Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
24102
De la 07 Ianuarie 2003
122884169

Salarii subvenţionate pentru tineri

  • 24 May 2006, 23:00
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) realizează şi acompaniament social personalizat pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale. În aceste condiţii, ei sunt consiliaţi şi mediaţi de personalul specializat al agenţiei, prin întocmirea unui plan individual de mediere. "Plasarea în muncă a acestor tineri se face pe baza unui contract de solidaritate, încheiat între tânărul beneficiar şi agenţie, pe o durată de până la doi ani, dar nu mai puţin de un an. În baza contractului angajatorul încheie cu tânărul un contract individual pe muncă determinată, durată egală cu cea a contractului de solidaritate", a spus Brînduşa Russu, purtător de cuvânt la AJOFM. Până la sfârşitul lunii aprilie, agenţia a reuşit să încheie 18 contracte de solidaritate pentru tineri aflaţi în dificultate, dintre care nouă sunt femei. Cinci dintre aceste persoane sunt în mediul rural, trei persoane sunt de etnie rromă, iar trei provin din centrele de plasament. Printre posturile pe care le-au ocupat se numără cele de gestionar, lucrător social, secretar, lăcătuş mecanic şi muncitori necalificaţi. "În funcţie de suma prevăzută în buget, agenţia va încheia, conform legii contracte de solidaritate cu tinerii, potrivit următoarelor priorităţi: tineri proveniţi din centre de plasament, tineri singuri cu copii în întreţinere, tineri familişti fără copiii în întreţinere sau cei care au executat pedepse privative de libertate şi alte categorii de tineri aflaţi în dificultate. Considerăm că în acest fel putem contribui într-o oarecare măsură pentru evitarea degradării nivelului de trai şi păstrarea demnităţii persoanelor expuse riscului de marginalizare socială şi excludere profesională", a adăugat purtătorul de cuvânt al AJOFM. Angajatorii care încadrează tineri în condiţiile unui contract de solidaritate, încheie cu agenţia convenţii, prin care aceştia se angajează să ramburseze lunar salariul de bază stabilit la data încadrării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu net pe economie. Dacă la data încetării contractului de solidaritate, angajatorii angajează tinerii cu contract de muncă pe durată nedeterminată, aceştia beneficiază de rambursarea lunară a unei sume, în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenită conform prevederilor legale, dacă tânărul beneficiar ar fi primit-o dacă ar fi fost disponibilizat la acea dată. Această sumă se acordă angajatorului pe o perioadă de cel mult doi ani, până la împlinirea de către angajat a vârstei de 25 de ani.(Petronela MELENCIUC)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Tânără botoşăneancă premiată la Concursul naţional de pictură şi grafică
Şcoala Populară de Arte se pregăteşte pentru un nou concurs internaţional
Vizita unei misiuni de întrajutorare din Germania
Partajări de bunuri soluţionate de instanţele botoşănene
Dezbatere publică pentru obiectivul „rampa de salubrizare a municipiului”
Fetiţă de trei ani blocată în casă
Exerciţiu pentru situaţii de urgenţă la Dorohoi
Minor cercetat pentru furt calificat
A început sezonul alergiilor
Teren mărginaş donat pentru un spital care nu este necesar
Comisarii GF s-ar putea întoarce la lucru de vineri
Propunerea primarului va fi supusă dezbaterii publice
Societăţi inactive la Botoşani
Direcţia de Finanţe se mută în casă nouă
Curtea de Conturi în control la Primăria municipiului
Se întrevede o nouă rectificare de buget la CJ
Norocul se ascunde în pâine şi cânepă
Liberalii la asentimentul lui Furtună
Furia populara spurcă imaginea fostului şef
Obştea Dracşani a dat în judecată comisia judeţeană de fond funciar
Elevii moldoveni prind drag de plaiurile botoşănene
Un grup de elevi de la Liceul de Ştiinţe ale Naturii a luat drumul Portugaliei
Încălzirea vremii aduce obligaţii angajatorilor
CJ nu poate cere deblocarea posturilor de la DGASPC
Pregătiri pentru a întâmpina turul de ciclism
Minor agresat de un asistent social
Corigenţele sau "olimpiadele de toamnă"
Horoscop
Furnicile din satul Patriarhului
Ciuştea îşi plânge persecuţia politică
Sexul copiilor, factor de longevitate a cuplurilor
Liceul de Ştiinţe ale Naturii vrea şi în acest an locul I la concursul revistelor şcolare
PSD: Consultările din luna mai nu necesită participare la vârf
Radu Timofte să explice 'gafele' din raportul SRI privind gripa aviară
Preşedintele Băsescu i-a criticat pe membrii guvernului
Miting de protest în centrul Capitalei
Biroul politic extraordinar al PC va analiza situaţia lui George Copos
Platforma polului social se conturează prin constituirea unui grup de iniţiativă
Ministrul muncii va susţine creşterea accelerată a salariului minim garantat în plată
Premiu lituanian pentru cea mai mare gafă politică a anului
Secretele Taniei, tovarăşa lui Che
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog