Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Reportaje
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
41
De la 07 Ianuarie 2003
104712376
Reportaj de vacanţă

În Munţii Apuseni: Curcubăta (IV)

  • Ioan Rotundu
  • 15 August 2015, 23:00
Ne-am sculat pentru a doua oară dimineaţa privind cerul de un albastru intens şi cu multă dorinţă spre vârful Curcubăta care ne aştepta să-i cucerim măreţia frumuseţii şi să ne desfătăm ochii şi sufletul privind la micimea munţilor din jur dar mai ales spre valea Arieşului care se deschide larg spre Gârda de Sus şi se strâmtează pe măsură ce urci spre Pasul Vârtop.
Cerul fiind senin iar soarele deja încălzea puternic, ne-am propus să mergem la Cascadă şi apoi să atacăm înălţimea Curcubăta, ambele drumuri fiind aproape inaccesibile pe vreme umedă pentru că piciorul alunecă de pe piatra muntelui iar cauciucul roţilor de la maşină nu au suficientă aderenţă să urce pantele extrem de abrupte.
Cascada spre care ne-am început ziua de filmare se află undeva mai sus de cătunul Pătrăhăiţeşti, un cătun ascuns sub poalele vârfului Cucrubăta şi pe lângă care curge un râuleţ iute de munte. În aval, pe acest râuleţ, se află o spectaculoasă cascadă pe care mai toţi turiştii ajunşi în zona Arieşeni vor s-o viziteze pentru spectaculozitatea ei dar mai ales pentru locul sălbatic unde este situată.
Până la Pătrăhăiţeşti am mers cu maşina noastră, în faţă, drept călăuză, mergând Mircea Calistru cu maşina sa cu dublă tracţiune. De la Galbena la Pătrăhăiţeşti sunt vreo 4 km dar drumul este foarte îngust, cât să încapă o maşină. De partea dreaptă a peretelui muntele iar în stânga prăpastia care se adânceşte pe măsură ce înaintezi în munte. Dacă ai nenorocul să-ţi vină o maşină din faţă, lucrurile se încurcă rău. La mica înţelegere, unul dintre şoferi trebuie să dea înapoi până într-un loc unde drumul permite să se facă depăşirea. Iar astfel de locuri sunt doar vreo trei până la Pătrăhăiţeşti.
Ajunşi în sat, am putut parca în sigurul loc unde trag toate maşinile pentru ca, apoi, să mergi pe jos spre cascadă. Se pot parca cu greu doar vreo 10 maşini iar plecarea este una complicată, mai ales întoarcerea maşinii. Parcarea este străjuită de clădirea Muzeului Etnografic, custode şi meşter popular Aurel Mocanu şi de câteva case de moţi aşezate în panta abruptă de stai şi te miri cum pot intra şi ieşi aceşti oameni din casă. Pe partea de sus se află o casă de moţ care are amenajat un foişor, unde turiştii pot poposi şi gusta din bucatele moţilor.
Fiind
Fiind la prima oră a dimineţii, parcarea era ocupată doar pe jumătate. Calistru a rămas la moaţa cu bucatele, fiind vechi cunoştinţe. Noi am pornit spre cascadă. O cărăruşă ce se strecoară printre două case de moţ dă într-o fâneaţă ce coboară spre albia râului. Apoi începe urcuşul.
Este un adevărat act de eroism să parcurgi traseul pentru că zona este extrem de accidentată. Se intră în strâmtoarea muntelui şi întunericul codrilor de brad. Piatra cărării este încă umedă şi dacă nu eşti atent piciorul poate aluneca iar prăpastia a cărei fund nu se prea distinge din întunericul codrului îi dă adânci fiori. Moţii ne-au instruit că pe munte se cală apăsat, să simţi tăria pietrei sub talpa piciorului şi să te fereşti de capcana de a călca pe o piatră mişcătoare de pe care să-ţi fugă piciorul şi în cel mai fericit caz să-ţi sclinteşti glezna. De asemenea, urcuşul se face pe îndelete, cu paşi lenţi şi singuri, pentru că muntele îţi simte şovăiala şi te pedepseşte. Mersul grăbit aduce oboseală iar superficialitatea surprize neplăcute. Moţii susţin că muntele are suflet nobil cu cei care-i respectă personalitatea şi-i admiră frumuseţea şi-i pedepseşte pe cei veniţi cu gânduri ostile şi care-i distrug comorile cu care l-a înnobilat natura.
Drumul până la cascadă este de vreo 2 km dar pentru că este accidentat parcurgerea lui îţi ia mult timp. De vreo două ori a trebuit să ne oprim pentru a filma peisajul şi a explica unde suntem.
După chinul de-a învinge piedicile presărate pe cărare am ajuns şi la cascadă (foto 1). Valea râului se închide brusc sub un perete de munte iar apa râului cade de la o înălţime de vreo 10 metri. Cu adevărat este ceva spectaculos şi merită oboseala drumului. Cât noi am privit şi filmat ne-au ajuns din urmă alte grupuri de turişti, cu unul dintre ei stând şi noi de vorbă.
Ne-am întors în sat, drumul părându-ne mult mai uşor şi mai scurt, poate datorită faptului că de acum îl cunoşteam şi ne cunoştea. La parcare am fost strigaţi de Calistru să urcăm la foişorul moaţei. Moaţa ne-a servit cu apă rece de izvor, rece de să-ţi taie răsuflarea, apoi cu clătite moţeşti umplute cu afine, zmeură şi brânză. Am putut vedea şi o afumătoare (foto 3) din lemn în care care se păstrau preparatele de la porc. Slănina, jambonul şi costiţa stăteau şirag pe nişte leaţuri de lemn iar moţul îşi tăia câte o bucată după cum îi erau necesităţile. Pe la noi dacă cineva şi-ar pune bucatele într-o astfel de afumătoare a doua zi dimineaţa n-ar mai găsi nici leaţurile.
Fetele moaţei s-au îmbrăcat în costumele lor tradiţionale (foto 2) şi ne-au cântat din tulnic în timp ce erau filmate. Vor fi personajele de bază pe cartonul cu titlul reportajelor noastre.
De la Pătrăhăiţeşti , Calistru s-a dus spre pensiune iar noi am atacat urcuşul spre vârful Curcubăta. Trebuia să ajungem şi la Izvorul care plânge cu lacrimi de cristal iar deasupra vârfului se adunau deja nori de ploaie, lucru care la munte se întâmplă frecvent. Acum vremea este însorită iar peste 10 minute plouă ca iarăşi să râdă soarele peste natura care s-a însufleţit de la bura de ploaie.
Urcuşul ne-a fost şi mai greu pentru că drumul era parcurs de maşini de mare tonaj. Aveam să aflăm unde şi din ce motive se lucra. Drumul care urcă până la vârful Curcubăta, 1849 metri altitudine, este pietruit şi sumar amenajat pentru că el deserveşte şi un releu ce aparţine de Telecomunicaţiile Speciale Române.
De la cota 1500 brazii dispar şi fac loc ienuperilor şi jnepenilor care şi ei disprar dincolo de cota 1700 pentru a face loc păşunii alpine. Pentru că vârful era în nori, n-am prea putut filma priveliştea înconjurătoare. În schimb am filmat un inedit şantier deschis chiar pe culme. De aici coborau şi urcau maşinile de mare tonaj. Lucrătorii aveau nişte mutre acre, erau gros îmbrăcaţi şi cu hainele îmbibate de umezeală de la norii care-i acopereau. N-au vrut să stea de vorbă cu noi să ne spună despre ce şantier este vorba, mai ales că zona este una protejată natural. Aveam să aflăm câte ceva de la primarul de Arieşeni, dar şi acesta a fost scump la vorbă când l-am întrebat.
Am părăsit vârful, ieşind din norii care-l acopereau şi coboram spre cota 1600, unde se află izvorul căutat de noi. În drum ne-a ieşit herghelia de cai care stăpâneşte păşunea alpină. Moţii îşi aduc aici caii primăvara şi-i iau toamna, când vremea se răceşte şi dă zăpada. Caii ne-au înconjurat. Cameramanul Willi Ungurean a fost înconjurat şi şi împins spre un perete de stâncă. Caii îl miroseau şi se arătau incitaţi de camera de filmat. I-a sărit în ajutor Mircea Brehuiescu, pentru a-l scoate dintre caii care l-au abandonat pe Willi şi s-au luat de Mircea. Ne-am urcat repede în maşină şi am continuat coborârea, evitând, credeam noi, un conflict deschis cu caii moţilor ce erau de fapt stăpânii locului iar noi intruşii.
Jos, la pensiune, aveam să aflăm că de fapt caii aşteptau de la noi să le dăm ceva din palmă. Turiştii i-au obişnuit să le dea dulciuri din palmă iar ei când văd grupuri de oameni se apropie şi aşteaptă să li se dea câte ceva.
Izvorul care plânge cu lacrimi de cristal se află în apropiere de o stână a moţilor. Ei spun stână la ceea ce noi numim fermă de vaci. Ei îşi cresc aici vacile, lăsându-le slobode pe munte, doar cu un clopoţel legat de gât ca să le poată recupera dacă nu se întorc seara fiecare la căsuţa din lemn a stăpânului.
La izvor Mircea şi cu Willi au pregătit camerele iar eu începusem să spun poveste izvorului când două vaci au prins interes faţă de noi. Ne-au privit de la distanţă, apoi au coborât muntele la izvor (foto 4). Una dintre ele s-a interpus între mine şi camerele de filmat, bând nepăsătoare apă chiar de la gura izvorului. Îmi strica secvenţa, aşa că m-am ridicat în picioare şi am continuat să vorbesc. A fost o scenă deosebită şi care n-am fi putut-o realiza nici dacă o regizam.
Soarele încălzea iarăşi destul de puternic şi ne-ar fi îmbiat inima să le cerem moţilor de la stână să ne prepare un balmoş, o mâncare a lor pregătită din făină şi smântână, foarte gustoasă. Dar pentru că aveam de coborât vreo 10 km până la pensiune, iar în munte umbrele serii se lasă repede şi întunecă voile, am renunţat la pofta noastră şi am părăsit muntele, luând cu noi o parte din frumuseţile sale pentru a le putea vedea şi dumneavoastră.
(Va urma)

Sponsorii acţiunii
1. Mircea Calistru – gazdă în Arieşeni
2. RedAdmir SRL Botoşani – Ioan Roşu
3. Conrec SA Botoşani – Mihai Vrăjitoru
4. Elsaco Electronic Botoşani – Valeriu Iftimie
5. Microbuzul SRL – Dumitru Balan
6. PNL Dorohoi – Constantin Bursuc
7. Cooperativa de Legume şi Fructe Frumuşica – Titel Arhip


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Olteanul la linia erotică
Reţeta săptămânei: Hamburger
Horoscopul săptămânii 10 – 16 august 2915
Seceta a secat orice boare de raţiune
Ioan Rotundu
Corupţie caniculară la vreme de secetă
Ioan Rotundu
În Munţii Apuseni: Locul tragediei (V)
Ioan Rotundu
Bateţi cepul mai bine, tovarăşi de la Nova Aoaserv!
În Munţii Apuseni. Cetăţile Ponorului (VI)
Ioan Rotundu
Trezeşte-te Ghiorghiţă, că noi plătim apa risipită…!
În Munţii Apuseni. Târgul (VII)
Ioan Rotundu
Anomaliile din spatele creşterii economice
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă