Astfel, românul rătăceşte, fie şi politic. Când la stânga, când la dreapta, când pe centru. Geaba i se deschid ochii de către cineva. N-ai ce-i face, încât îţi vine să parafrazezi pe tema unui cântecel: De-ai şti ce grea a rătăcirea
Mulţi români rătăcesc o viaţă întreagă, fără a găsi calea de ieşire. Încercări, depun săracii. Başca rudele, prietenii, apropiaţii. Tot aşa o fac salvamarii, salvamontiştii, alte forţe, mai mult sau mai puţin reunite.
Totodată, sufletul multor români este rătăcit. Se încearcă soluţii psihiatrice, se apelează la exorcism, ca în cazul practicilor de la Sf. M-re Tanacu. Rezultatele, de cele mai multe ori se lasă aşteptate. Spre indignarea multora. Rătăcit, românul nostru, nu-şi mai are utilitate. Este o povară, un nimic, un înstrăinat al societăţii, un paria, în fond, o victimă a ei. Drumul cel bun este prea îndepărtat sau nu există deloc. Trist aspect şi condamnabil.
Românul o ia pe calea rătăcirii şi datorită greutăţilor vieţii zilnice, cu creşteri de preţuri, cu imposibilitatea returnării datoriilor la bănci, cămătari sau rude, a creşterii dobânzilor, a pierderii la jocuri de noroc, a divorţului, a abandonului familial, a trădării în dragoste, a băuturii şi chiar a foamei ş.a., factori care-i afectează mintea şi, din nefericire, fără sorţi de însănătoşire. Lumea i se relevă ca sălbatică, aidoma unei jungle, neputând face faţă spiritului ei. Tentativele de suicid şi reuşitele în materie vin aproape de la sine.
La noi, la români, se fac mai degrabă eforturi, chiar supraomeneşti, atunci când se rătăceşte animalul de companie care, în plus, are şi dezavantajul de a fi curat necuvântător. Se fac eforturi pentru recuperarea lui, punându-se la bătaie recompense, organe abilitate, cunoştinţe, prieteni, stăpânul ţinând la el ca la ochii din cap.
O armată umană întreagă este mobilizată, în timp ce o altă lume nu dă doi bani pe aşa ceva, văzând vietatea în cauză ca pe o jigodie, o potaie, o mâţă jigărită. Cu toate eforturile celebrei ocrotitoare Brigitte Bardot, care a explicat românilor cum stă treaba cu protecţia animalelor, pentru ca şi aceştia să priceapă cum trebuie problema, problemă planetară, de altminteri.
Pe când şi problema protecţiei oamenilor, cu precădere a celor rătăciţi? Ei, se pare, încă nu este de actualitate. Optimist, cum îl ştim, românul crede că va veni şi ziua aceea. Noi nu putem să facem altceva decât să îi susţinem cauza.
(Ionel Bejenaru)
