Din nefericire mulţi semeni de-ai noştri au plătit cu viaţa (lor) şi nu doar atât. Au plătit pentru ei, pentru urmaşii lor, căci societatea socialistă trebuia, chipurile, curăţată de mentalităţi burghezo-moşiereşti, de cele chiabureşti, privite ca duşmani ai poporului nou, constructor al vieţii noi, socialiste, cu aspiraţii către societatea perfectă şi dreaptă de mâine, cea comunistă. La care, evident, nu s-a mai ajuns niciodată.
Odată cu minunata şi neaşteptata cădere a comunismului şi ceauşismului vedeţi, apreciem socialism=comunism, deşi - s-a demarat noua construcţie capitalistă a patriei. Am scris-o nu odată, poporul nostru a avut parte de numeroase generaţii de sacrificiu. Ca urmare, încă una este contemporana noastră.
Dacă ar fi în viaţă, marele actor Constantin Tănase ar mai declama odată pe scena teatrului care acum îi poartă numele: păi, până când? Un răspuns precis nu ne poate da nimeni, drept pentru care ne mulţumim cu cele spuse răspicat de Preşedintele nostru, cum că de vină este sistemul nostru ticăloşit.
Aici este cheia problemei: am scăpat de un sistem socialist şi am dat peste altul nou, la fel de ticăloşit. Parafrazând, am putea zice şi scrie: ticăloşii orişiunde cresc Asta-i viaţa, nu ai ce-i face! Siguranţa cetăţeanului român este una aproximativă sau lipseşte chiar cu desăvârşire. Totul este relativ şi ambiguu, asemănător cu cazul aşa-zisului erou utecist Vasile Roiată, care trăgea sirena la Griviţa Roşie, nu pentru a da semnalul începerii grevei ceferiştilor din 1933, ci pentru a anunţa Siguranţa Statului, în ideea înăbuşirii ei.
Sistemul actual ticăloşit include mai toate domeniile de activitate: mass-media, educaţionalul, sănătatea, justiţia ş.a. Intervenţiile a stopare mai că nu există, soluţiile fiind paleative, în cel mai fericit caz. Astfel, sistemul românesc ticăloşit merge (tot) înainte. Dacă ar fi să rostim, ca pe vremuri: Veniţi , să ne-nfrăţim, popoare!, suntem convinşi, nu s-ar înfrăţi nimeni cu poporul nostru. Nici măcar cubanezii lui Castro.
În concluzie, stimaţi (foşti) tovarăşi, azi pensionari,, actualul stadiu ticăloşit al ţării ne încurajează şi ne apasă, cerându-ne să-i facem faţă. Şi, dacă se poate, cu brio. Dar, se poate? (Ionel Bejenaru)