Fireşte, au fost şi dezamăgiri. Ca în 1944, când poporul aştepta clipa când vor veni americanii eliberatori. Bunăoară, babele din Copălău îşi poziţionau urechile la şosea, pentru a auzi, primele, zgomotele blindatelor americane şi a da de veste în sat. N-a fost să fie, aşa că se întorceau dezamăgite la straturile de usturoi, bogăţia naturală a zonei. În schimb, pe post de eliberatori, au sosit în ţară ruşii, pentru a staţiona la noi până în 1958, când Nikita Hruşciov i-a retras, preîntâmpinând prezumtiva ploaie de ouă clocite şi roşii, cu care populaţia ar fi ochit armata de ocupaţie. Vedeţi, tovarăşul Voronin nu are o atare iniţiativă în cazul trupelor ruseşti de ocupaţie din Transnistria. Atât i-ar trebui.
Acum, cu intrarea ţării în NATO, americanii şi-au rânduit baza de la Mihail Kogălniceanu, coabitând armonios cu populaţia românească autohtonă, pentru liniştea şi siguranţa noastră. Relaţii noi şi frumoase se afirmă între români şi americani. Tinerele românce au, la rândul lor, condiţii ideale pentru a se pune la dispoziţia soldaţilor americani, fapt care reprezintă un gest frumos, prietenesc şi lăudabil, din partea lor, stresate, indiscutabil, de lunga aşteptare şi abstinenţă. Sigur, tot tovarăşul Voronin are ceva de mârâit, exprimându-şi nemulţumirea prezenţei americanilor în regiune.
Nu în ultimul rând, Botoşanii şi botoşănenii şi-au adus, la rându-le, cuvenit aport la propăşirea Americii, în numeroase domenii. Şi, cum le stă bine, şi-l aduc şi în zilele noastre, când şi la noi se construieşte capitalismul, nu-i aşa? Odată cu el, şi democraţia, deocamdată firavă, dar atât de originală, să recunoaştem. Păi, când ţara a fost vizitată de Bush, am văzut cum a ieşit curcubeul prieteniei româno-americane, încât o eventuală vizită a lui Obama în România ne duce cu gândul la alte frumoase fenomene. Românul este mereu plin de speranţă. Spre cinstea lui. După cum, o eventuală vizită a doamnei Clinton s-ar bucura de aceeaşi bună şi călduroasă primire românească.
Strâns unite, popoarele noastre, român şi american, fac dovada acţiunii în slujba marilor idealuri ale lumii contemporane, punând în faţa popoarelor un model de strânsă colaborare şi frăţietate, de unde rapida constatare americanul este frate cu românul. Cu sau fără voia tovarăşului Voronin. (Ionel Bejenaru)