Către,
Cetăţenii care trăiesc din muncă
Partide politice, Sindicate, Patronate şi Organizaţii ale Societăţii Civile
Preşedintele Ţării, Parlament, Guvern, Consiliile Locale
Unele idei şi sugestii pentru elaborarea urgentă a unui
program anticriză corect şi cuprinzător
Apelul nostru se adresează cetăţenilor care trăiesc din muncă, subliniind necesitatea de a se manifesta ÎNŢELEGERE pentru situaţia excepţională de criză economică cumplită, ale căror efecte groaznice îi lovesc în principal pe ei.
Apelul nostru se adresează forţelor politice şi sociale şi autorităţilor de stat pentru a se întreprinde neîntârziat – politici şi măsuri excepţionale, pentru a atenua cu ceva efectele inevitabile şi groaznice ale crizei, care se aşează în principal pe umerii celor care trăiesc din muncă.
1. Criza economică este cumplită şi a cuprins România. Ea se extinde rapid în toate sectoarele de activitate.
În faţa crizei cumplite, este necesară unirea tuturor forţelor şi energiilor pentru identificarea de soluţii practice pentru a contracara criza, pentru a diminua efectele ei dezastruoase, chiar apocaliptice - pentru păturile sociale cu venituri modeste şi mai ales pentru cei care îşi pierd locurile de muncă.
Nu exagerăm cu nimic când afirmăm că trebuie urgent stabilite politici şi măsuri de supravieţuire pe perioada crizei – care vor dura cel puţin 2 ani – pentru milioanele de săraci ai României, pentru cei care-şi pierd locurile de muncă, pentru cei cu venituri modeste, pentru cei 5,5 milioane de pensionari cu venituri la limita subzistenţei.
2. Mai marii lumii s-au pronunţat fără echivoc: în această situaţie excepţională de criză, fără precedent în istorie, Statul-Salvator, Statul-Maximal, trebuie să intervină cu toată forţa – cu „planuri de salvare”, cu „planuri de redresare”, cu programe de sute şi mii de miliarde de euro – pentru ţările lor.
Intervenţionismul statal – fără reţineri – atinge culmi fără precedent, capitalismul de stat ia proporţii nebănuite. Sunt politici şi măsuri care depăşesc cu mult „New Deal-ul” lui F.D. Roosvelt şi intervenţionismul de stat din doctrina lui G.M. Keynes. În curând vom publica un documentar în această problemă, în care distinşi lideri politici şi mari economişti tratează despre spulberarea mitului „autoreglarii pieţei” despre falimentul neoliberalizmului sălbatic, fără reglementări şi fără instituţii regulatoare adecvate, despre lăcomia fără margini ale monopolurilor transnaţionale, despre necesitatea reformei radicale a sistemului financiar internaţional, despre „refondarea capitalismului”.
Cu mâhnire constatăm că Preşedintele ţării a ironizat fără temei pe cei care au evocat intervenţionismul statal, care duce în fapt la socializări şi naţionalizări în marile state ale lumii.
De asemenea, constatăm că liderii politici români nu s-au trezit încă din beţia de cuvinte din campania electorală plină de minciuni şi de acuzaţii reciproce.
Semnalăm că sunt mai aproape de realitate cei care au lansat formula „Singuri în criză”. Aceasta este semnificaţia afirmaţiei unor lideri occidentali, potrivit căreia – politicile şi măsurile de combatere a crizei – reprezintă o problemă „suverană”.
3. Soluţii miraculoase – nu există. Criza economico-financiară este o criză de sistem, o criză mondială şi globală; nici o ţară nu este ocolită, efectele nenorocite ale crizei sunt inevitabile.
Pentru atenuare şi ieşire din criză, este imperios necesar să se studieze politicile şi măsurile excepţionale întreprinse de marile ţări ale lumii, intervenţionalismul fără precedent al Statului-Salvator.
Noi trebuie să analizăm cu atenţie soluţiile practice din aceste mari ţări şi să întreprindem politici şi măsuri adecvate ţării noastre, ţinând seama de:
- posibilităţile şi resursele noastre, care sunt mult mai restrânse şi limitate decât in ţările mari;
- condiţiile şi circumstanţele noastre specifice, care sunt agravante, exacerbează efectele crizei, ca rezultat al politicilor eronate şi neraţionale – aplicate de regimul Băsescu-Tăriceanu în perioada 2005-2008.
4. Cu toţii trebuie să conştientizăm faptul esenţial că numai oficialii guvernanţi dispun de toate informaţiile, datele şi instrumentele necesare pentru elaborarea unui program anticriză adecvat; ei dispun de autoritatea legală de a acţiona rapid şi cu eficienţă. Depinde de voinţa lor politică, de competenţa şi priceperea lor, de buna lor credinţă.
Noi, cei din societatea civilă, cu experienţa şi expertiza noastră, putem formula unele idei şi sugestii privind soluţiile practice, putem face anumite evaluări şi observaţii critice, desigur cu limitele noastre.
Din această perspectivă – transmitem opiniile noastre celor îndrituiţi să acţioneze. În viziunea noastră, programul anticriză trebuie să aibă mai multe componente esenţiale, astfel încât să fie cuprinzător şi să se refere la toate domeniile de activitate economică şi socială.
În prezentul apel, înfăţişăm câteva din ideile noastre, urmând să revenim în viitorul apropiat cu puncte de vedere asupra celorlalte componente ale programului anticriză.
I. Prima, cea mai importantă şi urgentă componentă a unui program aniticriză global – trebuie să fie programul special pentru şomaj, apărarea locurilor de muncă şi crearea de noi locuri de muncă.
Conlucrarea activă a autorităţilor cu sindicatele şi patronatele este esenţială. Cu privire la conţinutul acestui program special sugerăm următoarele elemente:
A. Fondul de şomaj să fie mărit de urgenţă (prin subvenţii de la buget şi mărirea contribuţiilor), astfel încât să asigure preluarea tuturor şomerilor în următorii 2-3 ani, care pot ajunge la 1-1,5 milioane persoane.
Este nevoie de un act normativ urgent. Actuala lege trebuie revizuită, simplificată şi completată pentru situaţia excepţională, ţinând seama de unele propuneri ale sindicatelor.
B. Apărarea locurilor de muncă în sectoarele care au comenzi şi desfacere în această perioadă excepţională. Este nevoie de un act normativ privind capitalizarea, subvenţii şi alocări de la stat, credite ieftine şi garanţii de stat (conform unor măsuri practice adoptate în ţările mari).
C. Crearea de noi locuri de muncă – pe baza unui program naţional – cu obiective concrete şi mijloace financiare – cu fonduri de la bugetul de stat, astfel:
(1) În primul rând, în sectorul productiv – în industrie şi agricultură – după cum urmează:
(a) Crearea de întreprinderi cu capital de stat (unele vor putea fi privatizate ulterior, după ieşirea din criză)
(b) Forme de sprijin de stat la întreprinderile private existente (capitalizări, subvenţii de stat, credite ieftine, garanţii şi alte măsuri)
(2) În al doilea rând, pentru investiţiile în infrastructuri finanţate de stat (sistemele de asigurare a apei potabile, sistemele de canalizări, reabilitarea sistemelor de încălzire vechi din miile de blocuri de locuinţe, grădiniţe, şcoli spitale, locuinţe sociale, drumuri, poduri, autostrăzi etc.) astfel:
(a) Alocarea de fonduri de investiţii de la buget
(b) Crearea de mari şi puternice întreprinderi de construcţii ale statului, dotate corespunzător, care să contribuie la reducerea substanţială a costului investiţiilor finanţate de stat; în felul acesta, se vor accelera lucrările de investiţii şi se va combate „dezmăţul” în ce priveşte cheltuirea banilor publici, aici fiind cele mai mari supraevaluări şi fraude
(c) Forme de sprijin de stat la întreprinderile de construcţii cu capital privat (capitalizări, subvenţii de stat, credite ieftine, garanţii)
Este nevoie urgentă de un act normativ.
(d) Statul prin unităţile Ministerului Muncii să devină mult mai activ în ce priveşte cunoaşterea, plasarea şi redistribuirea forţei de muncă, pregătirea, perfecţionarea şi reciclarea forţei de muncă, policalificarea.
În situaţia excepţională de criză, Statul-Salvator, Statul-Maximal, - intervine direct cu sute şi mii de miliarde euro; aşa se întâmplă în SUA, Marea Britanie, R.F.Germania, Franţa, Italia, Japonia şi în toate statele.
Deci şi în România Statul-Salvator trebuie să intervină cu măsuri directe şi să finanţeze costurile crizei şi măsurile anticriză.
CRIZA SOCIALĂ nu poate fi evitată, dar poate fi atenuată. Mişcările sociale, de protest – ca o expresie legitimă a nemulţumirii celor care îşi pierd locurile de muncă – vor izbucni spontan şi prea în multe locuri.
Acţiunile organelor de represiune nu constituie o soluţie, cum nu a fost nici la marea depresiune din 1929-1933. Atunci s-au făcut concedieri masive, oamenii au fost aruncaţi în stradă, li s-au aplicat curbe dure de sacrificiu, li s-au alocat şi gloanţe şi ani mulţi de puşcărie.
Această experienţă tragică din România nu trebuie să se mai repete.
CHEMARE Sindicatele au menirea să conştientizeze situaţia excepţională de criză, şi să joace un rol extrem de activ – prin conlucrarea constructivă cu autorităţile, patronatele şi conducerile companiilor pentru a se identifica soluţii practice, concentrând atenţia pe problema locurilor de muncă şi pe măsurile de supravieţuire pentru cei care-şi pierd locurile de muncă.
Pentru salvarea unor locuri de muncă – factorii sociali şi patronali vor fi nevoiţi să convină limitări, amânări şi restrângerea temporară a unor venituri, prin înţelegere reciprocă şi compromisuri în această situaţie excepţională.
II. Înstaurarea unui regim de austeritate severă în următorii 2-3 ani se impune cu necesitate şi constituie o componentă esenţială a programului anticriză.
Acest regim trebuie instituit la toate autorităţile de stat, centrale şi locale, la toate instituţiile de stat, la toate întreprinderile de stat, la toate instituţiile finanţate de la bugetul de stat, fără excepţie.
Austeritatea trebuie să se concretizeze, prin decizia forurilor în drept, în reducerea substanţială a cheltuielilor bugetare, astfel:
A. Cheltuielile exagerate în raport cu situaţia şi potenţialul ţării, cheltuielile extravagante, cheltuielile de lux, cheltuielile inutile şi inoportune, căile de risipire a banului public – trebuie reduse substanţial – înainte de toate la Administraţia Prezidenţială , la Guvern, la Parlament, la toate ministerele şi la zecile de „agenţii” şi „autorităţi” autonome şi independente.
Cele mai multe dintre „agenţiile” şi „autorităţile” autonome trebuie să fie desfiinţate imediat, atribuţiile lor fiind preluate sub forma unor birouri şi servicii cu personal restrâns şi ierarhic simplificat – în cadrul ministerelor şi departamentelor existente. Prin aceasta s-ar elimina cheltuielile extravagante şi de lux şi s-ar restrânge spaţiul pentru clientelismul politic dus la paroxism.
B. Cheltuielile exagerate, cheltuielile extravagante şi de lux, căile de risipire a banului public – trebuie reduse într-o proporţie mai accentuată – la ministerele şi instituţiile de forţă – la apărare, la servicii secrete, la SPP, la poliţie, jandarmerie şi interne, domenii în care controlul social este nesemnificativ.
O remarcă specială din partea societăţii civile în timp de pace se referă la: reducerea şi eliminarea cheltuielilor militare ale României pentru războaie în teritorii străine şi reducerea la minimum a cheltuielilor cu înarmarea şi cu dotarea cu avioane de război, renunţând la programele gigantice extrem de costisitoare deja anunţate.
O mare răspundere revine în acest domeniu CSAT.
C. Cheltuielile exagerate şi de lux – trebuie supuse unei analize speciale la Ministerul de Externe şi la ambasade şi consulate.
D. Cheltuielile bugetare – la procuratură şi justiţie trebuie revizuite şi aşezate pe baze mai raţionale şi riguroase, mai ales în ce priveşte cheltuielile cu personalul.
E. Cheltuielile exagerate şi căile de risipire a banului public la Ministerul Transporturilor – trebuie revizuite fundamental atât în ceea ce priveşte volumul şi destinaţia, cât şi în ce priveşte supraevaluările, condiţiile contractuale neasiguratorii pentru stat şi absenţa controlului asupra calităţii lucrărilor.
F. Cheltuielile exagerate, cheltuielile extravagante, cheltuielile de lux şi căile de risipire a banului public – trebuie revizuite substanţial la toate administraţiile locale şi primării, la toate consiliile locale. Abuzurile şi risipa sunt prezente în multe locuri. Controlul din partea organelor Ministerului Finanţelor şi al Curţii de Conturi va trebui să fie mai intens şi mai eficient.
Aplicarea unor norme şi normative unitare în ce priveşte toate categoriile de cheltuieli bugetare, va fi de natură să impulsioneze aplicarea unui regim de economii şi raţionalizări.
În ce priveşte sfera de cuprindere a analizei cheltuielilor bugetare – facem următoarele recomandări:
a. Cheltuielile bugetare trebuie reduse substanţial la toate categoriile de cheltuieli – bunuri şi servicii, cheltuieli administrative, investiţii, cheltuieli cu personalul, desigur în proporţii diferenţiate, cum rezultă din analizele concrete şi specifice.
b. Stabilirea şi aplicarea unor norme şi normative la toate categoriile de cheltuieli – privind spaţiul, dotările, turismele, cheltuielile administrative, personalul, funcţiile ierarhice, personalul auxiliar etc. – ar putea să înlesnească realizarea unor economii consistente.
c. Legea unitară privind salarizarea în toate unităţile bugetare trebuie elaborată şi aplicată într-un termen cât mai scurt (1-2 luni). Este de aşteptat ca această lege să aducă clarificări, să restabilească ordinea şi să reprezinte un instrument important pentru realizarea de economii. Restabilirea rolului salariului ca venit de bază – şi limitarea ponderii – sporurilor variabile, vor reprezenta măsuri de raţionalizare şi de asigurare a echităţii sociale.
În opinia noastră, la bugetul de stat şi bugetele locale – ca ipoteză de lucru – pe bază de analize concrete – ar trebui să se aplice reduceri substanţiale în toate ministerele şi sectoarele – de 10-30% (în unele cazuri chiar de 50%) faţă de cheltuielile bugetare realizate pe anul 2008.
În cursul semestrului I, ar trebui continuate analizele pentru a consolida reducerile făcute şi a concretiza noi posibilităţi de diminuare a cheltuielilor bugetare.
Cel mai târziu la mijlocul anului va fi posibil să se facă o rectificare a bugetului. Statul trebuie să-şi facă ordine în propria ogradă.
Toate acţiunile de mai sus trebuie să permită obţinerea unor resurse financiare, care să alimenteze fondurile pentru susţinerea programului anticriză.
Aşteptăm bugetul de stat pe 2009 al noului guvern. Vom supune unui examen sever toate prevederile bugetare şi vom exprima observaţii critice faţă de cheltuielile exagerate, extravagante, de lux şi de căile de risipire a banului public – concepute de noua guvernare.
Spre regretul nostru, guvernul E. Boc şi-a început activitatea cu o serie de declaraţii zgomotoase, de campanie electorală şi nu cu problemele de fond. După ce îşi vor definitiva poziţia, vom reveni şi noi cu observaţiile noastre critice.
În aceşti ani de criză, cetăţenii trebuie îndemnaţi să introducă un regim de austeritate şi economisire în fiecare familie, în fiecare gospodărie, pentru a face faţă vitregiilor crizei. Vor fi vremuri grele, cumplite, pentru întreaga lume, până când criza va fi depăşită.
III. Controlul preţurilor. În condiţiile specifice acestei perioade, preţurile nu au scăzut în România, ca în alte ţări aflate în criză. Dimpotrivă, preţurile la numeroase produse de primă necesitate au sporit simţitor, la unele produse creşterile sunt exorbitante.
În opinia noastră, controlul şi supravegherea preţurilor trebuie să devină o componentă esenţială a programului anticriză.
În această situaţie excepţională, se impune ca Statul-Salvator să instituie politici şi măsuri practice pentru combaterea creşterii speculative a preţurilor, înainte de toate la produsele de primă necesitate, care secătuiesc veniturile şi economiile celor care trăiesc din muncă.
Preţurile nu sunt de origine divină, cum propovăduiesc unii propagandişti de serviciu („sfânta piaţă”). Ele sunt stabilite în mod discreţionar de monopolurile transnaţionale, care sunt dominante în toate sectoarele economiei româneşti şi de speculatorii autohtoni. Lăcomia acestora trebuie limitată sever şi direct. Autorităţile de stat au datoria să intervină şi să combată direct aceste majorări de preţuri total nejustificate economic.
Arma ucigătoare a majorării necontrolate a preţurilor, folosită de oligarhia economică fără cruţare, trebuie încătuşată de autorităţile de stat care pretind că apără interesele cetăţenilor acestei ţări.
Constatarea tristă şi de netăgăduit este că cetăţenii sunt neputincioşi şi lipsiţi total de apărare în faţa creşterii vertiginoase a preţurilor, mai ales la produsele de primă necesitate, în situaţia în care autorităţile de stat vor rămâne la fel de pasive ca în toţi anii tranziţiei – simple spectatoare la inflaţia galopantă.
IV. În ce priveşte celelalte componente esenţiale ale unui program anticriză global, vom reveni în curând cu opiniile noastre şi ne vom opri în mod deosebit asupra circumstanţelor specifice defavorizante pentru ţara noastră, care exacerbează efectele crizei şi de care factori decidenţi trebuie să ţină seama.
Aceste componente esenţiale le enumerăm aici şi se referă la:
A. Politici şi măsuri pentru deblocarea sistemului bancar, pentru revenirea la o funcţionare normală. O circumstanţă specifică defavorizantă o constituie faptul că circa 90% din capitalul bancar aparţine capitalului străin şi că acesta administrează peste 90% din resursele disponibile din România – atrase de pe piaţă. O altă circumstanţă specifică defavorizantă o constituie politica banilor scumpi, politica dobânzilor foarte ridicate, ratele dobânzilor sunt mai mari (de 2-3 ori) decât în ţările europene dezvoltate.
B. Politici şi măsuri privind revizuirea importurilor exagerate (îndeosebi pentru consum) şi pentru comprimarea dezechilibrului valutar enorm. O circumstanţă specifică defavorizantă o constituie creşterea extraordinară a deficitului balanţei de plăţi externe în regimul Băsescu – Tăriceanu. Deficitul valutar a crescut în trei ani de 3,2 ori (de la 5,3 miliarde euro în 2004, la 16,9 miliarde euro în 2007).
C. Politici mai raţionale privind datoria externă. Apelul la credite externe adaptate la condiţiile mai severe şi limitate de criza mondială. O circumstanţă specifică defavorizantă o constituie mărirea într-un ritm extraordinar a datoriei externe în regimul Băsescu – Tăriceanu. În trei ani şi jumătate datoria externă a ţării a crescut de 2,4 ori (de la 18,3 miliarde euro în 2004, la 44,8 miliarde euro la 30 iunie 2008). Deci, în aceşti ani datoria externă s-a dublat – faţa de datoria acumulată în cei 15 ani anteriori ai tranziţiei – ceea ce constituie „o aberaţie economică”.
D. Politici şi măsuri severe pentru restrângerea deficitului bugetar enorm şi a deficitului quasifiscal de miliarde de euro. În regimul Băsescu – Tăriceanu deficitul bugetar a crescut într-un ritm extraordinar de 2,5 ori (de la 3,7 miliarde lei în 2004, la 9,4 miliarde lei în 2007).
Politici severe de austeritate şi de raţionalizare a cheltuielilor bugetare – ca dimensiune, structură şi destinaţie, în condiţii de criză (cum s-a arătat mai înainte, la capitolul II)
Politici fiscale radical schimbate. O circumstanţă specifică defavorizantă o constituie nivelul extrem de scăzut la impozitul pe profit şi la impozitul pe venitul persoanelor fizice (aşa zisa „cotă unică” de 16%) în comparaţie cu nivelele mult mai ridicate din ţările europene, ceea ce împiedică acordarea de noi facilităţi fiscale în condiţii de criză. Acest sistem al „cotei unice” introdus de regimul Băsescu – Tăriceanu a provocat în 4 ani pierderi de resurse bugetare de peste 11,7 miliarde euro, din care cca. 6 miliarde euro au umplut buzunarele companiilor transnaţionale şi ale unor firme autohtone, iar cca. 5,7 miliarde euro prin desfiinţarea „progresivităţii” s-au adresat mai ales persoanelor cu venituri mari şi foarte mari. Pentru a sprijini veniturile bugetare în condiţii de criză, se impune o revizuire a sistemului „cotei unice”, pentru a recupera ceva din miliardele de euro pierdute, ceea ce nu este uşor în actuala situaţie.
E. Politici monetare şi de credit adecvate perioadei de criză. Politici pentru apărarea şi susţinerea cursului leului. O circumstanţă specifică defavorizantă o constituie rata inflaţiei, mult mai ridicată decât în ţările dezvoltate din UE (de 2-3 ori mai mare). O altă circumstanţă specifică defavorizantă o constituie politica de dobânzi a B.N.R. Ratele de dobânzi ale băncii centrale sunt mult mai ridicate (de câteva ori) decât în ţările dezvoltate. În condiţiile de criză, băncile centrale din unele ţări dezvoltate au împins dobânzile lor la nivele foarte scăzute (1-2%).
F. Decizia economică. O cicumstanţă specifică defavorizantă o constituie faptul că avuţia naţională, capitalurile reale – de sute de miliarde euro – au fost transferate (pe preţuri derizorii, fără echivalent) în mâinile capitalurilor străine, iar milioanele de cetăţeni români care – potrivit vechii Constituţii- erau proprietari („proprietatea întregului popor”) - au fost desproprietăriţi.
În consecinţă, decizia economică este în mâinile monopolurilor transnaţionale care sunt dominante în aproape toate ramurile şi sectoarele economiei României. Deci, românii nu mai sunt la decizie în marile companii cu pondere hotărîtoare în economia reală.
Autorităţile decidente în politicile macroeconomice – au datoria să ia în considerare circumstanţele care acţionează ca factori defavorizanţi şi agravanţi pentru România, în faţa crizei economice. Acestea determină noi constrângeri, restricţii şi obstacole în calea măsurilor practice pentru contracararea crizei.
Reamintim că în ultimele luni, noi am publicat mai multe studii şi analize în problemele macroeconomice menţionate mai sus şi le-am transmis autorităţilor de stat şi partidelor politice. Vom relua analizele noastre în cadrul dezbaterilor privind componentele esenţiale ale programului anticriză global şi vom reveni cu opiniile noastre.
V. COSTURILE CRIZEI vor fi enorme în următorii 2-3 ani. Nimeni, nici oficialii guvernanţi nu sunt în măsură să facă evaluări şi determinări riguroase. Oricât de dificilă ar fi o asemenea evaluare, apare util să se facă un prim proiect, o primă evaluare – ca ipoteză de lucru, revizuibilă în etapele ulterioare, cel puţin pentru partea privind finanţarea măsurilor specifice anticriză aplicabile. Indubitabil, aceste calcule vor fi revizuite ulterior.
Este vorba de multe miliarde de euro. Un prim proiect ar putea să înceapă cu o evaluare de 15-20 miliarde euro, eşalonate în timp, pentru care să fie identificate soluţii practice de acoperire, de finanţare.
Aceste soluţii trebuie să acopere înainte de toate fondul de şomaj. În al doilea rând, pentru fondul special de stat pentru menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă.
În mod cert, căderea producţiei şi exportului în perioada crizei va provoca o cădere bruscă şi puternică a veniturilor la bugetul de stat. Noi considerăm că proiecţiile economice şi bugetare trebuie să aibă în vedere şi o variantă pesimistă, mai realistă. Ar fi util ca Ministerul Economiei şi Ministerul Finanţelor să realizeze o analiză pe baza proiecţiilor marilor companii şi a cât mai multe firme – pentru a defini mai realist impactul crizei economice.
Optimismul exagerat afişat şi propagat de toţi liderii politici în campania electorală nu ajută la nimic. La fel, nu ajută la nimic declaraţiile demagogice recente ale celor ajunşi la guvernare, că nu ar fi cunoscut – înrăutăţirea catastrofală a dezechilibrelor bugetare şi valutare şi creşterea extraordinară, nejustificată a datoriei externe în anii regimului Băsescu – Tăriceanu. Deci, nu poate fi vorba numai de înrăutăţirea din ultimele luni.
Noi, ca şi alţi economişti, în studiile şi analizele publicate am dat avertismentele necesare asupra acestei situaţii explozive.
Toate ideile şi sugestiile pentru programul anticriză vor rămâne suspendate, dacă nu se identifică în mod realist SURSELE pentru finanţarea acestora.
VI. PROBLEMA PROBLEMELOR – o reprezintă în plan macroeconomic – identificarea SURSELOR realiste în vederea finanţării fondurilor pentru acoperirea măsurilor specifice anticriză (aşa cum au procedat ţările mari aflate în criză).
În opinia noastră, în primul rând trebuie să apelăm la RESURSELE INTERNE. Acestea sunt foarte limitate. Evocăm căile posibile de mobilizare:
A. Instaurarea regimului sever de austeritate – pentru economisirea la cheltuielile bugetare la toate categoriile şi degajarea unor fonduri cât mai importante pentru măsurile specifice anticriză.
Această acţiune trebuie imediat începută, dar ea se va întinde pe 2-3 ani. Pentru anul 2009, acţiunea nu se poate limita numai la cele câteva zile pentru definitivarea bugetului de stat pe 2009. Acţiunea trebuie consolidată prin analizele aprofundate realizate de comisii de specialişti în fiecare minister – în următoarele 6 luni.
În bugetul de stat pe 2009, ar urma să fie definită o variantă de venituri bugetare cât mai realistă (chiar pesimistă), în funcţie de care se vor aloca cheltuielile bugetare, printr-un mecanism special de ajustare.
B. Lansarea unui împrumut de stat - sub denumirea „Solidaritatea socială în criză” – la care să subscrie toţi salariaţii şi pensionarii (de exemplu, cu veniturile pe o lună, vărsate în 12 rate), contra titluri de stat, cu o dobândă adecvată, cu termen de restituire la 3 ani. Un rol important în această privinţă pentru susţinerea acţiunii l-ar avea sindicatele şi organismele de conducere şi şefii ierarhici din toate companiile, firmele şi din instituţiile bugetare.
C. Lansarea unor împrumuturi de stat sub denumirea „Reconstrucţia”, pe termen de 5 ani, cu dobândă adecvată, la care să subscrie, companiile, firmele, instituţiile financiare şi persoanele fizice care dispun de economii, contra titluri de stat.
Este evident că lansarea acestor împrumuturi de stat înseamnă un proces de redistribuire a resurselor interne temporar disponibile, dar înseamnă şi o anumită acţiune de economisire. Aceasta ar implica o anumită restrângere a depozitelor la bănci.
Desigur, posibilităţile interne sunt limitate pentru o ţară mică sau mijlocie şi cu probleme mari de finanţare în anii tranziţiei, cum este ţara noastră.
În al doilea rând, să se asigure utilizarea fondurilor alocate de UE. În acest scop, trebuie să se renunţe la criticile demagogice de la cel mai înalt nivel, care nu ajută la nimic.
a) Să se ia imediat măsuri organizatorice concrete. Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, B.N.R. şi celelalte ministere interesate, împreună cu consiliile şi administraţiile locale – să creeze structurile necesare, finanţate de stat şi prin detaşarea de specialişti – care să sprijine elaborarea documentaţiei necesare, a proiectelor, să acorde asistenţă de specialitate pentru toate proiectele şi pentru utilizarea practică a fondurilor de la UE.
b) Lunar, la Guvern şi la Parlament să se examineze situaţia şi să se determine luarea măsurilor practice pentru accelerarea accesării fondurilor UE.
În caz contrar, vom rămâne ca şi în 2007 şi 2008, numai cu plata contribuţiei noastre la UE – de miliarde de euro – şi cu demagogia politică iresponsabilă a factorilor de stat decidenţi.
În al treilea rând, apelul la credite externe.
În condiţiile crizei mondiale, pe pieţele financiare externe limitările sunt extrem de severe, întrucât toate ţările în criză caută „lichidităţi”. Evaluările critice ale băncilor străine şi ale agenţiilor de rating ridică noi şi importante obstacole pentru ţările mai mici.
În această situaţie extremă, trebuie apelat la posibilităţile oferite de UE, BCE, BEI şi BERD, oricât de modeste ar fi sumele alocate.
Totodată, aroganţa şi înfumurarea unor lideri politici români nu trebuie să excludă recursul la unele posibilităţi oferite de FMI şi BIRD, chiar dacă unele condiţionalităţi sunt prea grele.
Situaţia excepţională de criză, fără precedent, în care se află ţara noastră ne determină să apelăm la aceste surse, pentru acoperirea măsurilor specifice anticriză.
O REMARCĂ SPECIALĂ - În această perioadă de criză, trebuie combătute cu tenacitate – iniţiativele unor ministere şi administraţii locale ce vor să apeleze la credite externe costisitoare pentru proiecte neproductive, inutile, extravagante, dotări de lux etc.(inclusiv proiectele gigantice de 12-15 miliarde euro pentru înarmare, pentru avioane de război etc.), cum s-a întâmplat în anii tranziţiei.
Identificarea surselor de finanţare – reprezintă problema – cheie pentru acoperirea măsurilor specifice anticriză, pentru ieşirea din criză. Aceasta este PROBLEMA PROBLEMELOR. Dacă domnii E. Boc şi M. Geoană vor conştientiza această situaţie dramatică – calea spre soluţii practice adecvate va deveni mai accesibilă.
Dezechilibrele financiare şi valutare ale ţării nu pot fi oricât de mari şi nu pot fi susţinute cu declaraţii de „bune intenţii”. Dincolo de anumite limite posibile şi acceptabile se află ameninţările inflaţiei galopante, extinderea sărăciei în masă, adâncirea marilor nemulţumiri şi tensiuni sociale şi alte nenorociri.
O regulă fundamentală pentru guvernanţi. Miliardele de euro, care vor fi alocate de statul român în cadrul programului anticriză trebuie să fie destinate pentru finanţarea fondului de şomaj, pentru apărarea locurilor de muncă şi pentru crearea de noi locuri de muncă.
Aceste fonduri nu trebuie să devină o nouă sursă de îmbogăţire pentru oligarhia politico-financiară autohtonă, pentru îmbogăţiţi de tranziţie prin furt şi fraudă.
De asemenea, aceste fonduri nu trebuie să devină o nouă sursă pentru oligarhia străină, pentru stăpânii monopolurilor transnaţionale dominante în economia României. Ar fi corect ca acestea să primească sprijin de la companiile-mamă, de la statele cărora aparţin şi care dispun de un potenţial financiar mai mare.
Organele de control ale Ministerului de Finanţe şi ale Curţii de Conturi trebuie să devină active şi eficiente în ce priveşte modul de cheltuire raţională a fondurilor pentru măsurile anticriză.
MAREA ÎNTÂRZIERE În faţa crizei economico-financiare – care constituie un examen crucial pentru existenţa noastră, clasa politică în ansamblul ei a rămas repetentă. Ne aflăm într-o mare întârziere în ce priveşte conceperea politicilor şi măsurilor directe anticriză.
Cu regret o spunem, programele partidelor politice au ţinut seama foarte puţin şi prea târziu de izbucnirea crizei, iar programul guvernamental prezentat în Parlament, de asemenea, a fost departe de a răspunde cerinţelor specifice crizei.
A trecut deja o lună de guvernare şi nu avem încă un program anticriză.
În faţa crizei economice cumplite, noi am propus forţelor politice – să formeze un guvern de uniune naţională anticriză, cu participarea tuturor partidelor parlamentare – pe cel puţin 2 ani de criză. În viziunea noastră, era o necesitate absolută – unirea forţelor şi energiilor naţiunii şi concentrarea eforturilor pentru elaborarea şi aplicarea politicilor şi măsurilor practice anticriză.
Un asemenea guvern ar fi avut avantajul de a diminua şi chiar elimina discuţiile şi polemicile politicianiste, acuzaţiile reciproce – care dăunează considerabil ţării. S-a hotărât altfel.
Noi am propus, de asemenea, ca la guvern să se creeze un Consiliu Economic, cu caracter consultativ, format din specialişti din toate domeniile (circa 100), care să elaboreze propuneri de soluţii practice anticriză şi să le supună spre decizie guvernului.
Noi apreciem pozitiv faptul că Ministerul Finanţelor a avut iniţiativa de a primi propuneri anticriză din partea sindicatelor, patronatelor şi a altor organisme ale societăţii civile.
A fost constructiv faptul că Dl. Prim-ministru Emil Boc a organizat dialogul social cu reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor.
În opinia noastră, ar fi cinstit ca regimul Băsescu-Tăriceanu să-şi asume răspunderea pentru politicile economice aplicate în perioada 2005-2008, pentru eşecul global al acestora reflectat în agravarea disproporţiilor şi dezechilibrelor în economie, în creştere extaordinară, aberantă, a deficitului bugetar, a deficitului comercial extern, a deficitului balanţei de plăţi externe, a datoriei externe a României, ceea cea dus la marginea prăpastiei economia românească.
Aici nu este vorba numai de ultimile luni şi ultimul an, cum în mod demagogic şi incorect încearcă cei de la guvernare să prezinte situaţia. Noi am analizat şi prezentat datele macroeconomice pe primii trei ani de guvernare tocmai pentru a dovedii că politicile din programul de guvernare ale al regimului Băsescu-Tăriceanu au dus la această „moştenire dezastruoasă”, care nu poate fi ascunsă de declaraţiile zgomotoase şi demagogice ale noilor guvernanţi.
Politicile fiscale au fost aceleaşi în cei patru ani de guvernare (nu numai în ultimul an) şi prin aşa-zisa „cotă unică” au provocat pierderi de resurse bugetare de 11,7 miliarde euro, care au umplut buzunarele monopolurilor transnaţionale (cca. 6 miliarde euro) şi buzunarele oligarhiei politico-financiare autohtone, a persoanelor cu venituri mai mari şi foarte mari (5,7 miliarde euro) prin desfiinţarea „progresivităţii” la impozitarea veniturilor persoanelor. Menţinerea acestor politici constituie o mare eroare şi o mare pierdere.
Este uluitor faptul că în aceste zile Domnul Traian Băsescu ne vorbeşte de impozite progresive (de 90%) la veniturile unor pensionari care îndrăznesc să mai muncească, uitând că şi-a pus semnătura pe desfiinţarea „progresivităţii” impozitării veniturilor la începutul anului 2005, favorizând oligarhia politico-financiară şi persoanele cu venituri mari şi foarte mari.
Alungarea şi prigonirea specialiştilor, a oamenilor de valoare, a fost o acţiune specifică în toţi anii tranziţiei. Acum a fost revigorată prin teoria „sângelui proaspăt” şi a fost lansată pentru a alunga pe ultimii oameni de valoare în vârstă din institutele Academiei, din cercetare, din învăţămănt, din sănătate, din domeniul artelor, din alte sectoare de activitate. Iar noi avertizăm că prea mulţi incompetenţi şi incapabili populează scena politică, prea mulţi saltimbanci politici se comportă discreţionar.
Un avertisment către noul guvern: amatorismul în economie al guvernanţilor se plăteşte scump de cei care trăiesc din muncă, pe umerii cărora se aşează povara devastatoare a crizei economice cumplite, care a cuprins deja România.
Vom reveni în curând cu opiniile noastre.
01 februarie 2009
Grupul de iniţiativă „Reînnoirea”
Florea Dumitrescu
Gheorghe Stroe
Cristian Apostol