Poate că ar fi fost potrivit să trecem şi pe la muzeul cu exponate din activitatea minieră dar gazda de la pensiune ne-a explicat că în muzeu pot fi văzute nişte uniforme de miner, lămpaşe şi ceva mostre de roci. Numai că nu ne-a sfătuit să ne vedem de drum dar noi am înţeles aluzia sa şi asta am şi făcut.
Oraşul Haţeg este ceva mai plin de viaţă ca Petroşanii şi mai bine sistematizat urbanistic. Un orăşel de munte curat şi frumuşel. Ne-am informat de la un localnic cum putem ajunge la rezervaţia de zimbri. Aşa am aflat că rezervaţia era în drumul nostru şi nu putem trece fără s-o observăm pentru că statuia unui zimbru este chiar într-o curbă a şoselei şi în faţa unei pensiuni.
Într-adevăr, nu poţi trece prin aceste locuri fără să nu observi că în zonă se află o rezervaţie de zimbri. De la şosea până la rezervaţia propriu-zisă se merge prin pădure cam un kilometru. La poarta de intrare este amenajată o mică cabană unde se află ghişeul de unde se eliberează biletele de intrare: 6 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru elevi. În ce priveşte filmarea cu camere profesionale nu există nicio oprelişte. De la cabană la până la gardul care-i desparte pe vizitatori de zimbri se mai merge câteva sute de metri.
Pe zimbri i-am găsit păscând sub un arbore (foto 3). Îşi vedeau de ale lor neluând în seamă vizitatorii care se căţărau pe gard să-i fotografieze sau căutau poziţii prin găurile gradului pentru a-i putea vedea mai bine. Printre animalele adulte se putea vedea şi
şi un pui. I-am admirat, i-am filmat şi comentat pe seama lor după care ne-am continuat drumul spre Castelul Corvinilor din Hunedoara (foto 2). La castel am ajuns pe la ora amiezii. În faţa ghişeului de unde se procurau biletele era o puzderie de turişti. Aveam să aflăm de la ghid că zilnic vizitează castelul între 2 şi 4 mii de turişti. Pentru adulţi costul unui bilet este de 35 lei. Separat am mai plătit 30 de lei pentru a beneficia de un ghid autorizat cu care să putem filma în interior. Nu am plătit taxă de filmat pentru că am beneficiat de gratuitate din partea Primăriei Hunedoara care patronează castelul.
Filmările au durat cam două ore iar ghidul, muzeografă de profesie şi de etnie germană, a fost extrem de amabil cu noi şi a acceptat să se supună regulilor noastre de filmare. În aglomeraţia de pe scările înguste care duc spre etajele superioare ale castelului şi chiar în turnurile de veghe şi apărare a trebuit să reluăm anumite secvenţe. Am filmat în întreg castelul, de la Camera de aur la Turnul fierarilor, de la Sala Dietei la camerele private ale foştilor stăpâni ai castelului şi domniţele lor.
În timp ce filmam şi discutam cu ghidul despre anumite detalii informative într-un domnitor nobiliar s-a apropiat de noi un grup de vizitatori care au exclamat surprinşi: Lumea lu Rotundu aici? Bucuria le-a fost mare şi au năvălit cu întrebările peste noi. A fost rândul ghidului să devină curioasă şi să ne ceară explicaţii. Când a aflat că filmăm pentru o emisiune atât de populară la Botoşani a devenit şi mai cooperantă cu noi. Cu dorohoienii am filmat o secvenţă separată după care le-am urat călătorie uşoară către casă.
Castelul lui Ioan de Hunedoara, numit şi al Corvinilor, are mai multe legende. Două sunt cel mai des povestite. Povestea celor doi turci luaţi prizonieri care au fost puşi să sape o fântână in stânca pe
pe care este ridicat castelul, având promisă libertatea dacă dau de apă. După 15 ani de săpat, la 27 de metri au dat de apă. Numai că stăpâna castelului, o văduvă extrem de cotoroasă, cum ne-a explicat ghidul, i-a decapitat. Înainte de a fi decapitaţi, unul dintre turci au săpat în piatră inscripţia Apă aveţi, inimă n-aveţi. O altă poveste ne-a relatat-o ghidul în camera de tortură. O domniţă acuzată de adulter a fost chinuită pe scaunul cu ţepi metalici (foto 1) să recunoască fapta. A recunoscut şi a fost decapitată în curtea interioară a castelului.
Reportajul realizat merită a fi văzut atunci când va fi difuzat pentru că el cuprinde multe imagini şi explicaţii ale ghidului care, în general, nu sun t oferite turiştilor care n-au ghid însoţitor.
De la Hunedoara am pornit spre Alba Iulia, Apulum cum a fost botezat de romani. La Simeria am intrat pe autostradă până la Sebeş unde aveam să pierdem tot timpul recuperat pe autostradă. De la Sebeş la Alba Iulia se mergea bară la bară. Mai mult se aştepta decât se mergea. Două ore ne-a luat să parcurgem cei 8 km care despart Sebeşul de Alba Iulia.
Seara ne-am cazat la un motel situat la ieşirea din oraş spre Aiud iar vineri dimineaţa am fost prezenţi la Cetatea istorică din centrul oraşului unde eram aşteptaţi de doi tineri istorici: Cosmina Gânţa şi Cătălin Borangic (foto 4).
Complexul muzeistic format din vechea cetate romană, cât a mai rămas din ea, şi cetatea medievală este bine amenajat iar organizarea vizitării lui este una de excepţie. Totul este bine gândit şi bine pus în valoare. Porţile de intrare în cetate sunt păzite de tineri îmbrăcaţi în ţinuta ostaşilor austrieci având asupra lor armamentul de epocă. Turiştii ţin să se fotografieze cu ei. Mai sunt şi cavaleri însoţiţi de domniţe care de asemeni fac deliciul turiştilor în a-i fotografia şi a se fotografia împreună.
La ora 12.00, în fiecare
fiecare zi, pe esplanada Catedralei Unirii are loc ceremonialul de schimb al gărzilor care asigură paza cetăţii. Ostaşii din gardă vin pe jos sau călare, după cum le este misiunea de pază, iar comandantul Gărzii dă ordinele cuvenite, totul petrecându-se sub privire a sute de turişti care aplaudă frenetic. Cu sprijinul calificat al celor doi istorici care au şi titlul ştiinţific de doctor am filmat în întreg complexul muzeistic al cetăţii, de la zidurile cetăţii romane la vestigiile medievale. Am construit reportajul pornind de la epoca stăpânirii romane, la cea medievală a stăpânirii austriece, trecând pe la casa lui Avram Iancu revoluţionarul şi încheindu-l la Catedrala Unirii.
S-a filmat în tunelurile de comunicare, în camera de tortură, închisoarea unde a stat şi capii Răscoalei Horia, Cloşca şi Crişan de la 1784, eşafodul unde erau executaţi duşmanii Imperiului Austriac dar şi în Catedrala Catolică ridicată la 1200 unde este înmormântat Ioan de Hunedoara.
Centrul istoric al oraşului Alba Iulia este unul ce poate fi luat ca model de oricare alt oraş din România care deţine o zonă istorică medievală. Zona este închisă circulaţiei iar turiştii se pot deplasa liber sau, în interiorul cetăţii cu nişte maşinuţe individuale. Este greu să explici în cuvinte frumuseţea urbanistică deosebită a acestei zone istorice. Bilete de intrare trebuie cumpărate, 15 lei adulţi şi 5 lei elevi, doar în zona cetăţii romane, în rest accesul fiind liber.
Întreg complexul muzeistic este patronat de Primăria Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia care a fost şi sponsorul reportajului prin cei doi ghizi. Poate că primarul nostru Cătălin Flutur îşi va face drum şi pe la colegul său liberal Hava, primarul oraşului, pentru că va avea ce vedea şi învăţa, multe din realizările de aici putând fi preluate cu succes şi pentru centrul istoric al Botoşaniului.
Reportajele de vacanţă filmare, patru la număr, vor fi difuzate pe TeleM Botoşani, emisiunea Lumea lu Rotundu, începând cu prima sâmbătă din luna septembrie.
Niciun politist NU VA POATE AMENDA!
