Principalele străzi pe care agenţii comunitari au identificat şi sancţionat posesori ai autoturismelor parcate neregulamentar sunt Calea Naţională, Marchian, Griviţa, Bulevardul Mihai Eminescu şi Primăveri.
În ultimele zile sancţiunile cu amendă au scăzut, fapt care arată că acţiunea de disciplinare a botoşănenilor începe să dea roade. Ca la fiecare început de drum suntem apostrofaţi, dar treptat botoşănenii vor respecta actele normative în vigoare, a declarat directorul executiv al Poliţiei Comunitare Botoşani Vasile Răileanu. Acţiunea de blocare a roţilor autoturismelor şi sancţionare a persoanelor care parchează neregulamentar continuă. (Eliza Sofian)