Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
12576
De la 07 Ianuarie 2003
76689607

Rulota lui Florin Ţurcanu nu a fost acceptată în curtea Parlamentului

  • 25 June 2010, 23:00
Cazarea pe perioada în care se află la dezbateri în Parlament este încă o problemă spinoasă pentru deputatul PNL Florin Ţurcanu. Pentru că nu i-a fost acceptată rulota în curtea Parlamentului, liberalul stă la hoteluri ieftine, în ideea de a reduce drastic cheltuielile, în contextul crizei actuale. Acesta spune că i-a uluit chiar şi pe colegii deputaţi care nu înţeleg intenţia sa de a renunţa la hotelul unde sunt cazaţi demnitarii.
„Sincer să fiu, am vrut şi eu să fiu ca colegii mei din Parlament, pentru că mi-au zis că ce-i cu ideea asta de a renunţa la cazare, că nu-i normal, că noi suntem trimişi în Parlament să nu dormim aiurea. Stau în maşina, într-un hotel mai ieftin, stau unde pot. Am fraţi în Bucureşti, dar nu am deranjat pe nimeni, am fost la hotel, am plătit… asta e viaţa. Aşa gândesc ei că, daca eşti ales şi eşti trimis la Bucureşti, trebuie să ai şi condiţii. Îmi decontează 27 de milioane pentru cazare. Eu am cerut să mi se dea voie cu rulota în curtea Parlamentului, dar nu au acceptat şi am renunţat pentru că o să creadă că vreau să mă dau în spectacol”, a declarat preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Program Tv SOMAX Sâmbătă 26 iunie/duminică 27 iunie
Bancul zilei: Creaţia poporului român
Bucătăria Jurnalul: Triunghiuri cu telemea
Un ziar german de provincie îl compară pe Băsescu cu Putin
Decretul turnesol al lui Ghimpu dă măştile jos la Chişinău şi face Moscova să latre
Planul B este varianta propusă de FMI
adică majorarea TVA la 24% şi creşterea cotei unice la 20%
Judecătorul maghiar salvează milioanele de pensionari români
CCR a declarat neconstituţionale mai multe prevederi ale legilor de austeritate
pensiile nu pot fi reduse cu 15%
O decizie care aruncă în aer mediul de afaceri. Şi o minciuna populistă
Dacă va fi aplicată măsura creşterii taxelor, România va intra în colaps
Victor Ponta: Nu este nevoie de mărire de taxe şi impozite
Salvaţi din mijlocul apelor
Moldoveni opriţi din drumul ilegal spre Italia
Iedul cu trei capre
Subprefect suspectat de afaceri oneroase
Inginerul meşteşugar
Bani pentru drumul Cristineşti-Suharău-Oroftiana
Casa Ventura intră în şantier
Accident cu moped la Corni
Ministrul Cseke se spală pe mâni de spitale, dar păstrează puterea de decizie
Chiar dacă pacientul moare, medicul n-are voie să elibereze anumite medicamente
Huţuleac este cea care decide cine poate fi salvat şi cine nunumai ea poate aproba anumite medicamente
CAS Botoşani continuă să hăituiască medicii pe tema concediilor medicale
Ambulanţa Botoşani ieşită bine la controlul tematic
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă