Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Social
Horoscop
Umor
Pamflet
Remember
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
15173
De la 07 Ianuarie 2003
81831569

Românul şi meşterul

  • 30 December 2008, 23:00
O veche zicală de-a noastră sună: „Meşterul de la Hârlău/ Strică bun şi face rău” Sensul zicalei nu se regăseşte în numeroasa publicitate făcută în favoarea unor firme care au în schemă numai meşteri de calitate (rară), care meşteri excelează în servicii excepţionale şi extrem de prompte, încât îţi vine să te iei după reclamă şi să le cauţi serviciile.
În realitate, meşterii buni ai ţării au întins-o peste graniţă, la noi rămânând ciurucurile, cei care, tocmai, strică bun şi fac rău. Sigur, nu în memoria marelui lor înaintaş, Meşterul Manole. Aşa că, de ce să ne mire uşurinţa cu care vântul ia pe sus acoperişul casei, de ce stropii ploii pătrund vijelios prin el, bucurându-te de băltoace în tot apartamentul, de ce şuvoiul de ploaie îţi inundă grădina şi beciul, periclitându-ţi butoiul cu vin şi diverse murături adăpostite de către cel din urmă?
Este efectul muncii meşterului român, atât de bine prezentat în litera ofertei firmei sale, firmă-fantomă adesea, şi la propriu şi la figurat. Dacă un atare meşter are pe mână niscaiva ucenici voinici, nu este greu de intuit ce calitate profesională vor avea aceştia peste ani. Clar, meseria se fură. Dar, ce să furi de la un meşter de paiaţă, un cioflingar?
Românul de bună credinţă, apăsat de nevoi, apelează la meşter, că nu are cum să se priceapă personal la toate cele. Se alege cu lucrul prost făcut şi cu banii, nu puţini, luaţi, de i se umflă buzele. Ori, se ştie, cu inflamaţiile nu este de glumit. Se adaugă, musai, cicăleala şi bodogăneala nevestei, nesatisfăcută ferm de lucrare. Şi, să mi te ţii!
Ei, acum cu refacerea caselor sinistraţilor, opera de mântuială se pune iar în şablon, încât bieţii oameni bătuţi de soartă, şi aşa, vor tremura numai la gândul viitoarelor mari ploi şi inundaţii. Batem în lemn, dar asta va fi, cert, situaţia. La noi, la români, primează disculpările de tot soiul, cu precădere în asemenea cazuri cu meşterii români. Şi, totuşi, ţara dispune de o vastă reţea de şcoli de artă şi meserii. Se presupune că ar rezulta meseriaşi-artişti. Firesc, ne întrebăm-unde-s?
Cutăruia îi merge vestea că este meşter la toate, că face şi desface orice. Fără a forţa nota, poate doar picioarele vreunei stăpâne de casă care i-a solicitat concursul, intervenţia, care, nu peste mult timp, tot va realiza că nu-i curge robinetul.
Meşterul român este obişnuit într-ale ciubucului, adălmaşului, furtului de materiale, mizând că statutul de meşter mare îi dă dreptul la aţa ceva. Privind corect problema, el nu este decât un jecmănitor de oameni, un cauzator de stres, un escroc, inclusiv sentimental, drept pentru care ar trebui pus la stâlpul infamiei. De regulă, se laudă mereu cu experienţa sa de la Canal, Transfăgărăşan, Casa Poporului. Ce, îl doare gura? (Ionel Bejenaru)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Pricopseala şi ruşinea anului...
Horoscop
Pluguşorul „Jurnalului de dimineaţă”
Cine din ce minte
Testament
Să nu minţi
Indemnizaţia de creştere a copilului limitată de Guvern
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă