Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Religie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
11695
De la 07 Ianuarie 2003
93626615

Proiectul de mediu „Inima verde a Laurianului” - locul I pe ţară

  • 27 January 2010, 23:00
De la începutul verii anului 2009, trecătorii care ajungeau în zona Laurianului au putut observa schimbările mari din zona corpului nou de clădire: molozul, betoanele şi urmele şantierului au fost, treptat, înlocuite de arbuşti, flori, fântâni arteziene şi verdele uniform al gazonului. Un câştig pentru mediul înconjurător, pentru părinţii, elevii şi profesorii Laurianului, dar şi pentru locuitorii Botoşaniului care, astfel, au văzut extinsă zona frumoasă, amenajată a bulevardului Mihai Eminescu.
În urma evaluării naţionale a proiectelor derulate în anul 2009, MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat au desemnat câştigătorul premiului „Spaţii Verzi” acordat pentru proiectul care a condus la cele mai spectaculoase rezultate. Câştigătorul este, deci, proiectul „Inima verde a Laurianului” implementat de Asociaţia de Tineret „2010 Europa” având drept parteneri Primăria şi Consiliul Local Botoşani şi Asociaţia Comitetelor de Părinţi din Colegiul „A.T. Laurian”. Astfel, asociaţia a primit, pe lângă trofeu, încă o finanţare de 7330 lei echivalentul sumei obţinute iniţial în cadrul programului. Cei implicaţi în derularea proiectului au decis să folosească suma obţinută pentru reamenajarea, în primăvara următoare, a rondului din faţa corpului vechi al colegiului.
Proiectul „Inima verde a Laurianului” a fost lansat pe 10 aprilie 2009 şi prin acest proiect a fost amenajat spaţiul verde din jurul clădirii noi a Colegiului Naţional „A.T. Laurian” prin plantarea a 150 de puieţi şi arbuşti ornamentali, peste 500 răsaduri de flori, 1500 m2 spaţiu verde reabilitat prin gazonare. Un alt aspect important al reuşitei acestui proiect o constituie faptul că cei implicaţi în derulare au reuşit să sensibilizeze oameni de bine şi să atragă alte finanţări care au dus la amplificarea impactului acestui proiect. Activităţile derulate de participanţii la proiect au vizat stimularea interesului faţă de necesitatea protejării spaţiilor verzi şi menţinerea unui mediu curat, de promovare a unei atitudini responsabile faţă de natură.
MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat Miercurea Ciuc finanţează de 5 ani proiecte de mediu destinate reabilitării sau înfiinţării spaţiilor verzi urbane şi promovării ariilor naturale protejate din România, Ungaria şi Slovacia. Pe cele două componente în 2009 au fost selectate 59 de proiecte din 132 proiecte depuse şi finanţate cu 150.000 de euro.
Prin intermediul programului “Spaţii verzi” finanţatorii şi-au propus să încurajeze implicarea comunităţii în proiecte de înfiinţare, amenajare şi reabilitare a spaţiilor verzi publice. Au fost aprobate 32 de proiecte şi finanţate cu 222.230 lei. La implementarea acestor proiecte s-au implicat 27.000 de persoane, s-au înfiinţat şi amenajat 28.455 m2 de spaţii verzi urbane şi au fost plantaţi 6200 de copaci şi arbuşti ornamentali.
Ioan Onofrei
C.N. „A.T. LAURIAN”

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Înfiinţarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România – filiala Basarabia
Cină românească a vânătorilor la Kitchener
Volumul „Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti” va fi lansat în acest an
Voronin riscă să rămână fără mai multe imobile
Incendii şi iar incendii
În politică ar trebui ca după ce ratezi să te abţii să fii în frunte
FMI anticipează un milion de şomeri până la jumătatea anului
Un bărbat a fost salvat de sub ruine la două săptămâni după cutremurul
România a făcut progrese semnificative în implementarea reformelor economice
Soţia lui Crin Antonescu s-a mânjit cu cianură pe obraz
Horoscop
Încăpăţinare de soacră
Emil Boc: România îşi păstrează credibilitatea internaţională
Comentariul comentariilor (XV)
Ioan Rotundu
SC Nova ApaServ - încă un pas
Kaufland s-a deschis
CJ Botoşani va moderniza 7 drumuri şi 5 poduri
deocamdată se caută surse de finanţare
Accident în curba morţii
Novaoptic îşi respectă clienţii
* drept la replică
Suntem fruntaşi pe ţară la morţii prin îngheţ
Cu privire la disciplina şcolară ministrul spune una, profesorii alta
Medicii cu concedii medicale acordate „pe lângă lege” au scăpat uşor
În privinţa revendicărilor, sindicatele din învăţământ bat pasul pe loc
Şi răbdarea lor are o limită!
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă