Cu mai mulţi ani în urmă, într-un compartiment de tren, subtilul ziarist Tudor Octavian avuse parte să audă o discuţie între mai mulţi botoşăneni care-şi dădeau cu părerea asupra modului cum a decurs „revoluţia” în oraşul lor, remarcând cum s-a făcut rocada între vechii şezători pe scaunele diverselor organisme şi noii şezători şi, consemnând aceasta în coloanele ziarului „România Liberă”, autorul concluziona că, la Botoşani, a fost „hârţ-pârţ”. Asta este. Mai şmecher, bucureşteanul, cu stilul său dâmboviţean, pare „îngrijorat”, când zice – să fi avut şi voi măcar un mort… Bineînţeles, atunci.
Acum, într-un decembrie cald, ca atunci, se pun în mişcare rememorări a ceea ce a fost, mai ieşind la iveală un amănunt neţinut minte la timpul acela, dar printr-un nou şi vârtos exerciţiu de memorie, iată, apare ca „surprize, surprize”. Şi, tot aşa. Stufoasa TVR, căreia puzderia de contribuabili îi plăteşte, obligatoriu, abonamentul, ca unică posesoare de arhivă în domeniu, o va reda, triumfător, românului nostru. Zău, merită? Cinstirea unor evenimente istorice n-ar trebui să se facă zgomotos, în cor, fiind mai de dorit spiritul sobru, pios, lipsa bătăii cu pumnul în piept, cumpătarea. La noi, la români, încă mai funcţionează trâmbiţatul şi spiritul de paradă, apologetic, fără sens, până la urmă. Astfel decurgând lucrurile, este clar, scopul dorit nu poate fi nicicum atins. Şi, parcă mai zici o dată – TOT (CA) ÎNAINTE! (Ionel Bejenaru)