De mic, românul începe a se obişnui cu absenteismul. Este sătul de atâta şcoală şi învăţătură, încât a cumula absenţe după absenţe este chiar necesar şi benefic. Acolo, într-un bar, copilului român îi apare viaţa în culori frumoase şi atrăgătoare, care îi rămân întipărite pentru o întreagă viaţă care urmează. De preferat ar fi, spun clericii, să-l întâlneşti mai des (pe) la biserică, dar, să fim drepţi, are copilul român răbdare să ţină o lumânare? Copilul român este un zburdalnic, cum se ştie, prinde repede şi din zbor atâtea lucruri frumoase şi interesante, neauzite de la părinţi, de acasă. Curiozitatea îl animă şi îl face precoce şi perspicace, taman bun pentru lumea de astăzi, atât de relativă. Este clar, trebuie stimulat, în acest sens, de către cei din jur, de către cei care au trecut prin etapele vieţii acesteia. În esenţă, absenteismul practicat de la vârstă fragedă, te pregăteşte pentru viaţă, incluzând în sistem şi alegerile de orice fel când, de atâta scârbă, prin comparaţie cu reprezentanţii poporului în parlament, eşti nevoit să fii absent, pentru a nu culpabiliza cu impostorii neamului. Într-o mare măsură, absenteismul politic rămâne o fericită ocazie de a fi român, căci ceea ce a fost şi este încă, în acest plan, se cheamă parodie sau caricatură (politică). Acum, în aceste vremuri, se vehiculează chestiunea votului uninominal, frumoasă, dacă o luăm cum vrem noi, dar, ce păcat, trebuia pusă pe tapet imediat după sucombarea comunismului multilateral dezvoltat.
Tot un gen de absenteism este şi românul pe care îl lasă cel puţin rece aderarea la UE, deşi aceasta i-a fost un soi de vis. Aşa că, pentru el, filozofia se rezumă la ce mi-e UE, da sau n-UE! Pornind de aici, îl lasă indiferent calculul marilor avantaje care ni se deschid, în predicţia analiştilor autohtoni şi a unei părţi din masa politicienilor, mereu pe fază în bătutul cu pumnul în piept, întru a-şi lăuda marile performanţe, totodată greu de egalat. După opinia acestor făcători de politică, meritele sunt ale lor şi numai ale lor. Măi, să fie! Cum ne este dat să trăim vremuri măreţe, cum pretind, încercăm să o facem şi pe aceasta.
Ca adevărat absenteism, românul a renunţat şi la lectură de beletristică, şi de presă scrisă, mizând pe numeroasele necrologuri, în care descoperă vreo rudă sau cunoscut, trecuţi în lumea drepţilor. Firesc, are ce transmite celor din jur. Cu urarea S-auzim de bine! (Ionel Bejenaru)