Aproape că nu exista băiat care să nu aibe în dotare o praştie, în buzunar sau în ghiozdan. Ei, câte geamuri nu au sfârşit în urma trasului cu praştia! Cum,pe vremea respectivă, geamgii erau o nelipsită prezenţă, părinţii odraslelor aveau niscaiva treabă doar cu înlocuirea lor, pentru a preveni vreun conflict spontan cu vecinii. Evoluând către adolescenţă, băiatul lua la ţintă frumosul picior gol al domnişoarei, făcând-o să scoată un ţipăt mai mult de plăcere decât de durere.
Fireşte, azi n-ar mai fi posibil căci, unde să tragi cu praştia, dacă te afli într-o discotecă! Ar merge totuşi, pe stradă sau în parc, ţintind buricul sau piciorul gol, chiar dacă nu există reglementări legale. Cât despre norme de aplicare, acestea vin de la sine, funcţie de iniţiativa fiecăruia. Din vizorul praştiei nu scapă nici vreun profesor exigent, măcar aşa, ca un bobârnac, pentru că te-a lăsat corigent.
În vechea sălbăticie, în junglă, praştia avea o bună răspândire, sesizată de unii din filmele cu Tizoc, bunăoară. Interesant este că ea, praştia, nu intra sub incidenţa armelor albe, fiind tratată cu indulgenţă de către autorităţile care s-au perindat în istorie. Câte păsărici nu cădeau uşor la picioarele unui bun ţintaş! Adevărul este că vânat exista din belşug şi te puteai afirma frumos în domeniu. Şi coclauri existau destule, aşa că puteai hălădui în voie şi cu folos.
Dacă am reactualiza folosirea praştiei, am putea încerca ochirea unui candidat de partid de la tribună sau foaia din care-şi citeşte mincinosul discurs electoral către popor, a unui bodyguard, căruia i-ar sări cât colo pălăria din cap, a unui fotbalist care dă cu stângul în dreptul, a unui cavaler al fluierului care ne scoate peri albi, a unei directoare stufoase, unduindu-se lasciv prin faţa masei bărbăteşti, a unei gagici cu nasul şi coada-n sus, başca ţâfnoase, una-două, totul stând sub semnul farmecului şi al bunei dispoziţii.
Reactualizarea praştiei l-ar scoate pe român, nu ne îndoim, din cenuşiul sau tuciuriul vieţii cotidiene. În asemenea caz, până la urmă, n-ar trebui nici măcar să elaborăm un proiect european de absorbţie al fondurilor, de care se face atâta caz, atunci când este vorba de alte domenii. Printr-o bună perfecţionare şi profesionalism în materie, românul ar putea trage cu praştia şi în criza economică, cu şanse bune de a o doborî şi a-şi putea vedea liniştit de nevoile, râul şi ramul său, atât de ameninţate. (Ionel Bejenaru)