Sau ţaţa Maria, născătoare a atâtor prunci, unii ajunşi miniştrii şi directori, cu rost mare în societate, nici acum, la vârsta a treia, să nu poată îngurgita un pahar de ţuică tămăduitoare şi ieftină, la atâţia ani de muncă prestată în colhoz, CAP, dacă vreţi? Apoi, dacă tot nu se mai satisface stagiul militar, flăcăii naţiei să nu-şi poată permite, fără taxă pe viciu, să soarbă cu mândra lor un întăritor la botul calului? De aici, la constatarea că în ţara aceasta totul este anapoda nu este decât un mic pas.
Tutunul, frate cu românul, nu a fost lăsat deoparte. A fost atâta timp monopol de stat, rotunjindu-i serios avuţia, doar că astăzi s-a făcut din el un mijloc suplimentar de jecmănire a românului, prin această odioasă taxă de viciu. La toată urma, poate că fenomenul ar fi mai suportabil, dacă în lumina transparenţei, de care se face atâta caz, poporul ar şti câţi bani se strâng şi unde merg ei şi nu doar că satisfac sistemul naţional de sănătate. Este uşor de demonstrat, de la mic la mare românul fumează Numai că, spre acoperire, autorităţile vin şi aici cu argumentul dat de nevoia de aliniere la U.E., în materie de costuri la ţigări şi taxa de viciu nu face decât să fie un capac necesar, atâta timp cât bolile pulmonare sunt în ascensiune. Parcă fostul ministru comunist al sănătăţii, tovarăşul Mincu, îşi argumenta mult mai bine programul său de alimentaţie raţională a poporului! Chit că era la fel de iubit ca şi actuala taxă de viciu. Printr-o mutaţie virtuală, dacă astăzi ar mai fi domnişoare crescute la pension, putem bate palma că ar fuma de zor şi dumnealor. Aşa cere timpul, nu?
Tot de nivel găselniţă este, la noi, la români, ideea de a face separaţie la localuri, fumători - nefumători, practic puţini nefumători refugiindu-se la locul amenajat, preferând societatea celorlalţi, veselă, cu poftă de viaţă, predispusă la flirt, având tot ceea ce-i trebuie şi mai mult decât atât. Asta e! Când poporul este confruntat cu atâtea suferinţi, îi mai trebuie taxa de şi pe viciu? (Ionel Bejenaru)