Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Pamflet
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
1377
De la 07 Ianuarie 2003
123111776
pnl

Românul şi ochii albaştri

  • 8 December 2008, 23:00
Acceptând că nimeni nu se simte cu musca pe căciulă într-un atare demers, să încercăm să fredonăm: „Am iubit doi ochi albaştri… Poate-i mai iubesc şi-acum…”. Numai că, mai din întâmplare, la o vreme de seară, „văzui alţii, mai frumoşi, mai nu ştiu cum…”. Putea, să admitem, să se fi întâmplat evenimentul mai peste drum. De altfel, viaţa românului este subordonată în covârşitoare proporţie întâmplării, luată ca factor. Şi, tot din întâmplare, vrednicul român, admirator, cum este, remarcă, mai întâi, picioarele unei femei şi, abia, într-un târziu, îi observă ochii9 săi albaştri şi exagerat de frumoşi. După care, ţine-te!
Cu ochi albaştri era definit şi înaintaşul poliţistului din zilele noastre, miliţianul, înclinându-ne să credem că acesta era criteriul prioritar în admiterea la şcoala de miliţie. Ei, dar asta, ca fapt, se întâmpla pe vremuri! Cum mai trece vremea, măi (animalule)!
Cum, la noi, la români, demagogia este la ea acasă, ne întrebăm, de data aceasta vizavi de poliţistul contemporan (nouă), câţi au dat burta jos şi câţi au înlocuit călduţul birou cu strada şi trotuarul, întru rezolvarea marilor probleme ale cetăţeanulu7i, român sau neromân, dar pământean?
Ochii albaştri ne trimit la candoare, la inocenţă, ca să scriem sau să zicem aşa. Mulţi, dintre puţinii apropiaţi ai poeziei eminesciene spun, dezolant de trist, lacul codrilor albaştri. Anonimul profesor de literatură română se declară satisfăcut de răspuns, catalogându-şi elevul ca eminent, eventual recomandându-l pentru o bursă, eventual la Oxford. Este mecanismul convenţional al prostiei româneşti şi al lipsei de răspundere, tot românească. În baza aceloraşi clasice criterii, unii, (mai) apropiaţi sau nu, şi-au susţinut doctorate, primind, pentru meritele lor, un bonus de 15% la umila lor leafă. Merita un atare sacrificiu?
Dar, revenind la oile noastre, pardon, femeile, femeia cu ochi albaştri poate fi mortală sau, de ce nu, fatală. Întâlnind-o pe şosea, pe arătură, după caz, nu ai decât gândi: „Mai că-mi vine să las baltă/ Toate interesele”. Fireşte, te străduieşti, stăruitor, să ţi-o apropii, făcând pe drac-un patru s-o cucereşti, întru ideea (nobilă) de a nu rămâne toată viaţa un frustrat, un dezamăgit în sinele tău. Şi, iată, uite-aşa, se mai naşte încă odată dragostea. Este încântător de frumos, este sublim! Şi, să fim serioşi şi rezonabili, totul porneşte de la ochii albaştri. Chiar dacă sunt numai doi. Are vreo importanţă, facem vreo discriminare? Oricum, nu noi.
O solistă aparţinătoare de patria noastră, cea română, cânta cu ardoare şi de zor „un albastru infinit”. Ţâncii patriei cântau pe vremuri „Albastră-i, albastră-i, lunca înverzită…” Câte feerie, Doamne! Ei, mai târziu, la pubertate şi la adolescenţă, jinduiau şi la o căpiţă, unde „Să te sărut iubită”. Doar atât. Ionel Bejenaru)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Autorizaţiile de construire vor avea caracter public
Completări în normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal
Strategia de dezvoltare economico-socială a judeţului Botoşani 2008-201 (III)
Horoscop
Meniu în versuri cu rimă specială
Dezmăţul lui Geoană
Comunicat de presă
Comentariul comentariilor (CCLX)
(Ioan Rotundu)
Şalgău i-ameninţă pe secretarii de primării cu Comisia de disciplină
Săracii tot în Banca „Răscoala” îşi pun speranţele
Ţurcanu nu se lasă intimidat de Câmpanu
Se înlocuiesc 70 km de reţea în municipiul Botoşani
Vasile Şeicaru ţine un concert de Crăciun la Botoşani
Apa Grup a luat la inventariat subsolurile
Banii nu sunt pentru porcul de Crăciun
Se caută tinere iubitoare de civilizaţie engleză
La E.ON angajaţii mor pe stâlp
Mâncare la cantinele şcolare cu număr de calorii necunoscut
Medicul Şerban şi-a făcut de Crăciun cel mai costisitor cadou
preţul cadoului l-au plătit incompetenţii din conducerea CJAS
Plăceri politice perverse
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog