Sub aceeaşi incidenţă se regăsesc visele la o fată mare, după care tânjeşte flăcăul, dar şi tomnatecul român, sau la una cu zestre, nu glumă, fie ea şi mai puţin dotată ca frumuseţe, fie şi mai trecută. Şi în acest caz sunt destul de multe eşecuri, care se pot traduce în multele şi rapidele divorţuri la români. Nu poate fi eludat visul într-o moştenire ivită pe neaşteptate, din senin, aidoma celei a celebrei mătuşi Tamara, personaj aflat pe buzele multor români, dar mai ales pe cele ale unui ştiut politician. Cum vremurile sunt trepidante, românul crede în existenţa oricând şi a altor mătuşi Tamara, cât de multe. Tot aşa cum crede în şansa care nu-l va ocoli la nesfârşit, atunci când forţează norocul la 6 din 49.
Într-o ţară ca a noastră, unde se edifică palate şi vile, dotate după ultimul răcnet în materie, românul de rând, măcar în vis, tânjeşte după o piscină, după guvernante cât mai tinere şi zvelte, numai bune, după călătorii în lumi exotice, dătătoare de satisfacţii în orice, după vreun iaht, la bordul căruia să poată porni în croaziere de neuitat, după vreo maşină bengoasă şi performantă, care să-i facă muţi de uimire concetăţenii, după o viaţă fructuoasă şi norocoasă la tripou, precum în filmele cu Las Vegas, după câte şi mai câte, în genul cailor verzi pe pereţi. Odrasla de bani gata, ca şi făuritorii ei visează, chiar cu ochii deschişi, la mult bănet curgător, la patalamale de şcoli înalte, la doctorate luate pe de-a moaca, la femei-femei, şi tot sub acelaşi generic pomenit - cai verzi pe pereţi generic care, să recunoaştem, stă şi sub semnul vieţii într-o veselie, atât de mult dorită.
Avarul român adună şi tot adună averi fabuloase, care îi dau senzaţia unui român respectabil, care n-a făcut în viaţă umbră pământului şi nu le-a tocat cu nesăbuinţă. Numai că vine odată şi sunetul acelui ceas final, averea sa nemafiind-i de nici un folos, bună doar pentru zâzania moştenitorilor. Este ceasul când dispar şi caii verzi de pe pereţi. (Ionel Bejenaru)