Românul şi 1 Mai – Paştele muncitorilor

În regimul de aşa zisă democraţie populară şi comunist, Paştele Creştinilor era dat uitării de către propaganda de partid, prioritate având ateismul, care trebuia să fie calea de urmat a poporului, a omului nou, animat de convingeri revoluţionare, dezbărat de misticism, luptător hotărât împotriva lui, a religiei, în genere. Mde, alte vremuri! Paştele originar era marcat prin muncă, fie voluntară şi patriotică sau, pentru tineretul studios român, prin întreceri sportive, reuniuni tovărăşeşti, concursuri pe teme de ateism, hore populare, vizionări de filme româneşti şi spectacole teatrale, satirice şi altele.
În replică, ziua de 1 Mai, Ziua Muncii era abordată ca Paştele Muncitorilor şi marcată ca atare. Cu grandioase demonstraţii ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate, incluzând defilări de lungi coloane, transportatoare de care alegorice încărcate cu simboluri ale marilor realizări socialiste, acoperind toate domeniile, înşiruind în faţa tribunelor oficiale sute şi mii de muncitori din uzine şi combinate, din sate, pionieri şi şcolari, militari cu tot cu tehnică, şoimi pedeştri, oameni de ordine, ş. a.
Defilarea coloanelor de oameni ai muncii lăsa în urmă noian de urme ale actului sărbătoresc, lucrătorii salubrităţii devenind veritabili arheologi, strângând cu râvnă revoluţionară mărturiile acţiunii, adică bucăţi de steaguri şi chiar steaguri întregi, de balonaşe, cocarde, ecusoane, de seceri şi ciocane, ambalaje de îngheţată şi napolitane ş. a. Odată ispăşită misiunea, cei adulţi o zbugheau iute spre locurile cu grătare de mici şi lăzi cu sticle de bere, întru relaxare, alimentare şi răcoritoare, cu toate cuvenite, evident. Apoi, conform afişelor – program, o luau către ceea ce îi atrăgea – iarbă verde, pădure, stadion sau chiar spre locul de muncă, în cazul în care, conform graficului, le era dat să pice de serviciu.
Seara, la telejurnal, puteau urmări demonstraţia de 1 Mai din capitală şi cum trecea mulţimea prin faţa tovarăşului Ceauşescu, frumos cocoţat în tribuna oficială, flancat de leaderi comunişti din alte ţări. Puteau urmări cum secretarul general salută voios oamenii muncii, din ale căror piepturi irumpeau strigăte de Uraaa! Cum nu tot poporul dispunea de televizoare, românul se mulţumea şi cu o transmisie radio. Sau, cu lectura oficiosului „Scânteia” de a doua zi. Tumultoasă zi mai era 1 Mai! Era, pe atunci, zi liberă şi 2 mai, încât românul putea să-şi continue relaxarea. Doar acum 21 de ani, când cu explozia de la Cernobâl, lucrurile au lăsat de dorit, românul fiind invitat să stea în casă, întru a nu se expune radiaţiilor. Nu avea ce face!
Cu umorul în sânge, românul a improvizat diverse expresii verbale pe tema marii sărbători, pe care astăzi şi le reaminteşte cu nostalgia de rigoare – Unu mai prost ca tine, Unu mai duce prostul unde vrai, ş. a., de efect atunci, dar rostite cu prudenţă. De ce oare? (Ionel Bejenaru)