Din punct de vedere gastronomic, prin efort comun, orice capriciu, nu încape vorbă, se vede satisfăcut plenar, chiar cu vârf şi îndesat. Aderarea la UE este şi din acest punt de vedere o adevărată binefacere, răspunzând aşteptărilor tuturor. Se poate vorbi chiar de un schimb de experienţă gastronomică între state şi popoare, de o posibilitate reală de atingere a rafinamentelor de către toţi. Doar vreun mofturos din cale-afară n-ar recunoaşte. Ori, în nici un caz, acesta nu poate fi românul, atât de adaptabil la orice. Să ne bucurăm de noul mers al lucrurilor!
În frumoasa perspectivă a aderării Turciei, gastronomia UE se va bucura şi de bune dulcegării baclavale, alviţă, rahat, şerbet, cu toate în măsură să contribuie la una armonioasă, perfectă. De-abia aşteptăm, bizuindu-ne mult pe faptul că acest minunat moment se va întâmpla cât mai curând. Dacă vrea UE, totul este posibil.
La nivel intern, popoarele vor merge şi pe mână proprie, continuând a nu exclude vechile specialităţi ale casei, cum ar spune, românul acordând, mai pe şest, credit tochiturii, răciturii, sărmăluţelor cu smântână şi hrean, pârjoalelor, compoturilor, magiunului, plăcintelor cu brânză sau urdă, clătitelor, ţuicii şi busuioacei de Bohotin. Românul a ştiut mereu să se orienteze (bine), să trăiască precum îi este vrerea, bucătăria românească fiind transmisă din generaţie în generaţie, întru a-i fi românului stâlp în viaţă. Cu şi prin ea a curs existenţa, viaţa şi istoria românului, cu precădere în satul românesc, aici unde sălăsluieşte talpa ţării. Să fim optimişti! (Ionel Bejenaru)
(Ioan Rotundu)
