Antenele lui Felix, aflate în atac deschis la adresa lui Băsescu şi Boc îi ţin hangul, îi înveninează gândul şi sufletul cu spiritul lor distructiv, emanaţie a gândului, sufletului şi atitudinii mogulului. Cine pe cine înşeală? Lanţul protestelor se pune din nou în mişcare, portavocile se şterg de praf şi se fac auzite, românii se agită, ţara se cufundă într-un haos artificial. Ospiciile se aglomerează, dar nu cu cine trebuie. Şi viaţa românului curge. Într-o direcţie greşită?
Mâncarea de Paşti fiind epuizată, românul porneşte iar după mâncare. Căci, orice s-ar spune dilematic, mâncăm ca să trăim sau trăim ca să mâncăm, marea majoritate românească este de partea primei părţi a dilemei, în ciuda analiştilor care tot fac caz pe seama consumului exagerat al românului, confruntat precoce, poate, cu noua realitate dată de acţiunea societăţii de consum. Un consum care, spun medicii, şi de Paşti a generat noian de boli ale organelor interne precum şi recidive ale lor. Includem aici şi acţiunea nefastă a renumitelor şi indispensabilelor băuturi alcoolice, atât de dragi poporului român.
Programele de ieşire din criză nu fac trimitere la sistarea consumului lor, cel puţin până la ieşirea din criză, nici la consumul lor cu eventuală măsură, nici la o raţionalizare a desfacerii, precum jucăriile pentru copii, în vremea cubanezului Fidel. Altele sunt priorităţile identificate de guvernanţi. Ce să-i facem?
Doar în week-end, românul continuă să-şi permită ieşiri la grătare, la iarbă verde, întru descreţirea frunţii sale, iarbă care va creşte odată cu încălzirea, fie şi globală, spre a fi în măsură să asigure şi satisfacerea unor trebuinţe sufleteşti şi morale, de care să se bucure obijduitul român.
Aşa tulburi cum sunt, vremurile, în curgerea lor, nu-l pot lăsa pe român pe dinafară. Nu vedeţi, puzderia de cluburi, mai mult sau mai puţin de fiţe, este ump0lută până la refuz de către români, ca un înşelător semn al bunăstării cu care se confruntă, concomitent cu criza. Este însă un paradox ce ţine de democraţia noastră neaşteptat de originală. Se vede treaba că românul cinstit este totodată şi fraier, aproape la fel ca în trecutul comunist, când: cine-i harnic şi cinstit, ori e prost, ori e tâmpit. Greu se mai face diferenţa!.
Firea explozivă a românului, setea sa de viaţă, verificată de secole, îl fac să gândească, atât cât poate, la viitoarele sărbători care îi stau în faţă, post Paşte 2010, la Zilele Sf. Gheorghe şi 1 Mai, punându-se deja pe întocmit proiecte pentru petrecerea lor cu bine. Baftă! (Ionel Bejenaru)
Ioan Rotundu
