Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Horoscop
Umor
Comentarii
Publicitate
Pamflet
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
22218
De la 07 Ianuarie 2003
90427729

Răfuieli politice între Ghiorghiţă şi Ostafie

  • 2 November 2008, 23:00
Liberalii de la municipiu şi-au manifestat indignarea că prin modul în care şi-au lansat candidaţii, pedelişti au tulburat liniştea micilor pacienţi de la Spitalul de Pediatrie „Cuvioasa Paraschiva”. Şeful suspendat al Autorităţii de Sănătate Publică Botoşani, Gabriel Oprişanu spune că acţiunea în cauză, organizată sâmbătă la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa” a pus în pericol grav liniştea şi securitatea copiilor prin hărmălaia şi zgomotul provocat.
„Este un act iresponsabil. Acei copii bolnavi nu meritau un asemenea tratament din partea cuiva care anunţa că este interesat de soarta botoşănenilor. Într-adevăr, primarul Flutur a avut o activitate care a schimbat radical faţa oraşului, dar în tumultul campaniei electorale proaspăt declanşate uită de cei care l-au ales”, precizează Gabriel Oprişanu, specificând că membrii Organizaţiei municipale liberale i-au întins o mână de ajutor primarului Flutur, prin promovarea unor idei care vin în sprijinul botoşănenilor. Iar în schimb, ce primesc? Primesc doar critici şi ameninţări, spune Oprişanu.
Totuşi, ca să fim obiectivi, ideile pe care le promovează spre binele botoşănenilor au de fapt rolul de a-l propulsa în fotoliul de parlamentar mult dorit. „Nu şi-au promovat nici un proiect care să vină în folosul cetăţenilor. Nu cred că asta e politica pe care o aşteaptă botoşănenii”, mai spune liberalul botoşănean, candidat pentru Colegiul 3 Botoşani, la Senat. La rândul său, şeful Organizaţiei Municipale PNL, consilierul local, George Ostafie a dat citire unei HCL, aprobată de Consiliul Local, potrivit căreia este interzisă organizarea de adunări publice în zonele adiacente spitalelor, gărilor şi unităţilor militare pe o rază de 100 metri, măsurată de la limita exterioară de jur împrejurul obiectivului.
Mai mult, acesta ameninţă că în prima şedinţă de CL va face o interpelare prin care va lua la rost executivul vizavi de condiţiile închirierii Sălii Polivalente. „Voi întreba de câte ori a fost închiriată Sala de către PD-L, cu ce contract şi în ce condiţii dacă prin Consiliul Local nu a trecut niciun proiect de hotărâre referitor la tarifele ce se percep”, a subliniat Ostafie.
În replică, viceprimarul municipiului Botoşani, Florin Ghiorhiţă spune că nu ştie cum ar fi putut deranja copiii internaţi la Spitalul de Pediatrie, lansarea candidaţilor PD-L. Mai cu seamă că spectacolul susţinut de Orchestra „Rapsozii Botoşanilor” a fost organizat în interiorul sălii, iar lansarea a avut loc în afara orelor de odihnă, între 11-12.30.
Referitor la HCL menţionată de liberali, Florin Ghiorghiţă afirmă că nu ştie să existe o asemenea hotărâre. „Oricum, asta ar însemna să nu se mai facă adunări publice nicăieri, nici pe Marchian că e Spitalul Judeţean în zonă. Poate ştie domnul Ostafie de aşa o hotărâre că eu nu ştiu să fie. Nu văd pe cine ar fi putut să deranjeze, în condiţia în care în urmă cu o săptămână a fost inaugurată Sala Polivalentă, la care staff-ul liberal a participat pentru a-şi face imagine electorală”, precizează Florin Ghiorghiţă. Mai mult, se întreabă, în condiţia în care Primăria le-ar fi pus Sala Polivalentă la dispoziţie pentru a-şi organiza acolo campania electorală, cum au dorit iniţial, ei nu ar fi deranjat copiii din Spitalul de Pediatrie?
În ce priveşte interpelarea pe care George Ostafie are de gând să o facă vizavi de contractul pe care îl are PD-L şi tarifele, viceprimarul îi sugerează să facă şi el o cerere la Serviciul Public de Administrare al Bazelor Sportive ca să vadă condiţiile şi tarifele ce se percep. „Se trezesc vorbind doar de dragul de a vorbi”, a mai adăugat viceprimarul municipiului Botoşani. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariul comentariilor (CCXXX)
(Ioan Rotundu)
Românul şi cafeaua de dimineaţă
Horoscop
Numai ofiţer de credite la bancă să nu fii!
Preferinţele blondei Băsescu
Tânăr cu aspiraţii parlamentare
Onest om de afaceri, onest viitor parlamentar
Mai mult adevăr, mai multă dreptate!
Senatorul de care avem nevoie!
Noi isprăvi ale lui Gelu Străjeru
Sediul de campanie al lui „Gelu Străjeru” a fost cuprins de vâlvătăi
20 de tineri puteau să ardă de vii incendiatorul a fost văzut şi descris poliţiştilor
Suceveanul Flutur cere botoşănenilor să voteze cu PDL
Casa Memorială „Nicolae Iorga” în urmă la capitolul „vizitatori”
Întâlnire cu arta şi literatura la Stăuceni
Stolojan înfierează liberalismul cu adâncă mânie democrat-liberală
Adulţii botoşăneni nu se înghesuie la Muzeu
Boc vrea o Românie portocalie, începută de la Botoşani
Medicii, taxaţi de politic drept o gaşcă de criminali
Pedeliştii botoşăneni sunt hotărâţi să instaureze „Codul portocaliu”
Noua clădire a Colegiului Naţional „A.T. Laurian” a fost inaugurată
Deşi nu sunt medici de medicina muncii, patronii sunt amendaţi
Medicii tineri nu se simt atraşi spre Botoşani
Vaccinul împotriva cancerului de col uterin poate produce drame
Şi-a bătut nevasta cu sălbăticie
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă