Aripa ocrotitoare nu-i ocoleşte, campanii întregi punându-se în mişcare întru protecţia lor şi ridicarea din mâlul provocat de viituri. Curg ajutoare către şi pentru sinistraţii prezentului, deturnate, în (mare) parte către alte destinaţii, românul punând mult preţ pe profilul real şi imediat. Prin aceste locuri ale patriei, pe la noi, marile târguri ale Botoşanilor, Ştefăneştilor, Darabanilor, Dorohoiului sunt pregătite să înghită mult din îmbrăcămintea şi încălţămintea la vrac, ca şi din noianul de aparatură electronică, dăruită de români pentru români, cu acelaşi nefast prilej. Sinistratul îşi face datoria, mai scumpă fiindu-i ziua de astăzi decât cea de mâine. Comerţul intern are, în acest fel, numai de câştigat. Orişicâtuşi. Firesc, şi frăţietatea românească se afirmă totodată, momentele de cumpănă favorizând aspectul.
În ciuda durerilor iscate, nu lipseşte nici voia bună, bodegile şi birturile zonelor afectate gemând de voie bună şi damfuri de ţuică proastă, dar românească, semn că suferinţa poate fi surmontată sau măcar atenuată. Este Neamul Românesc în afirmare şi păşind riguros!
Prezente la faţa locului, cu cuvenita împingere de la centru, organele locale probează odată mai mult în faţa cetăţenilor, potenţialul lor activistic, ataşamentul de elementul local, răsplătind în sinea lor, încrederea electoratului. Sigur, odată în plus, când, în compunerea lui, intră rubedenii dragi şi adânc iubitoare. Ce să mai vorbim: în momente de cumpănă solidaritatea umano-românească este mai presus de orice! Înălţător!
În faţa mormanelor de ajutoare, până şi vigilenţa organelor de ordine devine mai moale, mai atrofiată, că, mde, nu este uşor să lucrezi cu românii şi să le câştigi încrederea! Şi, apoi, anul viitor istoria se repetă, conform mersului ei ciclic.
Dacă de prin beciuri s-au mai salvat butoaiele şi damigenele cu ţuică, este perfect şi sinistratul român poate lua viaţa de la capăt cu alt moral, unul bun. În caz contrar, tot bufetul sătesc este remediul. Se pare că deja s-au pus bazele unei instituţii de protecţie a remediului. Până a prinde viaţă concret, nu este decât un pas mărunt, nu-i aşa?
Optimist, sinistratul român este cu gândul la cele lumeşti şi la sărbătoreşti: Crăciunul, Revelionul semn că viaţa merge înainte. Cum dă Domnul. În cazul de faţă, viitura trece, casele se (mai) duc, dar optimismul şi dragostea de viaţă rămân. (Ionel Bejenaru)