul".
Expunerea de motive este semnată de deputații PMP Marius Pașcan și Eugen Tomac și de deputatul PNL Daniel Gheorghe, iar ceilalți semnatari ai inițiativei sunt: Baciu Gheorghe - senator PMP; Covaciu Severica-Rodica - senator PMP; Dumitrescu Iulian - senator PNL; Ionaşcu Gabi - senator PMP; Bichineţ Corneliu - deputat PMP; Bozianu Nicoleta-Cătălina - deputat PMP; Bumb Sorin-Ioan - deputat PNL; Codreanu Constantin - deputat PMP; Coliu Doru-Petrişor - deputat PMP; Cristache Cătălin - deputat PMP; Dobrică Ionela Viorela - deputat PSD; Gheorghiu Bogdan - deputat PNL; Giugea Nicolae - deputat PNL; Lazăr Sorin - deputat PSD; Mihalescul Dumitru - deputat PNL; Moagher Laura-Mihaela - deputat PSD; Movilă Petru - deputat PMP; Neaţă Eugen - deputat PSD; Nicolae Andrei - deputat PSD; Olar Corneliu - deputat PNL; Păle Dănuţ - deputat PSD; Paraschiv Rodica - deputat PSD; Rodeanu Bogdan-Ionel - deputat USR; Rotaru Alexandru - deputat PSD; Seidler Cristian-Gabriel - deputat USR; Şerban Ciprian-Constantin - deputat PSD; Simionca Ionuţ - deputat PMP; Ştirbu Gigel-Sorinel - deputat PNL; Todoran Adrian-Mihăiţă - deputat PMP; Turcescu Robert-Nicolae - deputat PMP.
Proiectul se află în dezbatere publică la Senat. Camera Deputaților este decizională.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comisia Europeană îl contrazice pe Tăriceanu
și se declară îngrijorată de modificările la codurile penale din România
Marșul Centenarului, de la Alba Iulia la Chișinău
Lumea lu Rotundu Centenarul Unirii - Hăneşti
De ce Cătălin Voicu nu va face nicio zi de închisoare deși a fost condamnat definitiv la 7 ani cu executare
Gheorghe Ştefan "Pinalti", condamnat definitiv la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare
Isărescu: Nu ne-a trecut prin cap să jucăm aurul la păcănele, cum sugera un personaj
Cum a dat generalul Gabriel Oprea mâna cu Barack Obama, în Photoshop
Horoscop zilnic 30.06.2018
Bancul zileri: Cimilitură
Catrenul săptămânii
Catrenul săptămânii
Comuna Hăneşti, un colţ de rai unde Centenarul Unirii a fost bine cimentuit
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă