Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Economic
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
22120
De la 07 Ianuarie 2003
122907769
Protecţia Consumatorului stă

Cu ochii pe operatorii de telefonie mobilă

  • 7 May 2012, 23:00
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor continuă să aibă în vizor operatori de telefonie mobilă. Aceştia riscă sancţiuni pentru că încearcă să îşi ţină clienţii în contract împotriva voinţei lor.
Practici nu tocmai legale de întârziere a rezilierii contractelor dintre operator şi client, la cererea acestuia din urmă, i-au adus pe mai mulţi botoşăneni la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Oamenii se plâng că nu li se primesc cererile scrise de reziliere a contractelor de telefonie mobilă, după expirarea perioadei de doi sau trei ani, în care relaţia contractuală este obligatorie.
„Oamenii vor să rezilieze contractele, se adresează operatorilor, dar li se spune că nu este nevoie de cerere scrisă şi că vor fi contactaţi ulterior pentru perfectarea rezilierii contractului. Nu se mai întâmplă asta şi contractele se derulează în continuare. Este un refuz de preluare a cererilor de reziliere a contractelor, ceea ce este o ilegalitate, nu poţi ţine un client cu forţa”, a declarat unul dintre inspectorii de la CJPC.
Astfel de reclamaţii s-au mai înregistrat şi spre sfârşitul anului trecut la OJPC, fiind şi atunci aplicate sancţiuni.(Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Rugina sexuală
Caricatura zilei
Horoscop
Diferenţa între un Român și un Rus
Daniel Chitoiu vrea vânzarea a 10% din acţiunile Petrom
Ponta majorează lefurile bugetarilor doar cu 8% din iunie
restul pana la 15% in octombrie sau noiembrie
Bursele scad şi euro pierde teren
după victoria socialistului Hollande în Franta şi a extremiştilor în Grecia
Ie;irea Greciei din Zona Euro ar reprezenta o catastrofă
Chiţoiu se va lupta cu "baietii destepti" din energie în maxim 10 zile
Flutur este mândru de ce se întâmplă în Botoşani
La Ungureni, steagurile PNL fac campanie electorală pe maidan
Aglomeraţie mare pentru un loc în CLM Botoşani
Se caută ingineri la Consiliul Judeţean
La Pediatrie şi Săveni baza o constituie medicii pensionari
Profesori botoşăneni dezamăgiţi de proaspătul ministru Mang
Şi în această lună lefuri mai mici la Nova Apaserv
Traian Basescu a semnat decretul pentru numirea Guvernului Ponta
De câte ori a „marjat” în viaţ㠄Gogoşica”
Ioan Rotundu
Aşchia nu sare departe de trunchi
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog