Românul şi fostul 23 August

Zi Naţională a României, zi a eliberării de către armata roşie şi sovietică eliberatoare, cum era socotită exclusiv într-o, apoi şi zi a insurecţiei române etapă, a eliberării sociale şi naţionale a poporului român, funcţie de bătaia vântului politico-ideologic, ziua de 23 august era sărbătorită an de an cu entuziasmul dat de mersul tot (mai) înainte a poporului pe calea democraţiei şi socialismului, condus, dârz şi hotărât pe acest drum luminos de către încercatul şi gloriosul partid comunist, astăzi defunct. La începuturile aşa-zisei puteri populare, poporul, scos la defilări, scanda din răsputeri: Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus!, Trăiască prietenia de nezdruncinat româno-sovietică!, înălţând cât mai sus portretele lui Marx, Engel, Lenin, Stalin, dar şi ale conducătorilor noştri, Gheorghe-Ghiorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Emil Bodnăraş, Chivu Stoica ş.a. scandând lozinci muncitoreşti şi intonând imnuri de slavă.
Mai târziu lucrurile s-au mai schimbat, fiind valabile alte portrete, cu alţi protagonişti comunişti, unii fiind decăzuţi, trecuţi pe lista a doua sau chiar pe cea moartă, pentru a rămâne doar unul, vestitul tov. Ceauşescu, marele arhitect al României Socialiste.
Mai spre apusul vechiului regim, pompa manifestărilor de 23 august s-a mai diminuat, lăsând loc şedinţelor festive, de sală. Românul însă beneficia de două zile libere, răsplată de sus, pentru efortul său de a asigura reuşita manifestărilor omagiale, pentru efortul general în construirea socialismului. Tradiţional, se bucura în aceste zile de ieşiri la iarbă verde (încă), soldate cu un tradiţional băut de bere şi consum de mici şi harbuz, cu zburdălnicia odraslelor, cu participarea la kermeze şi întreceri sportive. An de an, ritualul se repeta. În chip comunist.
Veneau să ni viziteze ţara fraţi din sistemul mondial socialist, invitaţi de onoare la mese festive, ocazie fericită de exprimare a solidarităţii şi prietenie dintre ţările în cauză. Veneau şi ei la noi, cum mergeam şi noi la ei, bineînţeles prin reprezentanţi. Radioul şi unica televiziune derulau programe incluzând demonstraţia din Capitală plus secvenţe ale ei din câteva mari oraşe, muzică şi poezie patriotică şi de slavă a partidului comunist, precum şi muzică populară de pe plaiuri româneşti. Ziarele includeau telegramele de felicitare primite de tov. Ceauşescu, mai surprinzând, la rândul lor, cât de multe ţări ne erau prietene.
Soţii Ceauşescu, personal, erau prezentaţi poporului în repere de seamă ale vieţii şi activităţii lor (neobosite). Ei, îşi mai aflau loc şi eroi ai muncii socialiste. Puţini, dar buni!
Acum, ziua naţională de atunci a rămas poveste, de amintire. De pomenirea nostalgicilor noştri, câţi or mai fi. Rămâne regretul, suntem convinşi, pierderii de calendar a celor două zile libere. (Ionel Bejenaru)