Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
4904
De la 07 Ianuarie 2003
76517703

Puterea trecutului

  • Ioan Rotundu
  • 9 August 2011, 23:00
Luna septembrie, pentru mediul politic botoşănean, pare să fie luna alegerilor. Două partide importante în eşichierul politic local, PNL şi PSD, îşi vor alege o nouă conducere. Pe la liberali, în ce priveşte viitoarea conducere, lucrurile par a fi tranşate. Florin Ţurcanu, actualul preşedinte interimar, a făcut ce-a făcut şi a rămas fără contracandidat la preşedinţia partidului. Poate, pentru imagine, la alegerile din 6 septembrie să apară un contracandidat, desemnat în culise chiar de Ţurcanu.
Fostul preşedinte Liviu Câmpanu a ales o cale greşită, atunci când la Congresul PNL din primăvară a mers pe mâna lui Tăriceanu, care a pierdut preşedinţia partidului în favoarea lui Crin Antonescu. În schimb, Florin Ţurcanu s-a dovedit inspirat şi l-a susţinut pe Crin Antonescu. Deşi în Congres s-a promis că nu vor fi răfuieli cu cei care l-au susţinut pe Tărticeanu, ulterior faptele au dovedit contrariul. Ludovic Orban a venit la Botoşani şi l-a schimbat din funcţia de preşedinte al partidului pe senatorul Liviu Câmpanu, dând mână liberă lui Florin Ţurcanu. Iar Ţurcanu a fructificat din plin noua poziţie în partid, pregătind alegerile într-un mod extrem de minuţios şi asigurându-şi pe viitor preşedinţia partidului, alături de o grupare proprie, fidelă persoanei sale.
Observăm că deşi Ţurcanu este suliţan, puternica grupare liberală din Suliţa nu mai are nici o forţă în partid. Învăţând din evenimentele trecutului, Ţurcanu a pus stavilă influenţei în partid lui Cornel Popescu şi Gheorghe Ciubotaru, care şi-a schimbat numele de Gelu Prăjitură în Gelu Străjeru. Cei doi au fost împinşi în eşaloanele inferioare.
Aşadar, în PNL, lucrurile la preşedinţie sunt tranşate în favoarea lui Florin Ţurcanu. Va fi bine, fa vi rău pentru liberali, este greu de prognozat, Ţurcanu fiind imprevizibil în decizii şi acţiune. În tabăra PSD, cândva cel mai puternic partid loca, lucrurile sunt ceva mai tulburi. Tulburi în ce priveşte viitorul preşedinte. În momentul de faţă, PSD se află sub controlul unei grupări formată din senatorul Gheorghe Marcu, deputatul Costică Macaleţi şi cele două susţinătoare ale sale, Tamara Ciofu şi Emanuela Zarug, Constantin Manolache, readus în prim plan prin mişcarea de a-l scoate vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani şi Gheorghe Vâzdoagă, a cărui influenţă în partid este într-o scădere îngrijorătoare pentru el.
Dacă senatorul Gheorghe Marcu a declarat că va candida la preşedinţia partidului, Macaleţ mai mustăceşte. Şi unul şi altul fac parte din tabăra învechiţilor, perimaţilor politic, care n-au resursele necesare revigorării partidului. Un candidat din generaţia tânără n-are cum să apară, pentru că el nu există.
Deputatul dorohoian Andrei Dolineaschi n-are susţinere în judeţ, ci doar pe partea Dorohoiului, ceea ce nu-i suficient pentru a putea fi ales preşedinte.
Revin la Gheorghe Marcu ca să-mi explic opinia de învechit şi perimat politic. Marcu are o mare problemă. Asupra sa planează suspiciunea că în perioada cât a lucrat la Electrocontact Botoşani, a fost informatorul Securităţii. Sunt mai mulţi foşti lucrători de la Electrocontact care, prin culise, susţin această afirmaţie, însă când vine vorba s-o facă oficial, în mod public, bat în retragere. Oricum, până la ora actuală Marcu n-a reuşit să înlăture această suspiciune. Dacă va fi ales preşedintele PSD, va purta cu sine această suspiciune, deloc favorabilă PSD-ului ca partid cu pretenţii.
Macaleţ este considerat un om moale, fiind comparat adesea cu Don Juan , acel personaj al lui Moliere lipsit de morală, fustangiu înrăit, ticălos şi în acelaşi timp extrem de banal. În viaţa sa de politician a avut noroc şi a ocupat funcţii importante, precum cea de prefect iar acum de deputat la al doilea mandat. Dar dacă va candida, ar putea produce o surpriză, social-democraţii urmând a alege dintre două rele răul cel mai mic. Pentru că puterea trecutului şi-a pus amprenta asupra amândurora, dar parcă mai pregnant asupra lui Marcu, considerat mult mai antipatic faţă de Macaleţ.
Organizarea alegerilor fiind în curs, atât la liberali cât şi la social-democraţi, vom mai avea prilejul să comentăm şi alte aspecte.
24.08.2009

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ungureni - traditii de Anul Nou 27.12.2010 - video
Erou?! Nu, laş!
Ioan Rotundu
Horoscop
Bancul zilei
Varză murată în stil moldovenesc
Caricatura zilei
Păcate de poliţist… şef
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă