Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
6966
De la 07 Ianuarie 2003
122578905

Regulamentul Camerei Deputaţilor nu prevede situaţia demisiei preşedintelui

  • 15 March 2006, 23:00
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Lucian Augustin Bolcaş a declarat, miercuri, pentru Agenţia Rompres, că în Regulamentul Camerei Deputaţilor nu este prevăzută situaţia demisiei preşedintelui acestui for legislativ. Bolcaş a spus că în regulament este prevăzută doar situaţia revocării din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor de către grupul care l-a propus. În opinia sa, demisia ar trebui anunţată şi în plenul Camerei Deputaţilor, după ce a fost anunţată în Biroul permanent, deoarece „plenul l-a ales” în această calitate. Totodată, Bolcaş crede că în aceeaşi şedinţă în care se cere revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, grupul PSD va trebui să numească un înlocuitor. La rândul său, deputatul liberal Dan Radu Ruşanu a afirmat că, în opinia sa, revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Adrian Năstase s-ar face numai după anunţarea demisiei de către acesta în plenul Camerei Deputaţilor. Dan Radu Ruşanu a spus că interimatul va fi asigurat de unul dintre cei patru vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor până la alegerea noului preşedinte.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Comentariu la comentarii (XLV)
Doi liceeni au scos Botoşanii din anonimat
Democraţii îl lovesc pe Conţac la lingurica politică
Ciuştea ameninţă că va lichida PRM
Procedura predare-primire a carnetelor de muncă
Cum poţi deveni ofiţer de armată
Controverse născute de migraţia medicilor dintr-o ţară într-alta
Dihonia aranjamentelor bântuie prin CEC
Comunicat de presă
Bani mai mulţi la salarii, începând cu luna mai
CJ încearcă să facă faţă activităţii de deszăpezire
Comisarii CJM Botoşani sunt instruiţi la Buzău
Ziua Mondială a Protecţiei Consumatorului marcată la Botoşani
Cifra de afaceri a scăzut în ianuarie
Străinii se îmbracă la Botoşani
Prilej de scandal între SIP şi IŞJ
Încă un beţiv prins la volan
Nou val de mâini şi picioare rupte
Ambulanţă implicată într-un accident la Iaşi
Dosarele privind retrocedările ţin capul de afiş
Românul şi gură-cască
O nouă şcoală în zona industrială ar rezolva unele probleme
Concursul pentru directori în atenţia SIP
Elevii Eco -şcolii Cătămărăşti Deal luptă pentru salvarea pădurilor
Judeţul Botoşani încă este ferit de inundaţii
Vremea capricioasă afectează şi justiţia
Dacă aş fi acceptat percheziţia după votul deputaţilor aş fi dovedit neseriozitate
Guvernul menţine deschise conturile destinate ajutorării persoanelor sinistrate
Funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor revine PSD
Mona Muscă nu ar candida pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor
Ion Iliescu - în fruntea „tribunalului moralităţii” PSD
Opinii ale liberalilor cu privire la încrederea scăzută a românilor în Parlament
Contractele care privesc bani publici ar trebui să fie transparente
Cota unică de impozitare trebuie să rămână la acelaşi nivel
Medicament minune pentru arterioscleroză
Descoperirea unei cărţi de vizită de acum 1.700 de ani
Corpul unui călugăr grec găsit intact după 15 ani de la moartea sa
Misterul legat de existenţa lui Columb pe cale să se risipească
Arestarea a doi minori pentru abuz sexual şi 25 de furturi
Nichita Stănescu, prezentat în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog