Mamele îşi conduceau copilul să îl poată privi îndeaproape, minunându-se împreună de frumuseţea creată de Dumnezeu. Totodată exclamau cu regret: ce păcat! Ce păcat că îşi lua zborul! Rar, câte-un copil mai abil reuşea să captureze un ciocârlan, întru observaţie mai atentă şi desfătare mai bună a privirii.
Eram obişnuiţi cu ciocârlanul şi pe vreme bună, şi pe vreme rea. Vara, le avea cu zbânţuitul în praf sau în câte o băltuţă. Iarna îşi lăsa urmele lăbuţelor pe omătul proaspăt, numărul lor convingându-te că se bucura mult, la rându-i, de sezonul hibernal. Ei, şi erau ierni cu mulţi ani în urmă!
Ceva, poate genetic, i-a diminuat existenţa, devenind o rara avis. Oricum, el, ciocârlanul nostru autohton, nu ameninţa pe nimeni cu gripa aviară (inexistentă) şi nici el însuşi nu era ameninţat. Cu niscaiva firimituri, omul bun şi-l făcea apropiat prin bătătura casei sale, chiar dacă firimituri nu erau atât de multe ca acum. Singurul risc la care se expunea venea din partea mâţei, mereu gata să comită o agresiune fizică asupra sa. Ei, ar mai putea fi de găsit şi un altul, dat de laţurile puse de tineretul zurbagiu. Spre a-l captura, neregulamentar. Ruşine!
Cei mici se puteau culca şi dormi mai bine seara, în cazul când, peste zi, avură ocazia să întâlnească un mândru ciocârlan, altul decât cel vizionat în revistele colorate, pentru copii. Se gândeau cu sufletul împăcat la el, nemaifiindu-le necesară neapărat audiţia poveştii de la radio, sub genericul Noapte bună, copii!.
Fireşte, problemele protecţiei mediului nu se puneau atunci ca astăzi. Nici mediul nu era atât de atins de poluare. Am înregistrat, din punct de vedere al reducerii numerice a ciocârlanilor, un regres, o involuţie, aidoma cum s-a procedat cu zimbrul, cerbul de aur carpatin, lebăda ş.a.
Verzii societăţii româneşti, cercetaşii ţării ar putea derula proiecte pentru salvarea ciocârlanului, bine plătite, ca atâtea, din fondurile Europei noastre, în care ne-am integrat sau ne mai integrăm încă. Măcar din acest punct de vedere, poporul ar avea treabă, mai aşteptând un pic sumbrul fenomen al emigrării. Apoi, luând în dezbatere problema ciocârlanului, gândul ne duce cu tristeţe la celelalte vietăţi, care ar putea trece prin aşa ceva. În perspectiva venirii primăverii: Atenţie la cocostârc! (Ionel Bejenaru)