În anul 2014 am scris nun reportaj despre cum treci patroni de alimentaţie publică, numiţi de mine Ianche, Tache şi Cadâr se concurau în a atrage clienţii ademenindu-i fiecare după priceperea şi inventivitatea cu care era înzestrat. De la bun început mi-au atras atenţia trei patroni pe care i-am asimilat cu personajele din celebra piesă a lui Victor Ioan Popa Ianche, Tache şi Cadâr. Pe patroana restaurantului Casino (foto 1) am asemuit-o cu negustorul român Tache. Pe patronul restaurantului de peste drum cu evreul Ianche iar pe cel de la Terasa Napoka cu turcul Cadâr.
Pe patroana de la Casino am comparat-o cu Tache pentru că deţinea un restaurant chiar elegant. Interiorul amenajat cu gust, mesele şi scaunele se potriveau la design cu atmosfera de restaurant, terasa era curată, cu multe flori şi o arteziană iar seara o formaţie de muzicanţi dădeau un anumit parfum de epocă modernă.
În anii 2014 şi 2015 am luat masa de prânz aici. Restaurantul, deşi arătos, suferea după clienţi. La prânz dacă veneau să ia masa vreo câteva familii de turişti. În schimb, peste drum, la Ianche, sala de mese era neîncăpătoare. Restaurantul lui Ianche încă de la exterior te anunţa să nu fii pretenţios cu curăţenia. Faţada clădirii era neîntreţinută iar

Mereu m-am întrebat ce anumite îi atrage. Am întrebat-o şi pe patroana de la Casino cum îşi explică aglomeraţia la restaurantul mizer de peste drum şi puţinătatea clienţilor săi. N-a avut o explicaţie, aşa că am încercat să dezleg enigma de unul singur. Nu ştiu dacă acesta o fi fost adevărul dar cred că sunt prin apropierea lui.
La tratament în Salină vin de obicei oameni de vârsta a treia, în majoritate pensionari şi din mediul rural. Sunt oameni neobişnuiţi cu luxul. În restaurantul patroanei Tache astfel de oameni se simt stingheri, timizi, stresaţi şi complexaţi de curăţenie. La Ianche este cu totul altfel. Ceva mizerie, ceva aer neprimenit, lumina puţină, feţe de masă nu tocmai imaculate şi veselă cu tacâmuri de model frecvent întâlnit în casele de ţară îi fac pe clienţii localului să se simtă ca acasă.
La patronul terasei Napoka (foto 3), substituit de mine cu turcul Cadâr, lucrurile decurgeau altfel. Terasa situată la nici 50 metri de cele două restaurante, dar cu intrare de pe platoul autogării, se bucura de clienţi pentru că aici puteai cumpăra ţigări la un preţ acceptabil, puteai servi o bere ieftină şi discuta cu glas tare fără a deranja pe cineva. Despre patron, adică turcul Cadâr, . se spunea că ar face parte dintr-o reţea de comercializare a ţigărilor la negru şi că în spatele afacerii cu terasa stau de fapt alte afaceri necurate.
Acum, că v-am introdus în viaţa personajelor mele, să fă explic cum i-am găsit

La Cadâr, terasa avea lacăt pe poartă iar curtea clădirii îmburuienită. De pe firma de afară literele au început să cadă. Ce s-a întâmplat cu Cadâr al meu? L-au zăpsit cei de la DIICOT că s-a dedulcit la comerţul cu ţigările la negru şi l-au invitat să ia loc. N-am aflat pentru câţi ani.
În schimb, evreul Ianche a prosperat suspect de repede. Clădirea a fost ferchezuită (foto 2), pereţii de afară împodobiţi cu un brâu din piatră şi văruiţi proaspăt, etajul reparat şi modernizat iar pe trotuarul din faţă au fost amplasate mese. Şi interiorul localului a fost schimbat şi primenit.
Mai nou oferă servicii de praznice şi organizare de nunţi. Am găsit şi explicaţia acestei prosperităţi. Patronul s-a pus bine cu cei de la PSD iar acum joacă tare. Gurile rele spun că de închiderea restaurantului lui Tache n-ar fi chiar străin Ianche, cum nici de năvala celor de la DIICOT peste turcul Cadâr de i-a stricat comerţul cu ţigările la negru n-a fost o întâmplare. După cum stau lucrurile în momentul de faţă, va fi o minune ca Tache să-şi găsească cumpărător pentru restaurant, iar Cadâr, până la respira din nou aerul libertăţii, îşi va găsi terasa ruină.
În schimb, evreu Ianche a demonstrat fără putinţă de tăgadă că nu-şi face neamul de râs iar dacă a fost nevoie să se facă frate cu dracul roşu pentru a trece puntea spre prosperitate, s-a făcut