Cât de cât, românul de la vârf îşi rezolvă mai uşor problema, mizând pe ceea ce este demonstrat ban la ban trage. Şi, astfel, este mai liniştit, mai încrezător în viitorul luminos. Tezaurizează şi tot tezaurizează, precum înaintaşii săi, este drept mai primitivi, care practicau păstratul banilor la ciorap sau la saltea, fără a îi contabiliza zilnic, ştiindu-i în (prea) deplină siguranţă.
Acum, în condiţiile unei epoci noi, lucrurile s-au schimbat, cămătăria dovedindu-se o sursă de mare şi imediat profit. Plus de aceasta, s-au pus bazele unei noi categorii profesionale, aceea de recuperator, una bine retribuită şi de mare căutare.
Pe aceeaşi linie, astăzi femeia se lasă mai greu cucerită, făcându-i cu ochiul, în timp ce, făcându-i cu banul, cedează una-două. Este o schimbare? Este. Şi, tot sub atracţia banului, s-a reîntors la cea mai veche (şi frumoasă?) meserie din lume, practicând-o în ţară şi străinătate, căci o viaţă are omul, nu-i aşa? Apoi, privind problema demografic, ţara dispune de un excedent de dame, fără putinţa de a le ţine la sânu-i, caz în care le-ar fi încălcate drepturile (omului), dreptul la exprimare trupească. Păi, nu ar fi (deloc) corect. A trecut vremea înaintaşelor femeii de astăzi, care se exprimau, cu precădere, la coada cratiţei sau a vacii, la alăptări şi legănări monotone. Probând doar statutul de gospodină. Marea cauză a emancipării a triumfat.
Acum, sub exigenţe noi, moderne, rostul vieţii este dominat de ban, ca ochi al dracului. Ei, şi? Un pantof elegant, un parfum dă Paris, un şnur nu vin plocon, presupunând sudoare, mult scurs de sudoare. Iar. Româncuţa umblă moartă după...aşa ceva. Tot respectul!
Gâfâind după bani, românimea noastră ia cu asalt Apusul, acum când perspectivele sunt bune şi frumoase, recuperând timpul pierdut în anii cortinei de fier, dezlănţuindu-se nu atât de ortodox, ţinând însă să nu omită întreruperi inutile din curs. Dă-i bătaie! (Ionel Bejenaru)