Românul şi OZN-urile

Pe vremea când nu era vorba de OZN-uri, românul lega bolta cerească de seri şi nopţi „cu lună plină”, pline de romantism, în compania alesei inimii (sale), cadru propice pentru o atentă pregătire prenupţială. Trupurile amorezilor se strângeau în unul şi totul devenea atât de frumos, exagerat de frumos. Ce mai conta un şuierat de vânt sau un lătrat de câine maidanez! Dragostea îşi mai proba odată marea forţă, relaţiile interumane îmbrăcau aspectul cel mai plăcut şi armonios. Promisiunile cu luna de pe cer se ţineau lanţ, pe vremea aceea nepunându-se problema comerţului cu parcele din suprafaţa lunii. Şi nici omul nu pusese încă piciorul pe ea. Un clar de lună şi un petic de iarbă rezolvau marile probleme ale moralului la români. Nimeni nu sconta pe apariţia discotecilor în viitorul apropiat sau depărtat. Era loc pentru fiecare sub bolta atât de cerească.
Astăzi, când tehnica de vârf a fost atinsă (deja) bolta cerească a devenit ţinta prospecţiei pasionaţilor de OZN, întru observarea continuă, studiere şi imortalizare. Cum fenomenul acesta s-a impus pe scară largă, românii asaltează bolta cerească cu telemobilul, sperând să le pice vreun marţian şi să fie unici descoperitori într-o nouă ştiinţă. În mass media năpădesc ştiri legate de surprinderea unui OZN în cine ştie ce plai de ţară care, conform zicerilor românului băftos că l-a surprins, nu suportă îndoială. Aceiaşi înaltă atitudine a mai fost probată şi în cazul unor fenomene aparte: eclipsă, cometă, meteorit, astronomia fiind soră cu românul, de aici provenind, poate, expresia „soro, lume”. Pe acest fond al strădaniilor astronomice îşi fac loc noian de inepţii, fabulaţii, fantezii, vedenii, cu toate întreţinând de-a dreptul vie marea atracţie a românului pentru OZN. Un posibil sondaj ar putea evidenţia aceasta între priorităţile de interese ale românilor.
Acum, când ţara se confruntă cu efectele secetei, cu săltarea preţurilor, cu penuria de apă, cu şomajul, OZN-urile s-au transformat într-o speranţă care, cum se spune, moare ultima. Un virtual descoperitor român ar putea primi dreptul de a le boteza, act legitim şi, desigur, binevenit şi primit. Sunt destule lucrări bibliografice pe această temă, încât românul, studios, cum îl ştim, nu se poate plânge de lipsă de şansă în a le consulta. INTERNET-ul îi amplifică, fără discuţie, accederea la informaţie.
Mutând un pic planurile, gândul ne duce la lipsa pasiunii pentru zbor a parlamentarilor români, vizibilă în spaţiul puterii, aceştia preferând şederea la sol şi scaun călduţ, zburând, eventual, pe distanţe mici, adică de la un partid la altul, departe de ceea ce înseamnă un zbor la mare altitudine, eventual cu un OZN, aşa cum fac alţii. Aici ar trebui să-şi îndrepte hotărât atenţia. Păi, se poate? (Ionel Bejenaru)