Poate suna cam a cliseu, dar Scoala românilor din Ungaria, în general, nu a fost niciodata nici mai buna, nici mai rea, decât situatia întregii comunitati. Ea a functionat, si functioneaza si azi, ca o oglinda a noastra: atunci când, prin anii 1950-60, în mica comunitate a românilor din Ungaria înca era un lucru normal ca se folosea zilnic, în aproape toate circumstantele, limba materna, adica româna, atunci si învatamântul era românesc. Odata cu trecerea la învatamântul bilingv - o obligatie introdusa prin lege de stat în toate scolile de nationalitate, prin anii 1960 - limba materna a început sa-si piarda treptat-treptat rolul zilnic, concurenta fiind câstigata de limba maghiara.
Cea mai mare greutate pe care o întâmpina azi orice Scoala generala, dar si unicul liceu asa numit „românesc" din Ungaria, pe lânga vesnica problema de lipsa a manualelor, este ca marea majoritate a copiilor - cu tot mai putine exceptii inclusiv la Micherechi sau Chitighaz - nu mai aduc limba româna din familie.
Bunicile si mamele de azi nu-si mai învata odraslele sa spuna nici cele mai elementare cuvinte în limba strabunilor lor. Primele cuvinte ale copiilor familiilor românesti din Ungaria nu mai sunt „mama" si „tata", ci „anya" si „apa". Mai este atunci româna limba noastra materna???
Sigur ca, în aceasta privinta, prima greseala se face în familie, neglijând aproape în totalitate rolul foarte important pe care parintii si bunicii îl au în transmiterea limbii si traditiilor neamului pentru generatiile urmatoare.
Majoritatea familiilor cred ca aceasta este exclusive datoria gradinitei si a scolii, ca doar pentru asta si-au înscris copiii la o institutie româneasca. Uita însa un lucru foarte-foarte important: identitatea, sentimentul de neam se transmit mult mai greu (sau absolut deloc) printr-o institutie, ci numai prin familie. Un copil care vine de acasa, din familie, cu constiinta de român, nu va trebui convins de catre scoala, de catre profesor, de ce este Eminescu cel mai mare poet român sau de ce este Brâncusi unul dintre cei mai mari artisti ai lumii. Când e sa analizam insuccesele învatamântului românesc din Ungaria, responsabilitatea este aruncata de catre familie pe scoala, si invers. Cu toate ca aceasta este, fara îndoiala, o datorie comuna.
Vina nu este mai mult a familiei decât a pedagogilor. De ani buni, chiar de mai multe decenii, ne plângem noi, cei cu diplome de profesori de limba si literatura româna, obtinute la Budapesta sau Seghedin, ca principal problema este ca nu am fost învatati sa predam limba româna ca pe o limba straina. Acesta ar fi motivul numeroaselor esecuri când unii elevi nici dupa 8 sau 12 ani nu prea stiu nici macar sa se prezinte în limba româna?
Sa fim sinceri totusi o data si sa raspundem macar în taina, fara sa ne auda cineva, la întrebarea: am fi noi oare în stare sa predam într-o scoala generala din România? Acolo copiii aduc limba româna din familie. Asta nu ar putea fi o scuza...Întâlnirile aniversare ale fostilor si actualilor profesori si elevi români ar trebui sa aiba, pe lânga bucuria revederii si nostalgia vremurilor trecute, si menirea de a discuta despre starea scolilor noastre si despre îmbunatatirea situatiei învatamântului, care va mai fi românesc numai daca vom reusi sa-i învatam pe copii sa vorbeasca si, mai ales, sa gândeasca limba lui Eminescu.
Daca nu, nu.
Eva Iova, Foaia Romaneasca
Romanian Global News