Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
25391
De la 07 Ianuarie 2003
122885458
Reportaj de vacanţă (VI)

Colibiţa, un fel de pom lăudat

  • Ioan Rotundu
  • 18 August 2017, 23:00
Dimineaţa, când am decis să filmăm şi la mănăstirea Săpânţa Peri, am socotit că prinzându-ne orele amiezii prin curtea mănăstirii ne vom ostoi foamea cu un borş călugăresc. Speranţe gastronomice onirice, adică socoteala noastră de la cimitir nu s-a potrivit cu cea de la mănăstire. Aşa că, imediat ce am încheiat filmările la mănăstire ne-am îndreptat în grabă mare spre popasul Sâmbra oilor.
Situat în Munţii Oaşului, la graniţa dintre judeţul Maramureş cu Satu Mare, popasul se bucură de o celebritate aparte. La vreme de primăvară, oşenii au vestita sărbătoare numită Sâmbra oilor când scot oile din stabulaţie şi le duc la păşunat. Sărbătoarea este atât de veche că i-am putea găsi izvorul undeva în vremurile dacilor liberi.
Popasul stă pitit sub o poală de pădure şi dacă nu eşti atent la panourile publicitare ai toate şansele să treci fără a-l observa. Şi noi am trecut, mai ales că şoferul nu prea era în apele sale din cauza căldurii toride, deşi îl atenţionasem în mod special că dacă nu oprim să mâncăm la acest popas, vom răbda de foame până ce vom ajunge în Satu Mare. I-am cerut şoferului să întoarcă şi am parcat în curtea popasului, la umbra răcoroasă a copacilor.
Era cam ora 13.00 când ne-am aşezat la una dintre mesele de tip haiducesc aşezate pe un fel de terasă. O muzică oşenească discretă se răspândea dintr-un difuzor mascat sub streaşina de lemn. Nu eram singurii clienţi dornici să se ospăteze, aşa că am aşteptat răbdători să vină ospătarul pentru a ne lua comanda.
Un tinerel care nu prea arăta a fi ospătar de carieră ne-a pus în faţă câte o listă meniu. L-am rugat să ne ofere ceva tradiţional locului. Ne-a adus un fel de bulz de mămăligă cu jumări, cârnaţi, brânză şi multă smântână. Flămânzi cum eram, mămăliga şi cu cele alăturate ei ni s-a părut extrem de gustoasă. Mai ales smântâna care era proaspătă şi suficient de grasă, aşa cum poate fi numai smântâna de oaie.
Cu foamea alungată, ne-am îndreptat spre spre Negreşti Oaş, inima oşenilor, trecând prin celebra localitate Certeze, o localitate în care vilele, una mai frumoasă şi mai aspectuoasă decât alta, se înşiruie cale de câţiva kilometri. Se spune că primele vile s-au ridicat de oşenii plecaţi în Franţa imediat după 1990 cu banii câştigaţi din vânzarea ziarelor. S-au tras unul după altul pe meleagurile franceze, au strâns ban peste ban şi au transformat satul în mândria Ţării Oaşului, uimind întreaga Românie şi pe străinii carte ajung în zonă şi cărora nu le vine a crede că au în faţa ochilor o aşa dovadă de opulenţă imobiliară unică prin conceptul urbanistic.
Cum am ieşit din pădurile Munţilor Oaşului şi am intrat în Câmpia de Vest, căldura ne sufoca chiar şi cu geamurile maşinii date în jos: Am intrat în Satu Mare, am trecut apa Someşului şi ne-am înscris pe drumul spre Zalău, urmând ca la Supuru de Sus să cârnim la dreapta pentru a ajunge în satul Secăşeni.
Aşteptarea noastră că părăsind asfaltul oraşului Satu Mare şi adâncindu-ne în dealurile Crasnei vom avea parte şi de ceva răcoare. Dimpotrivă, căldura devenea tot mai insuportabilă iar codrii se arătau de la distanţă, făcându-ne cu ochiul la răcoarea lor.
După câteva bâlbâieli cu privire la traseu, adică a trebuit să întrebăm în unele localităţi când trebuie să cârnim la dreapta pentru a ajunge la Secăşeni, spre după-amiază am, parcat maşina în faţa porţii unui fost coleg de liceu care ne aştepta pentru a ne conduce în staţiunea Tăşnad, unde urma să rămânem peste noapte. Casa colegului este tipic ardelenească, răcoroasă vara şi călduroasă iarna. Curtea este ornată în stil de poveste cu fel de fel de figurine realizate din piatră de râu. O muncă migăloasă dar care la final îţi bucură ochii şi te face mândru în faţa celor care-ţi calcă pragul.
Soţia colegului ne-a ospătat cu tradiţionala slănină, o ceafă la grătar şi brânză, toate acestea după ce am ciocnit un păhărel cu pălincuţă. Cum aveam noutăţi despre foştii noştri colegi de liceu împrăştiaţi prin partea de de nord a Transilvaniei, ne-am aşezat la taifas în foişorul de vară, şi el dichisit cu obiecte de uz casnic vechi, aducând cu un mic muzeu etnografic.
Pe la apus de soare ne-am dus în Tăşnad. Locuri aveam rezervate de Niculai, aşa că ne-am cazat foarte repede. Camera, cu trei paturi, era destul de spaţioasă şi mobilată cu tot ce trebuie unui pelerin aflat în voiaj.
A doua zi, la prima oră a dimineţii, am pornit prin staţiune. Mă aşteptat să fie aglomerată şi cu hotelurile pe care le ştiau în construcţie în curmă cu trei ani date în folosinţă. „Prosperitatea” oferită de Guvernul PSD oamenilor de afaceri şi mai ales investitorilor în turism, cel puţin la Tăşnad, era grăitoare. Construcţiile vechi nu erau terminate iar altele aveau pus anunţ că sunt de vânzare. Staţiunea Tuşnad este una de tratament cu ape termale pentru boli reumatice. Pe vremea sindicatului comunist era mult solicitată. Acum şi-a pierdut din imagine şi prestigiu pentru că autorităţile locale n-au investit în dezvoltarea ei şi nici nu i-a încurajat pe investitori prin a le crea o serie de facilităţi.
Voiam un buchet de flori pentru soţia colegului dar n-am găsit nicio florăreasă în toată staţiunea. În oraş, era prea de dimineaţă ca să fie deschisă vreo florărie şi nici n-am localizat vreuna. Cafeaua de dimineaţă, aşa cum s-a stabilit de cu seară, am băut-o la Secăşeni, cu colegul şi soţia sa. M-am fotografiat ca amintire pentru mine şi colegii din ţară care mai trăiesc şi-mi urmăresc activitatea jurnalistică. La plecare, soţia colegului mi-a dăruit o bucată de slănină şi o sticlă cu palincă. Gustoasă slănina! Ştiu ardelenii s-o afume în aşa fel că-şi păstrează toate calităţile şi pe măsură ce se învecheşte devine tot mai gustoasă
De la Săcăşeni ne-am îndreptat spre Zalău, apoi spre Jibou, un orăşel situat pe malul Someşului. Urmând cursul râului am ajuns la Dej. Căldura ne sufoca din nou dar nu aveam cale de ales. Între Dej şi Beclean se lucra la asfaltat şoseaua. La semafoare se se formau cozi lungi de autovehicule. Căldura asfaltului se combina cu cea din aer, făcând aşteptarea şi mai nemiloasă.
Până la urmă am ajuns în Bistriţa şi apoi în Bârgăie. Ţinta noastră era să ajungem, în staţiunea Colibiţa, o staţiune celebră pentru aerul său curat şi pentru lacul de acumulare de aici. De la Prundu Bârgăului am intrat în Munţii Călimani şi ne-am înscris pe drumul spre staţiune. O cascadă nu chiar spectaculoasă era admirată de mei mulţi turişti. Am oprit şi noi să ne fotografie.
Staţiunea Colibiţa nu m-a impresionat . Peisajul nu este nici pe departe de o frumuseţe montană răpitoare. Lacul îndulceşte cumva peisajul. Zona nu este una turistică pitorească, pensiunile puţine şi nu tocmai atrăgătoare.
Am vrut să mâncăm la o pensiune de unde se putea privi asupra lacului. Toate mesele erau ocupate de turişti. Un cetăţean învârstă făcea ordine printre mese. L-am întrebat dacă am putea găsi locuri. S-a zburlit la mine că el este pensionar şi munceşte să câştige un ban. N-are locuri în buzunar. N-avem decât să pândim la mese unde se eliberează locuri. Ciufut pensionarul!
Nu ştiu cine o fi patronul pensiunii, dar cu certitudine pensionarul lucrează la negru. Şi lucrează în defavoarea patronului, repezind clienţii. Avea mese într-o anexă şi putea să le înşire alături de celelalte, sporind numărul de locuri. Dar gândirea şi comportamentul pensionarului erau prea socialiste ca să poată gândi în spiritul capitalist.
Am părăsit pensiunea cu hotărârea de la părăsi Colibiţa prin a ieşi la şoseaua principală în zona localităţii Murgenii Bârgăului. Nu departe de această localitate, în zona din care începe urcuşul spre pasul Tihuţa, se află cabana Bradul. Este o cabană care funcţionează nonstop şi unde se poate mânca bine şi ieftin. Noi ne-am ospătat cu o ciorbă de burtă, atât cât să ne ţină de foame până ajungem acasă. Am ajuns pe la ora când se îngână ziua cu noaptea, punând capăt periplului nostru transilvănean. Reportajele filmare se vor difuza începând cu prima sâmbătă a lunii septembrie.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Profanarea memoriei morţilor din „Cimitirul vesel”
Ioan Rotundu
În drum spre Săpânţa, cu popas la Moisei
Ioan Rotundu
Bancul zilei: Genialul câine uituc
Horoscopul zilei de 19.08.2017
Catrenul saptamânii
Ioan Mamaische
Întâmplări neplăcute la Mănăstirea Săpânţa Peri
Ioan Rotundu
Biserica lui Dragoş Vodă pusă la putrezit
Ioan Rotundu
Avem un PIB umflat de ciroza consumului
Ioan Rotundu
Uimitoarele aventuri la poarta societăţii Nova Apaserv
Ioan Rotundu
Curtea de Conturi a confirmat hoţiile primarului de Gorbăneşti
Ioan Rotundu
Primul magazin Partener Enel deschis la Botoșani
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog