Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8597
De la 07 Ianuarie 2003
122580536

Sancţiuni în valoare de 48.000 lei apliecate medicilor

  • 8 June 2010, 23:00
Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani a derulat câteva zeci de controale la partenerii de contracte pentru a constata cum se achită aceştia de obligaţiile faţă de contribuabilii la fondul sănătăţii. Echipe de control ale CAS au ajuns la cabinetele medicilor de familie, dar şi la stomatologi şi în spitale.
Respectarea programului de lucru cu pacienţii a fost unul dintre aspectele vizate de echipele de control deoarece în această privinţă au existat şi există încă nemulţumiri din partea unor asiguraţi de sănătate. Iar concluziile au fost că uneori asiguraţii nu se plâng degeaba. Reprezentanţi casei de Asigurări de Sănătate au aplicat sancţiuni medicilor nu doar pentru absenţa nemotivată de la program, ci şi pentru prescrierea nejustificată a unor medicamente s-au completarea cu erori a unor acte medicale.
Nici medicii specialişti din spitale nu au fost săriţi de la controale. Lor li s-au găsit nereguli la internări. Spitalizarea unor bolnavi fără ca aceştia să fi avut bilet de trimitere le-a adus sancţiuni unor medici specialişti.
“Sunt controale periodice prin care se verifică trimestrial activitatea furnizorilor de servicii medicale cu care avem încheiate contracte, sau de fiecare dată când avem o sesizare de la asiguraţii de sănătate”, explică Rodica Huţuleac, preşedinta Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani.
Corpul de control al CAS a trecut pragul la aproape 40 de cabinete medicale pentru a le verifica activitatea pe primele luni ale anului, iar sancţiunile aplicate medicilor au totalizat peste 48.000 de lei. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Inteligenţă studenţească
Bucătăria Jurnalul: Supă Prier
Program TV SOMAX – miercuri, 9 iuniei
Regele Mihai intră prin executare silita în Complexul "Furnica"- Peles
Europarlamentar de extrema dreapta Jobbik şi-a deschis birou la Targu Mureş
Premierul maghiar a anunţat ieri măsurile de reformă
taxarea băncilor, eliminarea maşinilor de serviciu gratuite, scăderea taxelor aplicate companiilor
Barack Obama cere reducerea cheltuielilor agenţiilor guvernamentale cu 5%
Medvedev solicită guvernului concedierea a 20% dintre funcţionari
Răul, dacă nu îl laşi să moară, nu te lasă să trăieşti
Chiar şi furaţi de Belgrad lista românilor/vlahilor din Timoc rămâne în frunte
Oricum vor vota, tot prost vor ieşi
Ioan Rotundu
Dinspre Emil Moga adie damf de corupţie
semn că-i bun de subprefect
Acoperişul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, aflată în construcţie, în flăcări
Ţigarete în valoare de 4400 lei confiscate la Româneşti
Vicele Oloeriu i-a băgat „în pâine” pe sezonierii angajaţi prin AJOFM Botoşani
15 zile de arest preventiv pentru autorul primului ultraj din Flămânzi
Decana de vârstă a ziariştilor de la Casa Alba s-a pensionat,
după ce a spus că evreii ar trebui "să plece dracului din Palestina"
Mergem la război să apărăm democraţia
Un român a zburat de la Viena la Londra în trenul de aterizare al avionului
Prevenirea delicvenţei juvenile la Săveni
Proiectele cu finanţare nerambursabilă FEADR vor fi altfel punctate
Turul Ciclist al României ajunge la Botoşani
A fugit de acasă de teama scandalurilor
Termica ia măsuri dure
Preotul Alupoaie se întreabă dacă nu cumva este blestemat
a ridicat două biserici, ambele mistuite de flăcări
Tot mai mulţi bolnavi cu infarct şi preinfarct
Multe semne de întrebare în activitatea SJA
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog