Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
19897
De la 07 Ianuarie 2003
69856674

Reglementatorul din energie, sub asaltul intereselor politice

  • Exporturile de energie electrica, marul discordiei dintre ANRE si CE Oltenia provoaca neintelegeri intre ANRE si CE Oltenia
  • 9 October 2015, 23:00
Foto: AGERPRES Comitetul de reglementare din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) functioneaza de jumatate de an in formula restransa, cu doar patru membri din sapte cati ar trebui sa fie. Timp de sase luni, PSD si PNL s-au chinuit sa decida care din cei 16 care si-au depus candidaturile sunt persoanele cele mai potrivite sa ocupe trei posturi libere de reglementatori si o functie de vicepresedinte al ANRE. De ce?
Din cauza ca nu a fost suficient de clar care persoana este mai bine sustinuta politic si care ar reprezenta mai bine anumite interese ale partidelor in domeniul energetic. Neoficial, au ales, insa doua dintre nume ridica semne de intrebare: unul nu are suficienta experienta in domeniul energetic, iar celalalt este cunoscut ca sustinator al unui tip de resursa energetica. In aceste conditii, in ce masura se mai poate spune ca este respectata independenta reglementatorului, asa cum prevede legea.
Postul de vicepresedinte revine PSD, iar cel care va fi numit se va ocupa de domeniul energiei electrice. Pana in aprilie cand i-a expirat mandatul, cel care a ocupat functia a fost Claudiu-Sorin Dumbraveanu, sustinut tot de PSD. Este un personaj controversat, fiind acuzat de procurorii DNA pentru infractiunea de luare de mita in dosarul de coruptie ANRE-ENEL.
A fost trimis in judecata in august 2014 alaturi de Florin Gugu, director in cadrul ENEL si Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC Electro-Alfa International SRL. DNA i-a retinut in luna iunie 2014 pe cei trei, fiind acuzati ca ar fi distorsionat mecanismul de formare a pretului final al facturilor platite de consumatori.
Acum, pe locul de vicepresedinte si unul dintre posturile din comitetul de reglementare, PSD vrea sa-l numeasca pe deputatul social-democrat Rodin Traicu. Numirea lui ar fi bucuria celor de la Complexul Energetic Oltenia care ar avea mult de castigat. Potrivit unor surse din domeniu, din pozitia de vicepresedinte al ANRE cu atributii pe zona de energie electrica, Rodin Traicu va favoriza cu siguranta aceasta companie, satisfacandu-le toate solicitarile neluate in seama pana acum de autoritatea de reglementare.
Ca producator de energie pe baza de carbune, CE Oltenia doreste reglementari favorabile care sa le ofere prioritate atat in sistemul energetic national, cat si la export. CE Oltenia se bazeaza pe numirea lui Traicu, mai ales in conditiile in care acesta este sustinut de premierul Victor Ponta. Reamintim ca directorul general al CE Oltenia, Laurentiu Ciurel este un apropiat al premierului, fiind de altfel si el inculpat in dosarul Turceni-Rovinari.
Traicu are experienta in domeniul energiei electrice, lucrand pe functii de conducere (director general si director de cercetare) timp de 11 ani, pana in 2009, la Regia Autonoma de Activitati Nucleare (RAAN). Apoi a fost al NuclearMontaj, o companie din grupul Tender, iar in 2012 a ajuns secretar de stat in Ministerul Economiei. La sfarsitul lui 2012 a castigat un loc de deputat in Parlament.
Un al doilea post din comitetul de reglementare, insa ca membru simplu, revine tot PSD. Pentru aceasta pozitie este sustinut Mihai Adrian Albulescu. Din 2013 ocupa functia de secretar de stat, mai intai la Ministerul Economiei si apoi la Ministerul Energiei, fiind specializat in sectorul gazelor naturale. A fost conferentiar la Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti, iar pana in 2013 a fost membru in comisiile de examinare pentru acordarea gradelor instalatorilor autorizati de catre Autoritatea de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale.
Un al treilea nume, cel sustinut de PNL pentru functia de membru in comitetul de reglementare, ridica anumite semne de intrebare. In primul rand este vorba de experienta sa limitata in domeniul energetic. PNL il doreste ca membru pe Claudiu Florin Roman, vicepresedinte al Consiliului Judetean Alba si un apropiat al lui Teodor Atanasiu, potrivit ziarului Bursa.
Potrivit CV-ului sau publicat pe site-ul Camerei Deputatilor, singura tangenta cu domeniul a avut-o in 2005-2006 cand a fost consilier pe probleme de comunicare al presedintelui ANRE. Insa in aceeasi perioada a mai ocupat o functie: cea de director adjunct in directia generala logisica din Ministerul Apararii. Inainte lucrase la departamentul de marketing de la agentia Mediafax.
Dupa 2006 a ocupat a fost membru in tot felul de consilii de administratie: la BTT SA, la CEC, la Daewoo, Eximbank, timp in care a fost si secretar general la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor. Din 2012 este vicepresedinte al Consiliului Judetean Alba.
CV-ul lui Claudiu Florin Roman a starnit reactii aprinse din partea unor parlamentari, in cadrul audierii candidatilor pe posturile de la ANRE desfasurate in cadrul Comisiei pentru industrii si servicii a Camerei Deputatilor si a Comisiei economice, industrii si servicii a Senatului. Aceasta deoarece CV-ul nu era potrivit pentru functia pe care o doreste. In cele din urma, potrivit ziarului Bursa, ar fi venit cu un CV in care a adaugat si alte functii: de presedinte al Consiliului de Administratie al Electrica Serv si E.ON.
Parlamentarii s-au oprit asupra celor trei nume, chiar daca aveau de ales dintre cei 16 candidati, persoane cu multa pregatire si experienta din domeniul energetic. Vezi aici cine a candidat pentru cele posturile libere de la ANRE.
Insa jocurile nu sunt pe deplin facute. Propunerile trebuie votate in plenul Parlamentului, iar pana atunci pot surveni oricand schimbari.
Legea 160/2012 privind organizarea ANRE stabileste caracterul independent al institutiei.
Potrivit legii, ANRE este o autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, sub control parlamentar, finantata integral din venituri proprii, independenta decizional, organizatoric si functional.
Membrii Comitetului de reglementare trebuie sa fie cetateni romani, cu domiciliul stabil in Romania, cu o buna reputatie, cu studii superioare si pregatire profesionala in domeniul tehnic, economic sau juridic, avand o vechime in munca de minimum 10 ani, precum si experienta de minimum 5 ani in functii de conducere in institutii publice centrale ori companii din domeniul energiei electrice, termice si al gazelor naturale.
Membrii Comitetului de reglementare actioneaza in mod independent de orice interes al participantilor la piata de energie electrica sau cea de gaze naturale, nu solicita si nu accepta instructiuni directe din partea vreunei entitati publice ori private in indeplinirea atributiilor de reglementare care le revin, nu desfasoara activitati cu caracter lucrativ in sectorul energiei electrice, termice si al gazelor naturale, cu exceptia celor cu caracter didactic de instruire profesionala, nu detin actiuni sau parti sociale si nu pot avea calitatea de membru in organele de conducere la societati comerciale cu obiect de activitate in sectorul energiei electrice, termice si al gazelor naturale ori in orice alte domenii care se afla in competenta ANRE.
Agentia de stiri HotNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Executorul judecatoresc care a pus sechestru pe bunurile Ministerului Sanatatii, retinut pentru evaziune fiscala
Cod galben de ploi si racire accentuata a vremii
Romania are nevoie de 7% crestere economica pe an
itmul actual de 3-4% nu ne ajuta
Incendii în serie
Botoşani: Vizite de lucru neanunțate pe șantierele din județ
Şapte dintr-o lovitură spre indignarea cetăţenilor
Mai multe ONG-uri cer respingerea legii "defaimarii sociale"
initiata de Dragnea distruge ideea de protectie efectiva impotriva discriminarii
Cu o populatie de 16 ori mai mica decat SUA, SRI asculta de 2 ori mai multe telefoane ca FBI
Angela Merkel, acuzata de "trafic de persoane" de catre un partid de dreapta
Ultimele evolutii in razboiul din Siria
Statul Islamic profita de bombardamentele rusesti asupra rebelilor si avanseaza puternic spre Alep / Un general al Gardienilor Revolutiei a fost ucis
Horoscopul zilei de 10.10.2015
Bancul zilei: Farmec ul umilit al secretarei
Reţeta zilei: Gogoşari marinaţi umpluţi cu struguri
Botoşani: Cretinismul religios
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă