Dacă tot vor fi numiţi la Inspectorat şefi pe criterii politice, măcar să fie din cei cu experienţă didactică. Asta este dorinţa reprezentanţilor sindicatelor din învăţământ, dorinţă exprimată şi de către Maria Ţiprigan, liderul judeţean al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.
Aceasta susţine că interesul sindicatului este să poată colabora bine cu şefii din Inspectorat pentru a rezolva împreună problemele care, inevitabil, apar în cursul fiecărui an şcolar. Dacă despre postul de inspector şcolar general sindicaliştii ştiu că acesta îi va reveni, cel mai probabil, lui Daniel Botezatu, în schimb pentru cele două posturi de inspectori adjuncţi sunt vehiculate mai multe nume.
În cursa pentru ocuparea unui post de inspector adjunct se află, după cum susţin şefii sindicatelor din învăţământ, Ada Macovei, care lucrează în prezent în cadrul Inspectoratului, inspectorul şcolar Mihaela Huncă, profesorul Gheorghe Carmocanu, de la Liceul Pedagogic, dar şi Sergiu Lungu, fost primar al municipiului Dorohoi.
Şanse să îşi păstreze postul are de inspector şcolar adjunct are Daniela Biolan. “Indiferent cine va fi în echipa de conducere a Inspectoratului vrem să fie cu experienţă, să putem colabora bine”, spune liderul judeţean al SIP. (Doina Marcu)