Marile bagaje, ţinând de mâna şi de spatele românului se cer înlăturate, eventual în favoarea tradiţionalelor sacoşe şi pungi de plastic, în acestea urmând a fi burduşite cumpărăturile şi hrana de călătorie a românului. Contrastul îl face banca soioasă, podeaua nespălată, uşa care nu se închide, becul care nu funcţionează, inspecţia naşului rumen, cu nasul roşu de rigoare, mustind a bunăstare, vânzătorul ambulant de seminţe, bere, ceasuri de chilipir ş.a., un peisaj care numai european nu poate fi numit, chiar dacă mai marilor FCR li se pare unul triumfal, în serviciul cetăţeanului român şi nu numai. Când se întâmplă obişnuite intemperii, întârzierea trenului românesc este certă, generând animozităţi, care mai de care, fără nici măcar să se pună pe rol scuzele oficialilor în transport, lucru firesc în alte state europene. Ce să mai zicem dacă, Doamne fereşte, trenul românesc se confruntă cu vreun accident! Celebrul nostru acar Păun este musai factorul care a destabilizat situaţia şi el trebuie incriminat şi spânzurat. Că, mde, se poartă.
Persoane murdare, săli de aşteptare împuţite, chioşcuri de tot soiul, vânzători ordinari, cerşetori insistenţi completează şi colorează peisajul feroviar românesc, unul aparte, se vede treaba, parcă deprins din altă lume. În fond, lumea noastră.
În vremurile bune şi apuse, se zice, până şi românul îşi corecta orarul ceasului după cel al plecării şi sosirii trenului. Nu este cazul astăzi, întârzierile acestuia fiind de notorietate. Şi, cu toate acestea preţurile la transportul feroviar urcă, restricţiile abundă, Glasul roţilor de tren de altădată sună desuet şi fals. (Ionel Bejenaru)