Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Sănătate
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10447
De la 07 Ianuarie 2003
122870514

Scandal pe seama unei centrale de bloc

  • 9 February 2006, 23:00
La Asociaţia de proprietari Sucevei 7, cumpărarea unei centrale termice de 600 kw a generat un scandal cu cântec administrativ şi surle de proprietari. Dintre toţi membrii asociaţiei, opt persoane au mutat oficial confruntarea în instanţă. Pe sălile Judecătoriei, cele două tabere, reclamanţi şi preşedinte de asociaţie, încă îşi dispută legalitatea atitudinii adoptate de către proprietari. Concret, în 2003, Asociaţia a cumpărat o centrală termică de bloc de la o firmă din Iaşi. Oamenii spun că li s-a impus de către preşedintele Asociaţiei, Ioan Balan(foto), să accepte această investiţie. Proprietarilor nu li s-a cerut acordul scris, nu au fost convocaţi în Adunarea generală a asociaţiei şi s-au trezit cu o mulţime de falsuri semnate în numele lor. Primul pas în „manipularea birocratică” şi-a lăsat urma chiar în contractul de închiriere a centralei. Pentru că anterior cumpărării, centrala fusese închiriată. Data contractului de închiriere iniţial a fost 24 octombrie 2003. Ulterior, din anumite considerente, ştiute doar de semnatarii contractului, luna a fost schimbată în septembrie. În toate actele ulterioare emise de către conducerea asociaţiei, când se face referire la contractul de închiriere, în loc de 24, septembrie sau octombrie, apare 26. Preşedintele asociaţiei respective susţine că proprietarii au semnat unele liste prin care îşi exprimau acordul de a se închiria centrala. Cele opt contestatare au infirmat că ar fi semnat ceva. Petentele spun că nu s-a ştiut de intenţia preşedintelui şi că ulterior li s-a impus prin diverse metode să accepte faptul împlinit. Afirmaţia lor coincide cu o frază din contractul de închiriere. Utilizatorii, proprietarii, „numiţi în anexa 1, vor fi de acord cu contractul prezent…”. Nemulţumiţii spun că până şi anexa 1 ar fi fost falsificată. „Multe dintre semnăturile din acest tabel nu sunt ale oamenilor. Unele seamănă între ele. În cazul meu, de exemplu, apar cu datele de pe buletinul de identitate vechi. Eu am carte de identitate. În plus de asta, nu am semnat respectivul tabel şi totuşi acolo a semnat cineva în numele meu. Tabelul acesta este la dosarul aflat pe rol, dar mai este un tabel, original, în care lipsesc multe semnături” , a declarat profesoara Elena Maxim. Contractul de vânzare cumpărare a centralei a fost încheiat la data de 15 septembrie 2005. Balan susţine că, după semnarea contractului, proprietarii au semnat şi un angajament de plată. Locatarii susţin că angajamentele de plată nu sunt legale pentru că nu au fost autentificate la un notar. Balan susţine că da. Cert este că angajamentele de plată sunt semnate la data de 30 august 2005 pentru contractul 2614, care a fost încheiat la 15 septembrie 2005. Adică în august, când s-au semnat angajamentele, se ştia deja numărul contractului ce urma a se încheia în octombrie. Curioasă treabă, ce-i drept. Prin asta Balan a vrut să dovedească existenţa angajamentelor de plată anterior semnării contractului. Dar cifrele l-au dat de gol. Asta se cheamă tot un fel de fals în acte. Mai mult decât atât respectivele falsuri poartă antetul consilierului juridic Nicoleta Ifrim, antet pe care se vede tot data de 30 august. Oamenilor li s-a spus că această parafă înlocuieşte autentificarea notarială. Balan crede că este un act legal, pentru că „orice consilier juridic membru al Colegiului Consilierilor Juridici poate face o autentificare”. Din câte ştim noi, nu prea este corect. Ioan Balan a menţionat că a recurs la acest consilier pentru că a acceptat plata doar a 50 mii lei pentru fiecare apartament, în condiţiile în care o autentificare la notariat costa mult mai mult. Totuşi, pe parafa consilierului se menţionează că atestă data, identitatea părţilor şi conţinutul actului, în „conformitate cu dispoziţiile art.4 din Legea 514/2003 şi art. 10 din Statutul profesiei de consilier juridic”. Pentru plata serviciilor acestui consilier, proprietarilor li s-a oprit câte 50 mii lei. Dar pe Situaţia cheltuielilor întocmită de Asociaţie se menţionează că banii le-au fost reţinuţi pentru plata „notarului”. Proprietarii nu au fost de acord cu instalarea centralei de bloc. Dar li s-a impus plata ratelor lunare. Pentru că nu au fost de acord, pe unii dintre ei Balan i-a acţionat în instanţă. În unele cazuri instanţa a respins pretenţia asociaţiei la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea în actele lui Balan oamenii apar ca fiind datori la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 120 RON. Cele opt contestatare oficiale spun că Balan procedează aşa pentru că trebuie să-şi plătească juristul care-l reprezintă în instanţă. Nemulţumiţii au făcut sesizări la Primăria Botoşani. „Am fost chiar în audienţă la Primărie. Ni s-a spus că pe ei nu-i interesează ce face Balan în afara serviciului pe care îl are la Primărie” , a declarat Sonia Colman. Cu toate acestea nici ele nu au ştiut că a fost declanşat un control din partea primăriei asupra activităţii lui Balan la Asociaţie. Preşedintele Balan s-a apărat în felul lui. „Femeile astea nu aveau voie să vină la dumneavoastră pentru că încă nu s-a pronunţat instanţa. Cât priveşte anexa 1, doar Ana Macovei nu a semnat. Reclamanta Maxim are mai multe semnături. Sunt vreo 10 care şi-au pus centrale de apartament. Aceştia nu au semnat tabelul original. Ele sunt doar opt dar restul de proprietari îmi dau dreptate. Printre ei este şi căpitanul Cucu. Acesta nu a fost de acord cu centrala de bloc şi nu i-am impus nimic. Nu mai eu ştiu cum am obţinut avantajele contractuale. Ba chiar şi directorul concernului INAP i-a spus unui coleg că a cunoscut mulţi oameni dar nu ca mine. Dacă alţii au mâncat doar coada vulpii, ar fi spus directorul respectiv că eu am mâncat vulpea toată. Aşa mă pricep la negocieri, în beneficiul proprietarilor. Doamnei Maxim nu i-am oprit cheltuieli de judecată. ” , a precizat Balan. Cu toate acestea şi Maxim este trecută la cheltuieli de judecată pe hârtiile asociaţiei. Iar unul dintre cele două tabele de semnături este completat în dreptul tuturor proprietarilor că sunt de acord să fie închiriată centrala de bloc. Mai menţionăm că Ioan Balan este şi paznic la Primărie, la punctul de control acces. Consilierul juridic Nicoleta Ifrim este soţia directorului cu acelaşi nume din cadrul Primăriei. Cel care îl reprezintă pe Balan în instanţă este consilierul juridic Mihai Grigoriu. Amintim că acesta a fost implicat în scandalul fostului prefect Simionovici, arestat şi condamnat. Balan a spus că, pentru serviciile prestate, Grigoriu este remunerat prin convenţie cu 6 milioane lei. Contactat telefonic, viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că a fost finalizat controlul efectuat de către Primărie. „Acesta a fost un control, aşa, al Primăriei. Am vrut să vedem ce se întâmplă acolo. Concluziile au fost că preşedintele asociaţiei a respectat întocmai legile în vigoare. Ba dimpotrivă, unele dintre cele opt persoane contestatare nu au respectat clauzele contractuale. Am cerut Asociaţiei să-şi angajeze un expert contabil pentru efectuarea unei expertize, urmând să ne comunice şi nouă rezultatele” , a declarat Florin Gheorghiţă. Nu ştim ce acte au verificat cei de la Primărie, dar noi avem dovezi clare care susţin declaraţiile contestatarelor. Pe lângă cele menţionate până acum , din grupul celor opt femei supărate pe Balan mai fac parte şi Liliana Sauciuc, Lăcrămioara Ciubotaru, Maria Marcu şi Ana Macovei. Interesant este că deşi nu primise încă rezultatele controlului de la Primărie, alaltăieri dimineaţă Balan ştia deja care sunt concluziile controlorilor. Cele opt femei care se războiesc cu Balan au mai spus că proprietarii apartamentelor sunt nevoiţi să plătească până şi convorbirile telefonice ale preşedintelui Balan. Atât cele de pe mobil, „pentru care dăm cam 800 mii lei lunar”, cât şi cele ale soţiei Viorica Amarandei. Am consultat cartea de telefoane şi am constatat că numărul de telefon al Vioricăi Amarandei, la domiciliu, coincide cu numărul de telefon al Asociaţiei. Iar Asociaţia îşi desfăşoară activitatea într-un birou amenajat într-o cămăruţă de lângă centrala termică. Acuzaţiile sunt mai multe, dar mai bine să vedem şi ce o să spună expertiza contabilă. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Clădirea Direcţiei de Cultură va fi făţuită
Cadrele didactice riscă se declanşeze un nou conflict de muncă
Proiectul privind munca în folosul comunităţii
Primarul din Ştefăneşti vrea să aibă grijă de romii din localitate
Incendiu de la un coş de fum
Moldoveancă prinsă încercând să treacă graniţa ilegal
Fără plante modificate genetic din 2007
Populaţia nu trebuie să fie speriată de aderarea la Uniunea Europeană
CRP a luat act de retragerea lui Sorin Roşca Stănescu din Consiliul de Onoare
Ministrul Justiţiei a cerut încuviinţarea lui Năstase pentru a-i percheziţiona două imobile
Graham Watson crede că Guvernul României face ceea ce trebuie legat de corupţie
Ioan Astăluş este singurul sculptor în bob de orez din România
România s-ar putea confrunta cu o migrare a companiilor spre est
Un german a cucerit Empire State Building
Apel la preşedintele PD să explice poziţia UDMR în coaliţia de guvernare
Mircea Geoană, alături de familia Năstase
Marko Bela: UDMR nu va fi de acord cu intrarea PD în PPE
PD a adoptat o retorică naţionalistă în ceea ce priveşte statutul minorităţilor naţionale
Minerii vor primi gratuit o masă caldă pe zi
Din fuziunea PNL cu PD ar trebui să rezulte un mare partid liberal
Zonă extinsă de turbare în judeţul Mureş
Adrian Năstase va face plângere la CSM
Horoscop
Botoşănenii învăţă legea cu arcanul
Lozneanu pledează pentru eradicarea traseismului politic
Proiect lingvistic al elevilor botoşăneni şi italieni
Agricultură va fi subvenţionată în funcţie de cerinţele europene
Munca "la negru" şi "munca la gri"
Prinşi cu peştele-n căruţă
Angajat al Finanţelor judecat pentru înşelăciune
CJ vrea să aducă noi proiecte în Botoşani
Codreanu îngrijorat de defrişările suprafeţelor de pădure
Colegiul Medicilor Dentişti din Botoşani a devenit de sine stătător
Prima bursă de locuri de muncă pentru copii instituţionalizaţi
Reglementări pentru etichetarea furajelor
Instituţia Prefectului se reorganizează
Programul SAMTID îşi reia parcursul
Şedinţă CJ cu un punct pe ordinea de zi
Apa Grup face investiţii mari
Gard distrus de un vitezoman
Împinsă către sinucidere de abuzurile concubinului
Frigiderul l-a lăsat fără casă
Jocul nepotului cu focul l-a lăsat fără furaje
Început de lună cu amenzi de zeci de milioane la OJPC
A rămas fără casă din cauza unei butelii defecte
Meserii noi autorizate de DMSSF recunoscute internaţional
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog