Pe piaţa mare, ca electronică, românul trăgător de clapă îşi pune la bătaie şi cu folos priceperile informatice, prada nefiind deloc de neglijat, clientela fiind numeroasă şi uşor de profitat de ea. Aici, este drept, riscul este mare, acţiunea având un larg circuit internaţional, fiind, totodată, o poartă de acces a românului trăgător de clapă în lume, într-o lume în care ţine morţiş să intre, să-i fie vajnic şi important component. Se (prea) poate întâmpla s-o mai dea în bară, să-i fie anihilat efortul dar, până una-alta, el se consideră bine organizat, lucrând într-o reţea bine pusă la punct, intelectual asigurându-i fericirea cotidiană.
Un trăgător de clapă este şi românul politician, mereu pregătit pentru alegeri şi ţintind succesul lui în ele, scop în care-şi ambalează frumos promisiunile de bunăstare către popor, spre a le servi marelui şi distinsului nostru electoral. Pentru ca reuşita să se materializeze, pentru ca scaunul (moale) să poată fi prins, repetă propoziţii şi fraze pompoase, neînţelese prea bine nici de el, care au însă darul să înnebunească şi să prostească mulţimea, făcând-o paf şi praf.
Alegerile care bat acum la uşă sunt excelent prilej de victorie, un fotoliu de mare parlamentar, poate de ministru, fie şi nu chiar prim, îl face pe trăgătorul de clapă politică să se avânte cu nonşalanţă în lupta pentru un asemenea titlu, mai abitir ca într-un celebru joc sportiv, cel de fotbal. Odată câştigată cursa (electorală), banii încep să intre în cont, cu nemiluita, relaţiile supuse îşi intră în rol, totul funcţionează fructuos, profitul este unul real, asigurându-i bunăstarea şi fericirea personală aşa cum a visat. De aceea, un asemenea român va rosti din toată inimna: Trăiască victoria mea în alegeri! (Ionel Bejernaru)