Nu cu mult timp în urmă, fapt televizat, una dintre cele numite DOBITOACE, Calul umbla hai-hui, de colo-colo, prin plin centrul municipiului Timişoara, confruntându-se cu intensul trafic de maşini, cu pericolul dat de aşa ceva, atacând nesăţios iarba spaţiilor verzi, spre uimirea, dar şi amuzamentul localnicilor. Mulţi dintre aceştia au imortalizat scena pe peliculă, găsind-o demnă de album. Temerarul cal, săvârşind aşa o faptă, a demonstrat convingător că este departe de a fi un DOBITOC, cum o dă un generic şablon. De altfel, omul, românul s-a convins demult de calităţile sale. Nu putem spune dacă era dotat cu CIP, dar în ideea dotării va fi monitorizat cum se cuvine, deci şi umbla slobod, dacă respectă regulile de circulaţie. Şi, apoi, s-a confirmat zicala – Boul trage şi calul mănâncă. Inclus, la rându-i, în categoria mare a DOBITOACELOR, Boul, putem spune, nu este atât de bou, el dovedindu-se un bun prieten al omului, tovarăş de nădejde la drum şi la munci agricole, meritând o tratare corespunzătoare. Mai degrabă, românul este în măsură să fie tratat cu „boule!”, sensul peiorativ existând evident.
Viitoare comunitare, Oaia şi Capra nu stau pe de lături. Ele mai păcătuiesc prin prostie, tocmai de aceea, mai covârşitor, oaia cade victimă circulaţiei maşinii sau trenului, uneori în turmă, spre necazul ciobanilor şi al proprietarilor. Poate în condiţiile aderării noastre europene se va îmbunătăţi şi soarta DOBITOACELOR vizate. Poate.
Nici soarta Porcului nu este deocamdată prea bună, fiind afectat de pestă, căzându-i victimă. Îl aşteaptă însă un regim alimentar mai bun, lăturile devenind astfel o amintire. Nicolae Iorga, într-un frumos aforism, scria odată – „Porcului îi stă bine doar în farfurie”. Cu atât mai mult, în condiţiile unei alimentaţii superioare, ştiinţifice, în baza normelor europene. Este un motiv în plus pentru pregătirea profesională a crescătorilor de porci, a medicilor veterinari şi a personalului de specialitate, în genere. Aidoma în cazul Boului, şi expresia „porcule!” se bucură de răspândire, fiind atribuită, şi destul de des, semn că ceva nu este în regulă.
Componente ale DOBITOACELOR, păsările, cu rolul lor în viaţa comunitară, în economie vor avea parte de un regim mai atent de observaţie, după ce s-a tot abătut peste ele gripa aviară. „Minte de găină”, „gâscă, gâsculiţă”, atribuite câte unui român sau românce, ar putea dispare ca expresii, dacă se vor produce mutaţii în bine în viaţa celor dintâi.
Mâţa şi Câinele, DOBITOACE mai slobode din fire, vor avea şansa unui tratament mai uman, comunitar, bucurându-se de o adevărată protecţie, punând în evidenţă calităţile de adevăraţi conducători ai edililor români. Spre mândria tuturor!
(Ionel Bejenaru)