Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Pamflet
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
43502
De la 07 Ianuarie 2003
93995516

Românul şi traiu-n patru

  • 24 May 2009, 23:00
Marea criză conduce şi la traiu-n patru pentru român. Cu alte cuvinte actualul şi viitorul său consum se împarte în patru. Până şi reputata Viagra va fi consumată la sfert, puţini permiţându-şi să o ia integral, din lipsă, evident de fonduri. În consecinţă, este de aşteptat, efectul va fi pe măsură, influenţând direct creşterea natalităţii pe plaiul mioritic.
Banii alocaţi consumului alimentar vor fi sfertuiţi, astfel şi aici vom înregistra abstinenţe de marcă, lucrul bun fiind dezvoltarea siluetei şi scăderea obezităţii. Oricum, nici regimul vegetarian în exces nu este lăudabil. Dar, vedeţi de ce a fost în stare să provoace porcul! El, porcul, animal atât de nevinovat în aparenţă. În fond, cum ne-am obişnuit să mai credem în cei apropiaţi. Aşa au stat lucrurile şi cu vaca, la fel cu zburătoarele migratoare şi cu atâtea altele. Şi, la cine ştie ce putem să ne aşteptăm.
Traiu-n patru este greu, mai ales pentru cine nu se poate adapta, societatea de consum românească având, din capul locului, numai de suferit. Măsurile, dacă se iau, nu au prea multă eficienţă, stând sub semnul paleativului. La urma urmei, nici nu ai prea mult în faţa cui să protestezi. Oricum, cu mici şanse de izbândă. Românul, putem spune, trăieşte din nou momente de restrişte. Ce vremuri!
Din atâtea şi atâtea griji, şi somnul trebuie dormit împărţit la patru, afectând însă grav organismul uman şi românesc, care a atins deja nivelul îngrijorător de vlăguire. Din lipsă de bani destui, nici medicii nu pot veni cu soluţiile lor salvatoare, sistemul sanitar românesc fiind şi el supus marii crize, nu neapărat mondiale, este drept. El este, în plus, confruntat în continuare, cu cazuri dificile, ’alde Ciomu, cu greu putând a-şi reveni şi a-şi dobândi credibilitatea pierdută. Pare a se duce de râpă şi în râpă. Ce ne vom face? Nu poate tot românul să ia calea străinătăţii, întru tratamente adevărate şi cu folos.
Previzibilul an secetos va afecta din plin şi şeptelul ţării, puţinătatea furajelor lăsându-le pe bietele necuvântătoare fără hrana zilnică şi fără speranţă. Partidele au multe pe cap şi trebuie să se consacre campaniilor electorale, încât nu mai are cine să poarte de grijă oamenilor, darămite lor. Mersul prost se observă de la o poştă.
După cum merg lucrurile, mai nimeni nu poate pronostica încetarea crizei la un moment anume, în cel mai bun caz mizând pe ideea că speranţa moare ultima, idee confirmată de însăşi evoluţia omenirii. Este suficient? Răspunsul aparţine fiecăruia şi tuturor. (Ionel Bejenaru)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Despre brambureala zecilor de profesori navetişti
Micile „ciupeli” de pe câmpuri conturează deja un fenomen
PROGRAM TELE' M BOTOŞANI LUNI 25 Mai
Horoscop
Ciulama cu mămăliguţă
„Paraşutist” profesionist
Comentariul comentariilor LXXXII
(Ioan Rotundu)
I se pare civilizat ca omul să fie bine informat
Doar doi arheologi la Muzeul Judeţean
Sinucidere din prea multă dragoste...
Nou născut salvat de pompieri din latrină
A furat mâncare pentru grătar
Liberalii au promis, dar n-au realizat. Acum promit democraţii
costul lucrărilor s-au redus de zece ori
A jucat ţonţoroiul pe Constituţia ţării
Ioan Rotundu
Banul va dicta la concursul de titularizare organizat în plan local
Bolnavii de cancer vor fi triaţi ca la Auschwitz
fondurile pentru bolnavii cronici s-au epuizat
Preţuri de spaţii comerciale pentru cabinetele medicale
Macovei vrea să ţină profesorii în şcoală… pe post de paznici
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă