Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Anunţuri
Editorial
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Mondene
Comentarii
Mediu
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
18683
De la 07 Ianuarie 2003
79681622

Se anunţă sancţiuni pentru liberalii mai leneşi

  • 4 June 2008, 23:00
Liberalii botoşăneni sunt mulţumiţi de rezultatul obţinut la alegerile locale pe judeţ, apreciind că este cel mai favorabil scor de la 1989 şi până în prezent. Liderul liberal, Liviu Câmpanu precizează că procentul de peste 25 la sută la Consiliul Judeţean a adus partidului 10 mandate de consilieri judeţeni. „La nivel de judeţ avem cel mai mare număr de consilieri locali: 287, faţă de 279 cât are PD-L şi 278 PSD. Avem 10 primari din primul tur care şi-au confirmat valoarea şi 26 candidaţi care au intrat în turul doi”, precizează Liviu Câmpanu.
Acesta este optimist, în sensul că mizează ca în turul doi, partidul să mai aibă reprezentare cel puţin în 20 comune, prin câştigarea funcţiei de primar. „Acest rezultat este foarte important în perspectiva alegerilor care vor urma. Cu atât mai mult cu cât avem o configuraţie politică dorită de botoşăneni”, a mai adăugat preşedintele PNL Botoşani.
Liberalii care nu au pus osul la treabă, obţinând sub procentul pe ţară, au şanse să fie sancţionaţi, însă după o analiz㠄la rece” pe fiecare unitate administrativ teritorială în parte. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Au dat banul, dar n-au primi ciolanul
Inspectorul Lăcătuş şi-a dat pe faţă arama de dictator comunist
el este acuzat că a jignit şi umilit mai multe cadre didactice
A murit din incompetenţa medicilor
ITM a dat iama printre agenţii economici aflaţi în neregulă
Mizează pe cartea românismului pentru a câştiga şi alegerile din 2009
Este un primar fericit, are tot ce-i trebuie!
Ioan Rotundu
Comentariul comentariilor (CXXVIII)
(Ioan Rotundu)
Costel Busuioc şi albumul său de debut
Iredentiştii maghiari ameninţă cu acţiuni tip „Kosovo“ în Ardeal
Miza geostrategică a Marii Negre, subiect de dezbatere la Paris
Autorităţile de la Chişinău doresc sa creeze o naţiune de homo sovieticus
Confirmă declaraţiile antiromâneşti ale lui David Kramer
De ziua Mediului, MMDD te invita sa stingi lumina!
Jugaru încheie sezonul cu arestări şi jafuri
Jandarmeria ne informează
Program Tele'M Botoşani joi, 5 iunie
„Eroi au fost, eroi sunt încă”
Câmpanu îl temperează pe Onişa
Un impresar din Petesburg interesat de actorii botoşăneni
Teatrul Vasilache aşteaptă forţe proaspete
PD-L-ul este sfătuit să lase la o parte bocetul să accepte că mai sunt şi alţii
Liberalii asigură că Ţurcanu e numai bun de vicepreşedinte pentru CJ
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă