Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Horoscop
Umor
Gastronomie
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
23199
De la 07 Ianuarie 2003
122883266

Scântei în Consiliul Local iscate de listele ANL

  • 28 September 2006, 23:00
Ieri s-au votat în Consiliul Local Botoşani listele ANL în forma lor finală. Consilierul Stelică Fasniuc a dorit precizări cu privire la criteriile de ocupare a locuinţelor de către persoanele aflate pe listă. Treptat însă discuţiile au atins un punct sensibil, preocuparea unora din consilieri fiind aceea de încercare a evitării situaţiei din anii precedenţi, când în locuinţele ANL au ajuns persoane ce nu aveau ce căuta pe liste, cu vârste de 50 ani şi departe de a fi nevoiţi să ocupe locuinţe sociale. Surprinzător este faptul că cel mai înverşunat în scoaterea adevărului la iveală în ceea ce priveşte persoanele care ocupă ilegal locuinţe ANL a fost tocmai fostul primar, consilierul social democrat, Florin Egner. Ştefan Mihai a amintit primarului municipiului Botoşani Cătălin Flutur să facă o verificare asupra acordării locuinţelor. „Eu am cel puţin cazuri, şi am putea să ne deplasăm cu Egner să vedem că există persoane ce au peste 39 de ani, la Călugăreni, care ocupă ANL-uri”, a precizat consilierul Ştefan Mihai. Egner a solicitat ferm ca actualul executiv al primăriei să treacă imediat la verificarea acordării locuinţelor în anii anteriori, când acesta se afla de fapt la conducerea municipiului. Florin Egner a ridicat tonul în şedinţă, considerând vinovat actualul executiv al primăriei pentru neregulile din anii anteriori. „Trebuie să se intre în legalitate şi este obligaţia primarului să remedieze aceste situaţii. Dacă eu eram primar, era obligaţia mea. Dacă aţi descoperit o neregulă este obligaţia dumneavoastră să o reglementaţi”, i s-a adresat Egner actualului primar în plenul şedinţei. Primarul a dat un caz concret în care fostul primar a dat locuinţă ANL unei familii, în pofida faptului că ambii soţi aveau locuinţă proprietate. Este vorba de social democrata Doina Federovici. Egner s-a scuzat imediat, că la momentul respectiv nu ştia situaţia şi de aceea a semnat. „Anulaţi ilegalitatea. Dacă aţi descoperit-o, vă cer oficial să intraţi în legalitate”, a solicitat Egner primarului. Înverşunarea fostului primar a stârnit râsul consilierilor, care cunoşteau situaţia. Faptul că unii consilieri au încercat să îi atragă atenţia lui Egner, subtil, că cineva va plăti în cazul în care se demarează o anchetă serioasă şi se vor găsi vinovaţii, nu l-a intimidat pe fostul primar. Acesta era de fapt nemulţumit că o anumită persoană nu se regăsea ieri pe listele finale, motiv pentru care s-a şi abţinut de la votarea listei. Repartiţiile se pare că vor fi emise începând cu data de 30 octombrie. Viceprimarul Romulus Eram susţine că la sfârşitul lunii octombrie locuinţele urmează a fi gata pentru primirea locatarilor. (Bianca ALBU)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Descentralizarea administrativ㠖 o democraţie a dezmăţului
Ioan Rotundu
Comentariu la comentarii (CLXXIII)
(Ioan Rotundu)
Nume mari ale ţării vor deschide stagiunea concertelor la Filarmonică
Spor de periculozitate obţinut de angajaţii de la Ecarisaj
Conservatorii călcaţi de un şef de la centru
Memorialul Ipoteşti va trece sub autoritatea Academiei Române
Inspectorii OJPC s-au amărât cu dulceaţa gemurilor
Cea mai reclamată femeie
Vânzătorii de porţelan au fost prinşi cu cioburi… în respectarea legii
Încercarea suspectă a unui sătmărean de a trece frontiera spre Cernăuţi
Urmărire ca-n filme
Supărat pe consoartă şi ameţit de alcool a dat foc la gospodărie
Actori recompensaţi cu titlul de Societar de Onoare
Lipsa iodului produce probleme ireversibile de sănătate
Palatul Copiilor oferă o gamă largă de activităţi extraşcolare
Funcţionarii de stat nu-şi fac datoria
Interpretare cu grade… alcoolice
Budincă de mere
Horoscop
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog