Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Mondene
Decese
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
9935
De la 07 Ianuarie 2003
70964039

Se dospesc dosarele cu gradaţiile de merit

  • 30 March 2010, 23:00
Luna viitoare, pe 13 mai, la Inspectoratul Şcolar se va aproba lista cu punctajele pentru gradaţiile de merit, punctaje pentru care în acest an este o concurenţă acerbă între cadrele didactice. Deja dosarele au fost analizate de inspectorii de specialitate şi urmează să fie întocmite rapoartele. Între 10 şi 12 mai, în Consiliul de administraţie al IŞJ vor fi puse în discuţie punctajele şi apoi vor fi aprobate, sindicatele având de asemenea un cuvânt de spus la această discuţie şi analiză a dosarelor.
Până pe 10 aprilie încă mai pot interveni refaceri de punctaje. Abia spre sfârşitul lunii vor fi trimise la Ministerul Educaţiei datele finale privind cadrele didactice care vor beneficia de gradaţii de merit pentru următorii cinci ani.
Gradaţia de merit este unul dintre stimulentele financiare care le-au mai rămas cadrelor didactice după ce a fost pusă în aplicare Legea salarizării unitare. Din acest motiv concurenţa este mai mare acum, însă şi numărul gradaţiilor de merit este mai mic, situaţie înregistrată nu doar în Botoşani, ci şi în alte celelalte judeţe ale ţării. Aceste gradaţii le vor aduce cadrelor didactice un plus la salar de 25%. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (1)]


Gripa porcină a dispărut. Afacerile pe seama vaccinului continuă
Consilierii PDL l-au faultat din nou pe preşedintele CJ
Care este efectul Legii Lustraţiei acum?
poate pentru Băsescu, să nu poată să mai candideze
Nu mi-e teamă de nimic. Merg să mă predau
Cererea lui Traian Basescu privind termenul de aviz la referendum, respinsă
Biblioteci din judeţ incluse în Programul Biblionet
Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice la Todireni
Legea responsabilităţii fiscale, adoptată în Parlament
urmează promulgarea de către preşedinte
Mariajul financiar: contractarea unui credit
România are o situaţie fiscală grea
dar lucrurile arata mai bine pe partea de politică monetară
România, spre deosebire de multe alte ţări,
poate să dezvolte un brand turistic puternic
Moment important in fizică
acceleratorul de particule a reuşit producerea unor coliziuni la un nivel de energie nemaiîntâlnit
Un şeic foarte bogat din Abu Dhabi a fost gasit mort
Virozele s-au mai potolit
Un sfert dintre orăşenii români citesc presa online
şi folosesc zilnic reţelele sociale
Şeful FMI şi-a uitat ceasul în Parlamentul României
Paşi importanţi în apropierea armatelor celor doua state româneşti
Antentatele de la Moscova ar putea fi puse la cale chiar de Putin
pentru “curăţarea” de islamişti a zonei Caucazului?
Mihai Ghimpu dezamorsează criza constituţională de la Chişinău
Horoscop
Bancul zilei: Între fraţi
Magda şi Piticu’, dublă sărbătoare de Paşte
Ela Prodan petrece Paştele cu soţul său, la Iaşi
Alex Dima prezintă Slujba de Înviere
transmisă în direct de la Mănăstirea Tismana şi Catedrala Sf. Iosif
Condoleanţe de la prefect
„Proiectul Moldovenesc” – încă o înşelăciune
Consilier judeţean validat cu scandal
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă