Ne-am grăbit să sorbim cafeaua pentru că aveam drum lung până la Curtea de Argeş unde programasem să ne cazăm peste noapte. Oraşul Roman l-am traversat uşor. Mai dificilă a fost să traversăm Bacăul pentru că prinsesem ora dimineţii când se merge la serviciu. Dealtfel am circulat cu grijă pentru că poliţiştii foiau cam peste tot. Este ştiut că drumul Bucureşti – Botoşani, pe segmentul Buzău – Tg. Frumos mai este numit şi „Drumul democraţiei”. Pe acest segment nu poţi circula fără să nu fii oprit de un poliţist.
Cei mai cusurgii sunt cei din Buzău dar nici cu cei din Bacău şi Roman nu ne facem de râs. „Democraţia” constă în faptul că oricât ai fi de corect în trafic tot îţi va găsi ceva poliţistul şi-ţi va da generos posibilitatea de a alege în a-i dat mită sau a plăti o amendă consistentă.
O astfel de „democraţie” are riscurile ei. Pe unii poliţişti rutieri de la Buzău i-a cules DNA-ul exact când aplicat „democraţia”. Cei mai de la nord, adică din Bacău, Roman şi Tg., Frumos continuă să fie „democraţi”.
Pe Măgura Bacăului, geografic numită Culmea Petricicăi, spinarea de deal care separă şesul Siretului de depresiunea Tazlăului, au răsărit ca din pământ hoteluri şi pensiuni extrem de ademenitoare prin frumuseţea şi eleganţa lor. N-am oprit la niciuna deşi poate că ar fi meritat să intrăm pe la popasul „Măgura” care a fost cândva mândria Cooperaţiei de consum Bacău decăzut apoi în ruină şi care, încăput pe o mână pricepută de întreprinzător a fost modernizat şi adus la standardul turiştilor pretenţioşi din gură dar cu bani puţini prin buzunare.
Prin Oneşti am trecut în viteză, circulaţia fiind ceva mai aerisită decât prin Bacău. Ne-am oprit la Poiana Sărată unde stabilisem de la plecare să luăm micul

Nu agreez o astfel de practică pentru că prefer să mă duc la un restaurant pentru a mânca ciorbă de burtă sau alte preparate tocmai pentru modul în care le dă gust. Ştiu de la dispărutul Bucurie (oare câţi botoşăneni îşi mai aduc aminte de el?), fostul şef al restaurantului Mioriţa în perioada comunistă, că dacă ţii la prestigiul casei şi îţi respecţi clientul atunci mâncarea să aibă gustul diferit de cel al concurenţei. Să aibă un gust care să-l aducă pe client şi a doua, a trezia zi. Ciorbei de burtă, numită pe atunci şi ciorba săracului că era cea mai ieftină, Bucurie îi dădea un gust atât de meşteşugit că nu-l puteai uita dar nici nu l-am mai descoperit pe la vreun alt local cu ştaif gastronomic.
Cu stomacul ogoit şi după o scurtă şedinţă foto pentru ca fotoreporterul grupului, Claudia (foto 2), să-şi intre în mână, am urcat pasul Oituz şi am coborât în Ţinutul Secuiesc îndreptându-ne spre Braşov. La Braşov convenisem noi să începem filmările pentru seria de reportaje de vacanţă. În localitatea Hărman am oprit la o poartă unde stăteau expuse pâini mari şi rumene din făină de secară. Stăpâna casei, probabil unguroaică după vorbă, ne-a servit cu o pâine chiar atunci scoasă din cuptor, aşa că ne-am repezit cu toţii să rupem câte un dărăb
În Braşov am oprit la Primărie, aici găsind şi loc de parcare. Oraşul era în plină forfotă. Mulţi turişti străini, majoritatea vorbitori de engleză, dar se auzeau şi cuvintele colţuroase ale limbilor slave. Am deschis primul reportaj având pe fundal clădirea primăriei, după care ne-am îndreptat spre celebra Piaţa Sfatului. Strada principală a oraşului istoric care porneşte din faţa Primăriei şi duce la Piaţa Sfatului este numai pietonală. Încă de la înscrierea pe acest traseu am fost primiţi de doi tineri (foto 3) care cântau muzică elevată,

Pe mijlocul pietonalului sunt amplasate mese şi scaune, individualizate prin forme şi culoare pentru ca amatorul de o cafea, un suc, o bere sau ceva dulce să reţină cu uşurinţă numele localului unde a fost client.
Este o adevărată plăcere să priveşti la masa pestriţă de turişti aşezaţi pe la mese, la cei care intră şi ies din magazine, la oferta de suveniruri etalată în uşa fiecărui magazin. Privirea îţi fuge curioasă de la furnicarul şi surprizele stradale ale negustorilor la faţada clădirilor care, deşi încărcate cu ani mulţi de istorie, stau mândre şi ferchezuite cu gust, culorile tencuielii fiind discrete dar pline de viaţă, cu personalitate. Peste tot o curăţenie şi o ordine după tipicul german.
Este greu să cuprinzi cu privirea tot ce-ţi poate oferi strada şi negustorii. Discutam între noi că, deşi la o scară mai mică, Centrul istoric al Botoşaniului ar fi putut fi transformat într-o mică copie a celui din Braşov. Ne-a îmbrobodit vreme de patru ani fostul p0rimar Ovidiu Portariuc că va amenaja oraşul după modelul burgurilor germane. S-a dus şi în Germania. S-a dus bou şi a venit vacă ar fi scris Ion Creangă dacă se întâmpla să-i fie contemporan.
O fugă dacă dădea până la Braşov şi vedea ce-au făcut edilii oraşului, poate că astăzi ne mândream şi noi cu Centrul istoric iar bruneţii care l-au luat în stăpânire s-ar fi cărat şi singuri din zonă fără să-i mai forţeze autorităţile, ştiut fiind că ţiganii fug de civilizaţie.
În Piaţa Sfatului iarăşi mese şi scaune, berării şi cafenele, comercianţi ambulanţi, totul într-o curăţenie model. În mijlocul pieţei se află o cochetă fântână arteziană cu o geometrie care să stârnească interesul privitorului. Am filmat, Claudia a fotografiat iar eu am comentat priveliştea pentru ca telespectatorii să pătrundă mai bine spiritul imaginilor ce vor fi difuzate.
La Biserica Neagră (foto 1) n-am avut noroc să fie zi de vizită. Doar am filmat-o prin exterior şi am rostit câteva vorbe după care ne-m îmbarcat şi am pornit spre Castelul Bran unde aveam să trăim o aventură nu prea plăcută dar cu un sfârşit tipic jurnalistic.
(Va urma)