Cele de mai sus reprezintă partea frumoasă a noului val, căci este şi partea urâtă, cea dată de o generaţie tânără de paradă, care nu poate însemna şi aduce nimic bun. De aceasta, să zicem, despărţirea şi dezicerea nu ar fi atât de dureroase. S-ar putea trece cu vederea. Condiţia acesteia nu poate, în nici un caz, depăşi mediocritatea clasică. Preocupările ei la zi nu pot însemna decât o ştiută şi de lungă durată viaţă de zi şi, mai ales, de noapte, în numele căreia a sacrificat învăţătură şi educaţie, capacitate de integrare socială, axându-se pe cele lumeşti sex, afaceri, comisioane, combinaţii, găşti, ca un paradis propriu incontestabil şi, pentru ea, atât de frumos. Chiar dacă societatea de faţă acuză o acută lipsă de forţă de muncă, nu o poate rezolva cu această generaţie deja obosită şi căreia i se întrevede o ieşire la pensie rapidă şi fără a exista un suport dat de ani de muncă. Componentă şi aceasta a noului val, spectrul stagnării se întrevede, cum nu se întrevede calea ieşirii din impas.
Multe pârghii care ţin de existenţa societăţii româneşti ar trebuie puse la bătaie şi practica o demonstrează nu o face nimeni. Ante`89 totul era orientat pentru realizarea cunoscutelor planuri cincinale, element hotărâtor în mersul socialist al ţării. Faptul presupune muncă, abnegaţie, bună pregătire profesională. Tot era ceva. Să recunoaştem. Acum, cu intrarea ţării în Uniune, când ţara este presărată de steagurile ei, noul val stă în amorţire şi chiul, apatic şi indiferent la ceea ce se cere şi ar putea pulsa România. Cum se schimbă vremurile!
Popor îmbătrânit prematur, poporul român are efectiv nevoie de punerea în lucrare a noului său val, altfel riscând să fim cât hăul coada bătrânului continent, ţară cu greu de admis în curs de dezvoltare şi aceasta pe un termen lung, greu de estimat.
Înclinăm să credem că altfel de nou val ne-ar trebui. (Ionel Bejenaru)