Între preferinţele românului, harbuzul, gogoşarul, gogonica, varza ocupă poziţii prioritare, locuri de suflet (românesc), satisfăcând, în final, rafinamentele sale gastronomice. Pământul românesc se mai dovedeşte o dată extrem de roditor şi folositor masei de români. Ceea ce reprezintă lucrul cel mai important pe lume.
Bine, bine, de murături beneficiem în fiece sezon. Este drept, dar noţiunea include şi murături umane, bipede. Vecini acri, secretare, funcţionari, şefi, cu toţi în măsură, ades nu să te lase cu un gust acru, ci chiar amar. O acritură de vecină nu-ţi deschide nici măcar uşa, atunci când îţi crapă măseaua după un strop de vodcă, după cum o murătură de secretară fiţoasă te ia din uşă nu-i aici şi acum, cu referire la şeful ei de care ai nevoie pentru cine ştie ce aprobare în regim de urgenţă.
Totodată cu o acritură de şef, fii convins, nu rezolvi nimic. Este în stare să nu-ţi aprobe exercitarea concediului legal de odihnă, o învoire, o plecare la înmormântare şi te lămureşti uşor asupra nocivităţii unei atari acrituri. Îi tragi o înjurătură în gând, aşa, ca o descătuşare nervoasă şi binevenită. Dar, în gând. Altfel
O murătură de funcţionară de ghişeu, predispusă la a-şi purta cetăţenii pe drumuri, invocând lipsa unei hârtii la dosar, aşa murătură cum este, te indispune pentru zile bune, mărindu-ţi starea de stres şi nonconfort. Oricum, românul este nevoit să aştepte mult timp îndreptarea lucrurilor.
Cele de mai sus fac dovada clară a faptului că murăturile aparţin tuturor sezoanelor, fără a fi comestibile în totalitatea lor. Lucrul acesta impune starea de vigilenţă permanentă a românului, deziderat şi al altora. Un astfel de român, înzestrat cu vigilenţă răspunde cu brio cerinţelor, este un bun străjer al ţării, un om de care este (întotdeauna) nevoie. Ca urmare, un program pentru ridicarea stării de vigilenţă a naţiunii n-ar strica deloc, conducându-l pe român spre alegerea murăturilor potrivite. Să-i dăm drumul ! (Ionel Bejenaru)